Știri

Supraviețuitori ai Holocaustului care mai trăiesc în Europa

„Vărul, mătușa și unchiul meu au fost uciși cu toții. Eu nu meritam să trăiesc. Nu meritam așa un noroc.”

de Kamil Biedermann; translated by Ioana Pelehatăi
08 Noiembrie 2017, 5:00am

Portret al Ninei Weil. Numărul de lagăr „71978” se vede clar tatuat pe brațul ei, de când a stat în lagărul de concentrare Theresienstadt. Toate fotografiile au fost făcute de Beat Mumenthaler și obținute prin amabilitatea Fundației Gamaraal

În timpul și după cel de-al Doilea Război Mondial, mii de evrei au fugit în Elveția, care și-a păstrat neutralitatea pe tot parcursul războiului. Astăzi mai trăiesc circa 400 de supraviețuitori înregistrați ai Holocaustului în țară – deși mulți dintre ei și-au ascuns identitatea evreiască ani de zile după încheierea războiului, de teama altor persecuții.

În 2014, Anita Winter – fiica a doi supraviețuitori nemți ai Holocaustului – a întemeiat Fundația Gamaraal la Zurich. Organizația de caritate își propune să acorde sprijin emoțional și financiar supraviețuitorilor și, în același timp, să întrebuințeze experiențele lor trăite pentru a educa tinerii despre război. Cel mai recent proiect al Fundației, Ultimii supraviețuitori elvețieni ai Holocaustului, îmbină poveștile personale din timpul Holocaustului cu portrete ale supraviețuitorilor, fotografiate de Beat Mumenthaler.

„Supraviețuitorii mi-au tot spus că s-ar putea întâmpla din nou ceva ca Holocaustul", a explicat Anita Winter pentru VICE Elveția. „Toată lumea e responsabilă să respecte motto-ul «Nie Wieder» (Niciodată din nou)." Anita speră că expoziția, aflată în turneu prin universități și galerii de artă de pe tot cuprinsul Elveției, va reaminti generației tinere de importanța toleranței.

Dă scroll ca să vezi fotografiile și să citești mărturiile personale ale câtorva dintre ultimii supraviețuitori elvețieni ai Holocaustului.

Eduard Kornfeld

Eduard Kornfeld s-a născut în 1929, în apropiere de Bratislava, Slovacia. A fost dus la Auschwitz și la câteva alte lagăre de concentrare. Pe 29 aprilie 1945 a fost eliberat de armata americană din lagărul Dachau din Germania. Cântărea doar 27 de kilograme la momentul respectiv. Mama sa, Rosa, tatăl Simon și frații săi Hilda, Josef, Alexander și Rachel fuseseră toți uciși în lagăre. Kornfeld a ajuns în Elveția în 1949 și s-a tratat la Davos patru ani, pentru a se recupera după o tuberculoză gravă. Mai târziu, s-a pregătit ca monteur de bijuterii la Zurich. Are doi fii, o fiică și șapte nepoți.

„Am fost deportați într-un vagon de vite, drumul a durat trei zile. Când s-a oprit brusc trenul, am auzit că striga cineva de afară în germană: «Ieșiți!» M-am uitat afară și am văzut ofițerii SS care băteau oamenii despre care credeau că se mișcă prea încet. O mamă nu se mișca destul de repede, pentru că încerca să aibă grijă de copilul ei, așa că ofițerii SS i-au luat copilul și l-au aruncat în același camion în care-i puneau pe cei bătrâni și bolnavi. Oamenii ăia au fost imediat trimiși la gazat."

Nina Weil

Nina Weil s-a născut în 1932 la Klatovy, un oraș care face azi parte din Republica Cehă. Locuia la Praga, când a fost arestată și deportată la lagărul de concentrare Theresienstadt în 1942. La puțin timp după, a fost trimisă la Auschwitz, împreună cu mama ei, Amalie. Avea 12 ani când mama ei a murit din cauza epuizării. După război, a plecat în Elveția împreună cu soțul ei și a lucrat ca asistentă de laborator la Spitalul Universitar de la Zurich.

„Am plâns atât de mult când mi-au tatuat numărul 71978 pe braț. Nu din cauza durerii, ci din cauza a ceea ce însemna. Îmi pierdusem identitatea și devenisem doar un număr. Mama a încercat să mă calmeze și mi-a spus că atunci când ne întoarcem acasă, o să fac cursuri de dans și-o să port o brățară mare, ca să nu vadă nimeni niciodată tatuajul. Nu m-am dus niciodată la școala de dans și nici n-am purtat vreo brățară destul de mare cât să-l acopere."

