Anul ăsta a fost sărac în petreceri cu manele. Nu mă refer la cele clasice, disponibile oricând, ci la cele pregătite în bodegi de pe centru ca să ajungă toată lumea bună. Din fericire, o dată pe an, în septembrie, Ferentari are Sistem ca pe Ferentari. Acest eveniment se ține pe-un teren de fotbal de cartier cu câțiva cântăreți, „turiști” din alte cartiere și cine mai dorește să vină din zonă.
Numele grele de anul ăsta au fost Cornelia Catanga și Geany Morandi. Practic, ceva mai diferit nici nu știu dacă se putea. Catanga este un fel de semizeitate din panteonul lăutarilor, pe când Geany este un tip care a început să crească după ce-a dat lovitura, în 2016, cu melodia „Fac bani și în Himalaya”. Aș fi vrut aici să spun câte afișări are la clipul ăla, dar n-ar fi drept. Asta pentru că, de partea cealaltă, Catanga nu este calculată în succesul internetului, ci a reușit să devină un fel de unitate de măsură pentru muzica lăutărească. Acolo unde Gabi Lunca sau Romica Puceanu au lăsat un gol, a venit Cornelia să umple cu o voce la fel de puternică.
Videos by VICE
E necesar să fie separate cele două genuri, pentru că așa a zis Catanga pe scenă. Ea nu se identifică cu maneliștii, nu prea vrea să știe de lumea asta, ea cântă lăutărești, că asta știe și astea au făcut-o mare. Astea și soțul ei, Aurel Pădureanu, pe care l-a convins până la urmă să urce pe scenă și să cânte publicului. A urcat, a promis o piesă și-a livrat. Ca un domn dintr-o societate veche, oprită undeva în timp, a cântat pe sufletul femeilor din public.
Nu zic, apreciez muzica lăutărească, mai ales c-a dat-o fix pe inima oamenilor din parcul Aleea Livezilor când a băgat „Am muncit și nopți, am muncit și zile” sau „Mama mea e florăreasă”. A mai cântat și pentru diaspora, despre cum e viața grea-n afară, despre cum construiești aici ca să ai ce face acolo. Le-a mulțumit oamenilor ei, a coborât lângă ei și i-a îmbrățișat, s-a și pozat cu ei. Și toate astea, pe drept, au fost excepționale.
Apoi, au venit manelele.
Geany Morandi, cu „Regina din Maroc” sau chiar hitul lui cu Himalaya, a pus publicul pe speed, pe dans și pe ceea ce maneliștii numesc buriceală. Încearcă să-ți imaginezi asta când vezi fotografiile de mai jos.
P.S.: Pentru al doilea an la rând, nu pot să nu remarc modul în care „turiștii” se delimitează de locuitorii cartierului. Stau separat, se vede clar spațiul dintre ei, ca o zonă tampon, interacționează rar și pare că o să mai dureze ceva până când localnicii îi vor asimila pe turiști sau vicevarsa. Nu știu de unde pornește asta sau poate că nu-mi vine să spun acum, aștept petrecerea de anul viitor.
Devino fan al lui Răzvan pe Facebook.
