Manelele feministe îți arată că nu-i un gen doar despre bani și dușmani

Weekendul ăsta a început cu o petrecere intitulată, între două inimioare, „Manele Feministe cu Aldeza & Dana“. Cheful a picat fix cu o zi înaintea Marșului „Împreună pentru siguranța femeilor”. Asta pentru că într-o țară cu mari probleme când vine vorba de copii abandonați sau violență domestică, asociațiile care urlă-n microfon că vor protecția familiei luptă de fapt doar ca să ilegalizeze căsătoriile gay, oricum ilegale. Da, foarte util.

Dacă ar fi s-o luăm pe drumul ăla, probabil că am ajunge și noi să disculpăm violența domestică sau, de ce nu, să ilegalizăm iar avorturile. Partea bună e că încă suntem în Europa, iar lumea mai civilizată ca noi se încruntă când aude astfel de idei. Au apărut și în România inițiative care vor să depășească mentalitatea de tipul „dacă a umblat în fustă scurtă, normal că și-a căutat-o cu lumânarea” sau „eu te fac, eu te-omor”. Desigur, procesul de scoatere a violului sau a bătăii din banalul tradițional e unul dureros de lung. Dar e una dintre fantomele cu care tre’ să ne confruntăm.

Videos by VICE


Cea mai rară Dacie din lume


O altă fantomă pe care n-am rezolvat-o e xenofobia. Când vine vorba de romi, iubim să urâm. Așa că dacă e să fii femeie romă în România, nasol de tine. Tocmai de-aia m-a făcut curios evenimentul ăsta. E imposibil să nu ridici măcar o sprânceană când auzi sintagma „manele feministe”. Eu nici n-ascult manele și nici nu stau în București, dar dacă eram în vizită aș fi dat o tură, dintr-o curiozitate copilărească.

Citește și: Cum am scos un album de manele-rap și am crezut că o să ajung faimos în România

Am făcut însă rost de numerele celor două DJ, ca să aflu dacă ăsta e startul unui binevenit curent, mai ales dacă el pornește din interiorul etniei ăsteia pe care o înțelegem atât de puțin.

VICE: De când a apărut mișcarea manelelor feministe?
Dana: Abia acum. Noi am găsit numele ăsta pentru o petrecere la MACAZ. Aldeza e feministă, iar eu susțin cauza. Dar nu am premeditat-o. Cumva, dintr-o glumă a ieșit evenimentul. Am căutat melodii cu mesaje ce promovează femeile, că sunt destule.

Dă-mi două nume.
Sorinel Pustiu are „Joaca boiereste doamna mea” și „Azi femeia este BOSS” a Narcisei cu Ticy.

Care e mesajul pro femei din ele?
De exemplu, „Azi femeia este BOSS” îmi place foarte mult. Prin ea se sugerează că femeile au început să fie independente. Și-n general, mai e și vorba care zice că-n spatele fiecărui bărbat e o femeie puternică, nu?

Ăsta e startul contra misoginismului în manele?
S-ar putea. Depinde de gusturile oamenilor. A fost pentru prima dată când am pus muzică, și la mine, și la Aldeza. Din câte am văzut aseară, ringul nu s-a golit deloc. Nu știu să-ți aproximez exact, dar prietenii îmi zic că au fost vreo 150 de oameni. Și am încercat să punem manele noi, că ne mai cerea lumea manele din anii ’80. Dar a picat numai bine, înainte de marșul pentru siguranța femeilor de-a doua zi.

VICE: Am înțeles că n-ați programat petrecerea fix înainte de marș.
Aldeza: Nu, noi am tot amânat din august petrecerea asta.

Dar de când au început să existe manele feministe?
Nu de mult timp. Nu pot să zic că sunt o ascultătoare exclusiv de manele. Ascultam Laura Vass, ale cărei melodii nici nu ridică în slăvi femeia, dar nici n-o victimizează. De exemplu, atât despre cum e să fii amantă, dar și despre femei independente. Am avut discuții pe tema asta când am analizat versurile și ne-am dat seama că e un mesaj feminist.

Și cine mai are mesaj asemănător?
Florin Cercel, de exemplu. Am văzut că și la el majoritatea melodiilor sunt despre femei și nu în direcția Mr. Juve, care vorbește despre ele ca și cum ar fi doar niște obiecte. Dar în piesa „Doamnele, elegantele” versurile zic așa: „Ne distrăm mai bine ca alții, și femeile, și bărbații”.

E un mesaj prin care toți sunt bineveniți.
Da, și sunt foarte mulți maneliști care nu cântă doar despre valoare, bani și dușmani. Sunt multe melodii cu povești de dragoste, în care femeile sunt prețuite. Nu zic că-n toate manelele vezi lucrul ăsta, nu. Sincer, a fost un pic greu să facem un playlist fără mesaje sexiste sau violente.

Citește și: Melodiile despre violuri și sex dur pe care ai dansat de-ai rupt în România

Ce alte piese mai sunt în direcția asta?
Regina din Maroc” a lui Marius Babanu, „Sunt femeie libera” de la Bogdan Artistu sau „Lăsați femeile să facă ce vor“, tot de la Cercel. Am avut și câteva melodii în limba romani, de la Gipsy Casual. E bine că sunt oameni de etnie romă care s-au pus pe combătut stereotipul femeii care trebuie să se supună.

Asistăm la nașterea unui curent în lumea romă care vrea să spargă tiparele patriarhale?
Melodiile astea sunt foarte recente. Din ce văd și ascult, putem să spunem asta.

Cum au reacționat oamenii la astfel de muzică?
Oamenii s-au distrat. Dar mi se părea aiurea un pic, că era cineva care tot cerea dedicații care nu erau chiar în tematica serii. Era un tip care voia o piesă de la Romeo Fantastik și l-am întrebat înainte dacă e OK. Am pus-o, dar a trebuit s-o opresc, că nu se potrivea. Mi s-a părut urât.

Citește și: Romeo Fantastik ar fi putut pleca acasă cu chiloții mei

Cum e să lupți pe două fronturi de discriminare, adică cea împotriva romilor cât și a femeii?
E interesant, în sensul că-i greu. Eu lucrez în Asociația E-Romnija, unde desfășurăm mai multe activități care abordează stereotipuri, violență sau control. Nu e imposibil, dar e foarte greu. Eu sunt de etnie romă și sunt stereotipuri și de o parte, și de alta. Dar îmi place și merită să încerci.

Ce demonstrează societății manelele feministe?
Sparge șabloanele cum că ele sunt cântate de romi sau că sunt o muzică nasoală. Văd atâția oameni care rezonează cu piesele și se distrează pe ele. Cu atât mai mult pe o muzică ce abordează subiectele astea, mai feministe.

Citește mai multe despre manelele în România:
De ce românii care se plâng de incultura manelelor nu înțeleg nimic despre cultură

De ce iubește și urăște România manelele cu atâta înverșunare

De ce n-o să auzi prea curând manele antirasism sau care să schimbe lumea