Citește și Toate crimele împotriva evreilor, romilor și civililor făcute de mareșalul Antonescu

Klaus Appel

Klaus Appel s-a născut în 1925, la Berlin. După ce tatăl său, Paul, și fratele mai marei Willi-Wolf au fost arestați și trimiși la Auschwitz, el și sora lui au fugit la Londra cu unul dintre ultimele Kindertransports. După război, Klaus s-a însurat cu o elvețiancă, s-a mutat în vestul Elveției și a lucrat ca ceasornicar. A murit în aprilie 2017 și a lăsat în urmă doi copii și trei nepoți.

„Eram acasă când a sunat soneria. Veniseră să-l aresteze pe tata. «Dumneavoastră sunteți domnul Appel?», l-au întrebat. «Atunci veniți cu noi.» Tata s-a întors calm către mine și mi-a zis: «Tu te duci la școală.» Ăsta a fost ultimul lucru pe care mi l-a mai spus vreodată. Nu l-am mai văzut niciodată."

Christa Markovits

Christa Markovits s-a născut Krisztina Barabás la Budapesta, în 1936. Întreaga familie se convertise la catolicism înainte de război, dar au fost considerați tot evrei, conform legislației rasiale naziste. Pe tot parcursul războiului s-a ascuns într-o mănăstire din oraș împreună cu sora ei. În 1956 s-a mutat în Elveția, unde a studiat fizica și a lucrat la Institutul Paul Scherrer – un institut de cercetare în știință și tehnologie din nordul orașului Zurich.

A fost noroc pur c-am reușit să mă ascund în mănăstirea aceea. Verișoara, mătușa și unchiul meu au fost uciși toți. Eu nu meritam să supraviețuiesc. Nu meritam norocul ăsta."

Egon Holländer

La eliberarea lagărului Bergen-Belsen în 1945, pediatrul Robert Collis s-a aflat acolo și a scris despre Egon Holländer în memoriile sale. Collis îl descrie pe tânărul Egon drept: „Un copilaș cu pielea albă, slab, de cam șase ani, care zăcea tare liniștit la el în pătuț. Nici nu se mișca, nici nu vorbea. Avusese tifos: era numai piele și os." Elisabeth, mama lui Egon, a murit de tifos în lagăr. În 1968, Egon, inginer calificat, s-a mutat la Zurich unde a lucrat pe o poziție avansată la o companie de tehnologie. E însurat, are două fiice și trei nepoți.

„Pân-au sosit trupele britanice să ne elibereze, eram ca și mort. Ce-mi amintesc cel mai bine din lagăr sunt munții de cadavre. Așa ceva nu se uită niciodată."

Citește și Reacțiile românilor la un film despre cum ai noștri au ucis evrei îți arată ce înseamnă ipocrizia

Eva Koralnik-Rottenberg

Eva Koralnik s-a născut în 1936, la Budapesta. Mama ei, Berta, își pierduse cetățenia elvețiană când s-a măritat cu evreul ungur Willi Rottenberg. Eva a reușit să fugă din Ungaria în Elveția în octombrie 1944, împreună cu mama ei și sora ei în vârstă de șase săptămâni, Vera. Timp de mulți ani, a condus agenția literară Liepman de la Zurich. E măritată, are un fiu, o fiică și patru nepoți.

„Când am ajuns la Vienna, ne-a luat Gestapo-ul de la gară, ca să stăm peste noapte la celebrul Hotel Métropole, care era, la momentul respectiv, sediul serviciilor secrete. Harald Feller [un diplomat elvețian care a salvat mulți evrei unguri] aranjase să stăm acolo, fix sub nasul lor. Mama și-a petrecut toată noaptea înfricoșată și panicată. Îmi amintesc de cizmele lustruite, de ciobăneștii germani în lesă și de svastica uriașă deasupra intrării în salonul de marmură."

Bronislaw Erich

Bronislaw Erich s-a născut în 1923 la Varșovia. A supraviețuit războiului, pentru că și-a asumat un nume fals și a lucrat la o fermă în Germania. Tatăl său, Nachum, mama sa, Brandl, și fratele lui mai mic, Jacob, au fost uciși – probabil în 1942, fie în Ghetoul din Varșovia sau în lagărul de exterminare de la Treblinka. Ulterior, Bronislaw s-a mutat în Elveția, în 1961, s-a angajat la o imprimerie și a devenit mai târziu comerciant de aparate poligraf. E căsătorit, are doi copii, cinci nepoți și doi strănepoți.

„Când mă culc și sting lumina, mă gândesc la părinții și la frățiorul meu mai mic, care-au fost cu toții uciși. Am insomnii nopți întregi. Mi-a recomandat odată un prieten să iau somnifere. Mi-am luat un flacon, dar nu m-au ajutat deloc."

Tagged:
nazisti
Träume
holocaust
lagare
amintiri
victime