FYI.

This story is over 5 years old.

Identitate

Beyonce își crește copiii fără stereotipurile de gen și nu este singura

În numărul Vogue din septembrie pe coperta căruia apare Beyonce, vedeta spune că-și crește fiul să fie „sensibil și bun”, și fiicele să se vadă ca fiind șefele.

Luni dimineață, Vogue a publicat mult anticipata poveste de copertă a ediției din septembrie 2018, asupra căreia Beyonce a avut control editorial total. Într-un eseu personal rar, Beyonce divulgă aspecte intime din viața ei privată: Este mulțumită de burtica ei după ce a născut gemeni, faptul că „vine dintr-un mediu în care relațiile între femei și bărbați au fost distruse” și că-și crește fiicele, Blue și Rumi, și pe fiul ei, Sir, fără să-i limiteze la așteptările tradiționale de feminitate și masculinitate.

Publicitate

Despre fiicele ei, Beyonce scrie: „Nu trebuie să fie într-un anumit fel sau să aparțină unei anumite categorii. (…) Pot să exploreze orice religie, să se îndrăgostească de orice rasă si să iubească pe cine vor ele să iubească.”

Smilar, în educația lui Sir, „Vreau să știe că poate fi puternic și curajos, dar că poate fi și sensibil și bun”, scrie Beyonce. „Vreau ca fiul meu să aibă un IQ emoțional ridicat și să fie liber să-i pese și să fie sincer. Este tot ce vrea o femeie de la un bărbat, și totuși nu-i învățăm asta pe băieți. Sper să-mi educ fiul să nu devină o victimă a ceea ce zice internetul că ar trebui să fie sau cum ar trebui să iubească.”

Abordarea lui Beyonce se regăsește și la alte celebrități care, în ultimii ani, au vorbit deschis despre creșterea copiilor în afara stereotipurilor de gen.

Jada Pinkett Smith

Will Smith și Jada Pinkett Smith, părinții lui Willow și Jaden Smith, au vorbit deschis despre filosofiile lor când vine vorba despre copii și rolurile de gen, inclusiv provocările la care au făcut față în a accepta abordările moderne ale copiilor când vine vorba de autoexprimare.

„Cel mai frumos cadou pe care îl pot oferi copiilor mei este libertatea de a fi cine sunt ei”, a spus pentru BET Will Smith. Într-un episod din Red Table Talk de la începutul verii, Jada Pinkett Smith a recunoscut că alegerea de a-și lăsa copii să-și găsească propriul gen nu a fost ușor sau natural pentru cuplu.

Publicitate

„Când i s-a cerut lui Jaden să apară în campania feminină pentru Louis Vuitton, pentru modă fluidă de gen, Will m-a sunat”, a spus Pinkett Smith. „Era: Nu. Băiatul meu nu trebuie să fie într-o campanie Louis Vuitton și să poarte fuste. Nu, nu, nu, stai așa… Este asta o idee bună?

Pinkett Smith a spus că i-a zis soțului ei: „Știi ce, Will? Asta vrea el. Așa se exprimă el”. Și a zis Ok, Ok. Dar era încordat. I-a fost teamă, era inconfortabil. Pentru că știi cum e cu tații și așteptările… macho, macho, știi ce zic?



Angelina Jolie

Într-un interviu din 2010 din Vanity Fair, Angelina Jolie a spus că unul dintre cei șase copii ai săi, pe nume Shiloh, își explora genul. „Îi place să se îmbrace precum un băiat. Vrea să fie băiat. Așa că a trebuit să-i tăiem părul. Îi place să poarte numai lucruri masculine. Crede că este unul din frați”. În 2008, tatăl copilului, Brad Pitt, i-a spus lui Oprah Winfrey că preferă să i se zică John copilului, dar familia nu a anunțat de atunci public dacă este sau nu transgender.

Pink

Cântăreața Pink are doi copii, Willow și Jameson, dar a spus că-i crește fără etichete. „Suntem o casă foarte liberă de etichete. Săptămâna trecută, Willow mi-a spus că se va căsători cu o femeie africană”, a spus ea pentru Sunday People în 2017.

Mulți au tras concluzia că asta înseamnă că Pink își crește copiii într-un mod neutru, dar a clarificat pentru revista People în aprilie că și „neutru din punct de vedere al genului” este tot o etichetă după părerea ei. „Cred că de gen neutru este în sine o etichetă, iar eu nu țin la etichete. Nu-mi plac deloc etichetele (…) Cred că o femeie și o fată pot face orice”, a spus ea. „Cred că și un băiat poate face orice. Așa că am băieți care se dau cu motoarele prin noroi și am prieteni băieți care poartă rochii. Totul este ok pentru mine. Fiecare cu gusturile lui. Ăsta e genul de casă în care trăim.”

Publicitate

Paloma Faith

De când a dat naștere primului copil în decembrie 2016, Paloma Faith a refuzat să comenteze public numele și pronumele copilului ei, referindu-se la copil ca fiind „ei/lor” în presă. Prin asta, spune ea, urmărește să protejeze intimitatea copilul, dar și să se asigure că „i se oferă toate oportunitățile de a fi persoana care dorește să fie”.

Într-un interviu cu The Mail, Faith a spus „Nu neg genul, dar vreau ca copilul meu să simtă că are totul disponibil. Și nu am absolut nicio problemă dacă crește și nu simte nicio afinitate cu genul cu care s-a născut sau dacă este homosexual sau heterosexual sau orice.”

Zoe Saldana

În iunie 2018, Zoe Saldana a spus pentru People că ea și soțul ei vor să-și crească cei trei fii în afara stereotipurilor de gen. „Ne creștem copiii într-un mediu foarte fluid de gen, unde rolurile noastre se schimbă dintr-o parte în alta”, a spus ea pentru revistă.

„Când analizezi felul în care funcționează educarea copiilor, toată treaba despre matriarhat și patriarhat, și fetița lu’ tata și băieții mamii – eu și soțul meu găsim astea complet ridicole și absolut nesănătoase pentru creșterea unui copil. Le oferi o imagine foarte distorsionată și limitată asupra a ce rol ar trebui să aibă o femeie într-o familie și ce rol trebuie să aibă un bărbat.”

Articolul a apărut inițial pe VICE US.