video

Cum se distrează tinerii în discotecile de la țară, din România

Viața pentru adolescenții de la țară nu mai are nimic idilic, nici măcar distracția nu mai e una după care să zici: „mamă, ce tare a fost!”.

Tot mai mulți tineri din România, mai ales din mediul rural, pleacă din țară, lăsând în urma lor satele pustii sau, în cel mai bun caz, case cu bunici uitați. Această plecare în masă are consecințe asupra vieții satului, iar una dintre ele este și moartea discotecii de la țară.

Construite peste căminele culturale din comunism sau peste barurile de zi și crâșmele tranziției, discotecile de la țară au văzut iubire, sex și bătăi cât n-au văzut niciodată cluburile de fițe din București. Asta pe vremuri.

Publicitate

Alina Manolache, regizorul filmului documentar „Disco is dead", a vizitat acest univers al discotecii în satul Telciu, din Bistrița-Năsăud, și a dat de localuri în care încă se ține lumina aprinsă pentru tinerii rămași, mai digitalizați și mai puțin pasionați de muzică și dans. Unul dintre localurile vizitate a fost și primul club de striptease din mediul rural, dovadă că până și distracția de la sat are un iz mai puțin tradiționalist decât ne place să credem.

VICE: Cum ți-a venit ideea filmului?
Alina Manolache: Inițial noi voiam să documentăm ce se întâmplă sâmbătă seara la căminele culturale de astăzi. Am tot căutat, m-am băgat în conversații cu oameni din tot felul de sate și regiuni ale țării și toată lumea îmi zicea că nu se mai întâmplă nimic, că acum căminele culturale sunt spații din astea de nunți, botezuri, parastase sau majorate Asta dacă nu sunt desființate total. Am fost puțin dezamăgită, pentru că aveam imaginea asta idilică de spații întunecoase, dar n-am renunțat, am început să mai întreb prieteni de care știam că au legătură cu lumea satelor.

Așa ai aflat de comuna Telciu din Bistrița?
Ştiam că Valer organizează o școală de vară pe antropologie acolo și l-am întrebat: „Băi în satul ăsta în care faci tu chestia aia se mai face discotecă?". Mi-a zis că nu, dar că în spațiul ăla unde înainte era discotecă, patronul mai face petreceri cu ocazii speciale. M-am uitat pe pagina de Facebook a clubului și am văzut niște poze de la petrecerea de la Halloween de anul trecut și mi s-a părut ciudată asocierea asta dintre un sat de munte super izolat și oameni costumați, vopsiți pe față de Haloween - o chestie din cu totul alt spațiu.

Publicitate

Ce ți s-a părut cel mai trist când ai ajuns acolo?
Cred că mi s-a părut trist momentul ăla în care s-au uitat la un material de arhivă care ilustra cum se distrau oamenii în discoteca aia acum zece ani. Dar în rest, nu știu dacă mi s-a părut neapărat trist. Cred că pur și simplu am pornit cu imaginea asta foarte idilică și am acceptat că nu e așa.

Citește și: 10 ținute fițoase de fashioniști care-s mai dubioase decât costumele de Halloween

De unde aveai imaginea asta idilică?
Eu am petrecut destul de mult timp într-un sat de munte când eram mică, Hangu, din județul Neamț și acolo vedeam că sâmbătă seara tinerii se pregătesc de discotecă. Eram mică atunci, nu aveam vârstă de discotecă. Îi vedeam pe drum și tot timpul îmi imaginam ce se întâmpla acolo și cred că mi-a rămas curiozitatea asta: „cum e lumea aia a lor?". Mi-l imaginam ca pe un spațiu de întâlnire și un loc pentru mici idile, mici flirturi.

Cum ți s-a părut interacțiunea dintre oamenii care erau acolo la petrecerea asta de Halloween?
Ştiu că trebuia să fie un concurs cu probe, cu premii, cu juriu, cu tot felul de invitați, mi-l imaginam mult mai fastuos cumva și de fapt a fost o petrecere amuzantă. Mi s-a părut că toată lumea voia din tot sufletul să fie cât mai distractiv, dar nu știu dacă se distrau cu adevărat. A fost ciudat. N-am simțit-o ca pe o petrecere din-aia, după care toată lumea ajunge acasă și zice: „mamă ce tare a fost".

