Marele Recif de Corali este distrus de o exploatare minieră

Imagine via

Imaginează-ţi că lucrezi pentru Autoritatea Parcului Naţional al Marelui Recif de Corali din Australia. Slujba ta, după cum scrie pe site, este să „te asiguri că toate practicile din parc au susţinere ecologică şi că funcţiile naturale ale ecosistemului şi integritatea sa sunt menţinute.” Apoi, în 2012, un conglomerat de companii indiene vine şi începe cea mai mare exploatare de cărbune din lume la Abbot Point, chiar pe recif. Surprinzător, le dai acordul şi le ceri doar să elimine deşeurile rămase după exploatare într-un mod responsabil. Dar cei din conglomeratul indian Adani au răspuns „De fapt, noi am vrea să le aruncăm tot în recif.” Te consulţi cu colegii tăi şi le spui indienilor: „Bine, dar s-aveţi grijă.”

Cam asta s-a întâmplat vineri, când cei care ar trebui să protejeze parcul natural, au decis să rişte „integritatea” celui mai mare recif din lume pentru ca cei de la Adani să facă economie şi să rupă preţurile la cărbuni în India.

Ar putea australienii să-şi bage picioarele mai tare-n mediu? Cei de la Patrimoniul Mondial UNESCO nu cred. Din ianuarie 2012, de când au început discuţiile pentru exploatarea de la Abbot Point, UNESCO au anunţat că vor pune reciful pe lista lor de patrimoniu „în pericol“. Guvernul australian s-a crizat şi a promis că va aduce dovezi că operaţiunile nu afectează deloc reciful în luna iulie, anul ăsta. Dar planul ăsta a picat sâmbătă, când cei de la ONU au primit un raport în care autorităţile australiane detaliază eforturile lor pentru a salva reciful. Las de o parte ipocrizia acţiunii, pentru că adevăratul necaz e că reciful abia mai rezistă şi dacă tot nu putem să ne oprim din exploatări de genul, măcar să recunoaştem că există o problemă.

După cum am scris şi săptămâna trecută, cel mai grav raport în legătură cu reciful apărut în 2012. Institutul Australian de Ştiinţă Marină a conchis că  50 la sută din coral a dispărut din 1988 până azi, totul din cauza influenţei umane. Timp de 190 de ani statul australian Queensland a vărsat îngrăşăminte, pesticide, deşeuri miniere şi foarte multe sedimente peste recif şi, cuplat cu reproducerea excesivă a stelelor de mare cu coroane de spini (provocată de îngrăşămintele pline cu azot) şi cu încălzirea golbală, asta ucide reciful. Raportul trimis celor de la ONU recunoaşte că unele zone mai apropiate de mal au suferit, dar spune că restul rămâne în condiţii optime. Asta este o minciună, dar pe de altă parte e subiectivă treaba cu integritatea unui recif, mai ales că orice analiză se realizează pe o periodă îndelungată. Tony Fontes, un locuitor din Airlie Beach şi instructor de scufundări descrie procesul ca o „mutare a marcajului de la poartă”. El spune că „oamenii care ţineau minte cum arată reciful au murit sau s-au mutat, iar cei care vin acum şi-l văd cred că e superb, pentru că nu ştiu cum arăta înainte. Apoi asta devine norma. Într-o zi o să mutăm poarta atât de tare, încât o să ni se pară că un singur coral e ceva incredibil.”

Aici e problema. Pentru oameni Marele Recif are doar valoare senzaţionalistă. Şi-a atins apogeul prin simpla sa existenţă. Şi ca să avem acces la el ar trebui să construim mai puţin, nu mai mult, ceea ce e un concept greu de înţeles pentru cei care nu ştiu cum funcţionează un ecosistem. Mai ales că decizia de a permite exploatarea a coincis cu cererea guvernului ca 30 de mii de hectare din pădurea din Tasmania să fie scoase de pe lista Patrimoniului Mondial. Acest lucru a fost motivat economic de acelaşi guvern care se preface că ia în serios problemele de mediu, deşi ia numai măsuri care le agravează.

Poate singura parte bună a acestei probleme este c-a devenit atât de absurdă că oamenii nu mai pot s-o ignore. După cum o spune Tony, „exploatări au mai avut loc şi înainte. Se făceau fără scandal, dar nu şi de data asta. De data asta lumea e cu ochii pe Australia şi ea arată foarte prost. Deci cred că data viitoare când se întâmplă aşa ceva, le va fi mai greu s-o facă. Să sperăm că data viitoare vor spune: fraţilor, nu mai facem d-astea.”

Urmăriţi-l pe Julian pe Twitter: @MorgansJulian

Traducere: Mihai Popescu