Când fotograful american Malerie Marder a fost o studentă la Yale, Phillip Lorca diCorcia, unul din profesorii ei, a lucrat cu ea la monografia Carnal Knowledge. De atunci, proiectele ei s-au ocupat cu relaţia dintre voaiorism şi intimitate.

În noul ei proiect, Anatomy, Marder a petrecut şase ani alături de prostituatele din Amsterdam şi Rotterdam, şi a creat nişte cadre care te duc cu mintea la operele pictorilor Magritte, Toulouse-Lautrec sau Courbet. I-am sunat ca să discutăm

VICE: Lucrezi de şase ani la acest proiect. E adevărat că le-ai plătit pe femei în tot acest timp?
Malerie Marder: Da, am plătit fiecare femeie cu 350 de euro. Un prieten de-al meu, care e colecţionar de artă, m-a susţinut financiar şi m-a asistat la proiect. A fost îngerul meu păzitor cum ar veni. Fără el n-ar fi fost posibil.

Cât de greu a fost să le convingi să pozeze?
Problema reală era că nu puteam să le fotografiez pe toate cele care voiau să participe. Eu am o poziţie foarte importantă în studio, trag cadrele cu o cameră de peisaj care e lentă şi foloseşte o lumină HMI care e caldă ca lumina soarelui. E un aranjament modest. I-am pus şi un bliţ, dar şi p-ăla l-am folosit doar pentru lumină suplimentară. Nu am ocupat prea mult spaţiu, deci cred că ele nu prea observau că sunt acolo.

Cum ţi-a venit ideea să reproduci picturi celebre?
Pe vremuri căutam motive raţionale pentru care fac ceea ce fac, dar ajung în complet alte locuri decât îmi propun când merg pe instinct. La muzeu citeşti despre picturile cu prostituate ale lui Toulouse-Lautrec şi cum trupurile lor erau recreate ca să creeze impresia de confort. M-a fascinat ideea că arta recrează ceea ce fac ele pentru supravieţuire. Există o istorie lungă a curtezanelor care au devenit muze pentru pictori, deci mi s-a părut normal să fac referinţe la asta în arta mea.

Există vreun motiv specific pentru care trebuiau să fie prostituate?
Am vrut să creez un proiect despre femei, care va fi parţial halucinant, parţial real. Voiam nişte femei care să aibă o reacţie diferită decât cele obişnuite faţă de nuditatea lor. E ca o meditaţie despre linia aia subţire a obiectivului care mă separă pe mine de ele, fărâma aia de noroc care mă separă pe mine de lumea lor.

Deci tu susţii prostituţia legală?
Nu mă gândesc la situaţie aşa. Dacă mă opresc să-i dau bani unui cerşetor de pe stradă, nu cred că susţin cerşetoria. Am plătit femeile astea să-mi fie muze. A fost un proiect de colaborare din care a rezultat o serie foto, dar aş fi putut la fel de bine să fac o piesă de teatru cu ele. Am vrut să combin artificiile mele de fotografă cu realitatea situaţiei lor ca să creez imagini care să nu ridice în slăvi meseria, dar au o anumită frumuseţe.

Ai aflat poveştile femeilor ăstora?
Toate aveau o poveste diferită. Multe erau mame, dar niciuna nu era minoră.

Ai putea să-mi spui mai multe despre alte proiecte d-ale tale?
Momentan lucrez la o serie de fotografii acasă la psihiatrul meu.

Traducere: Mihai Popescu