FYI.

This story is over 5 years old.

Food

Tipul care a mâncat carne crudă ca să enerveze vegani la un festival

Participanții la festival au spus că din bucata de carne picura sânge.
Drew Schwartz
Brooklyn, US
DP
translated by Diana Pintilie
Screengrab via YouTube

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.

Deși unii vegani au o reputație proastă de a avea o atitudine „moral superioară” față de alimente, în general sunt o adunătură de pacifiști, care nu vor decât să mănânce quinoa și să fie lăsați în pace. Totuși, oamenii nu încetează să-i terorizeze, de la batjocura online la măcelărirea de animale în fața lor, doar ca să-i enerveze. De exemplu, un tip s-a dus pe teritoriul lor cu o bucată de carne crudă în mijlocul unui festival vegan.

Publicitate

Cu părul prins într-o coadă și un maiou pe care scria „GO VEGAN AND DIE”, tipul începe să se înfrupte dintr-o bucată de ceea ce pare a fi carne de vită din care se scurgea la propriu sânge, informează Independent.

Conform unui purtător de cuvânt al festivalului, tipul a început protestul lui pro-carne în mijlocul unui eveniment pentru copii, pentru că, aparent, toți copiii cu păreri bine conturate despre fermele industriale sau ceva de genul trebuie să primească o lecție. La scurt timp, câțiva participanți s-au plâns poliției locale, iar tipul a fost interogat de un polițist în timp ce molfăia la halca aia de carne.

„Ne-a distrus sănătatea”, a spus omul la un moment dat, când a fost întrebat de ce a inițiat acel protest. „Și eu eram vegan și aproape am murit. Ne îmbolnăvește.”

Poliția nu a putut să-l dea afară, din moment ce nu e ilegal să mănânci carne crudă, dar după ce a făcut zarvă prin festival timp de vreo oră, el a plecat fără prea mult tam-tam, reușind să mănânce bucata aia gelatinoasă de vacă fără să vomite peste tot.

„Deși nu e interzis să mănânci carne crudă, cu siguranță a fost o imagine șocantă, deoarece sub el se formase o baltă de sânge și grăsime”, a spus pentru Independent un purtător de cuvânt al festivalului. „Pe lângă asta, la festival erau mulți copii și oameni în vârstă.”

Urmărește-l pe Drew Schwartz pe Twitter.