Publicitate

Au fost doar o probă de dans și una de cultură generală. Bine, că nu prea era cultură generală, era cultură din sat. „Cum i se mai zice lui Gigică?" Şi la final nu s-a dansat, nu s-a destrăbălat nimeni pe-acolo, ci s-a mâncat fasole cu ciolan.

Care era cel mai tânăr participant?
Erau niște copii mai mici care au fost pictați pe față la început de Andreea, fata care s-a costumat în vrăjitoare. A fost amuzant că atunci când au proiectat imaginile din barul de striptease, au anunțat la microfon să plece toți copiii acasă, că urmează niște imagini care nu sunt pentru copii.

În ce context au proiectat imaginile alea?
După ce s-a terminat concursul și s-a dat drumul la discotecă, au făcut o pauză și au zis că o să proiecteze imagini de acum câțiva ani.

Patronul clubului ți-a zis de ce mai ține clubul deschis din moment ce nu mai merge ca înainte? De ce nu pleacă și el în străinătate ca majoritatea oamenilor din sat?
El cumva și-a dedicat toată viața locului ăluia, se vedea că vorbește cu super multă pasiune. S-a încăpățânat să fie non-stop. Din '96 de când a deschis n-a închis nici măcar o oră barul. Chiar dacă avea datorii, chiar dacă era rău, chiar dacă avea necazuri, barul-discotecă trebuia să fie deschis. Cred că își întreține o pasiune a lui, nu e numai pentru ceilalți, cât și pentru el.

Cum ți s-a părut dinamica dintre fete și mama care lucrează în străinătate mare parte din an?
Mă așteptam să fie mai dramatic pentru fete, dar erau într-o acceptare și-o empatie față de mama lor. Ele sunt foarte mature pentru vârsta lor și cred că și plecarea mamei le-a maturizat, dar mi-am dat seama că asta e o realitate în viața multora de-acolo. Cu siguranță le afectează, dar în același timp ele pot înțelege. Sunt foarte apropiate, vorbesc inclusiv dacă pot să iasă noaptea. Dacă ar avea ce să facă în sat, mama n-ar mai fi plecat. Asta e diferența: lumea nu mai pleacă să facă naveta din sat la oraș, ca înainte, ci pleacă în altă țară.

Cum ți se pare ție chestia asta? Că și Roxana zicea că vrea să plece în străinătate, să-și facă o familie departe de aici.
Tinerii au impresia că nu se întâmplă nimic în locul ăla și cam așa e. Au modelul ăsta al părinților care circulă în străinătate și cred că pentru ei e mult mai ușor să plece decât să rămână. Majoritatea adolescenților din sat cu care am vorbit ziceau că vor să plece în afară.

Cât au durat filmările și ce a fost cel mai amuzant în tot procesul?
Am filmat trei-patru zile. Am avut noroc că s-au deschis, că ne-am împrietenit super repede. A fost amuzant că practic acolo nu era semnal și nu aveam cum să ne dăm întâlniri. Efectiv băteam la poarta omului și îi găseam ba la masă, ba la cafea. Când nu-i găseam, îi ceream cuiva din sat să ne dea să sunăm, că doar Cosmote-ul mergea. Apoi, la montaj, ne-am distrat foarte tare, pentru că l-am văzut de foarte multe ori și am ascultat de multe ori melodiile populare de la petrecerea aia din satul vecin, în special una care zicea ceva de genul „asta-i cea mai bună viață".

Te gândești să continui ideea asta cu discotecile la țară?
Cred că da. Chiar dacă nu mi-am propus, filmul ăsta adună foarte multe elemente care mă gâdilă de mult timp: viața adolescenților, viața rurală, locuri greu accesibile, atmosfera asta de anii '90 și 2000. Şi cred că pe oricare din astea m-aș duce din nou să le documentez.