De când mă ştiu, n-am mers niciodată la cinema pentru filme psihologice sau de artă, din simplul motiv că n-a apărut unul care să se folosească de tehnologia 3D sau IMAX cum trebuie, oricât de mari ar fi fost bugetele lor. Pe de altă parte, filmele cu supereroi, precum Avengers: Age of Ultron mi se par perfecte pentru mediu ăsta. Sunt genul de producţii lejere la care te duci să-ţi clăteşti ochii şi să simţi că intri într-un univers demenţial unde totul inevitabil explodează, eventual în slow motion.
E adevărat şi subiectul e destul de mişto. Faţă de primul film, care a fost un pic pe lângă benzile desenate cu Avengers printr-un Loki mai mult SF, decât mistic, ăsta intră în pâine cu Ultron, un robot superinteligent aproape indestructibil. El apare în sute de numere din benzile desenate şi este nemesisul lor cel mai longeviv şi probabil singurul care i-a înfrânt în mod repetat. Şi, deşi a fost creat acum câteva decenii, personajul este destul de actual într-o eră în care roboţii din ce în ce mai performanţi sunt folosiţi în războaie şi oamenii se tem din ce în ce mai mult de dominaţia cibernetică. Poţi să priveşti tot filmul ca o metaforă pentru teama noastră faţă de evoluţia tehnologiei pe care nu reuşim s-o înţelegem prea bine niciunii.
Videos by VICE
Pe lângă Ultron, o să avem doi supereroi noi care li se alătură lui Hulk, Iron Man (evident, într-o armură nouă mai mare ca toate alelalte de dinainte), Thor, Black Widow, Captain America şi Hawkeye. Gemenii Quicksilver şi Scarlett Witch sunt un plus interesant, mai ales că ei apăreau în formula originală a benzilor desenate Avengers. El se bucură de super viteză, iar ea poate altera realitatea printr-o formă de telekinezie ciudată, pe care abia aştept s-o văd făcută cu CGI. Apropo, să nu confundaţi Quicksilver-ul din filmul ăsta cu cel din seria X-men, că în universul cinematografic Marvel personajele au fost un pic rescrise, pentru că licenţele asupra eroilor sunt împărţite între diferite studiouri. Dar, cum tipul care-l joacă e băiatul ăla din Kickass, Aaron Taylor-Johnson, mă aştept să fie mai mult decât ok. Mă rog, o să vedem când se lansează-n România, pe 24 aprilie. Deşi eu probabil mă duc la avanpremiera de pe 23, că s-au pus deja în vânzare biletele la cinematografe.
Citeşte mai multe despre supereroi:
East European Comic Con a fost o frenezie simpatică de geekynes
Convenţia Anime North este o utopie a tocilarilor
Super-eroii campaniei electorale