Am întrebat suporteri ai Stelei ce a însemnat stadionul Ghencea pentru ei
Fotografii de Eli Driu

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Am întrebat suporteri ai Stelei ce a însemnat stadionul Ghencea pentru ei

În locul stadionului Ghencea, va fi construită o nouă arenă, ce trebuie să fie gata pentru Campionatul European de Fotbal din 2020.

Ieri dimineață, autoritățile au început demolarea stadionului Ghencea, locul în care Steaua și mai apoi FCSB au făcut istorie timp de 40 de ani. De trei ani nu se mai jucase un meci acolo, astfel că, în momentul demolării, stadionul era deja în paragină. În loc va fi construită o nouă arenă, care va avea 30 de mii de locuri și care trebuie terminată la timp pentru Campionatul European de Fotbal din 2020. Atunci România va găzdui trei meciuri din faza grupelor și o optime de finală. Va urma demolarea și celorlalte două stadioane istorice din București, din Ștefan cel Mare și Giulești.

Publicitate

Am fost să văd cum intră buldozerele în Templul fotbalului românesc și am vorbit cu patru suporteri steliști care veniseră la cules de suveniruri (scaune sau bucăți din gazon), să înțeleg ce a însemnat echipa asta pentru ei.

George, dreapta

George, București

VICE: De ce ai venit azi pe Ghencea?
George: Am venit deoarece știam că va fi dărâmat și voiam să mai calc pentru ultima dată pe el, pentru a retrăi anumite momente.

De când ești fan Steaua?
Sunt fan Steaua de când am început să mai cresc și să văd cu ce se mănâncă acest sport. Tatăl meu m-a dus pe stadion prima dată și atunci am început să iubesc echipa și culorile. Deci de aproximativ șapte ani.

Ai luat vreun suvenir de pe stadion?
Mi-am luat drept amintire un scaun din Peluza Sud pe care au cântat sute de oameni.

Care a fost pentru tine cea mai frumoasă partidă de fotbal de pe acest stadion?
Toate au fost la fel frumoase! Toate însemnau același lucru. Mereu cântam și ne bucuram de fotbal.

Care este cea mai frumoasă amintire a ta cu acest stadion?
Cea mai frumoasă amintire a fost prima dată când am urcat pe treptele peluzei și am văzut câtă lume poate să susțină această echipă.

Te mai uiți la meciuri de fotbal?
Nu mă mai uit la nimic! Dacă Steaua nu mai e, prefer să nu mă mai uit la nimic.

Ce înseamnă FCSB pentru tine?
FCSB înseamnă zero pentru mine. Fotbalul a fost distrus din cauza mafiei și a banilor.

Alex, București

VICE: De ce ești aici?
Alex: Am vrut să văd stadionul înainte să îl dărâme.

De când ții cu Steaua?
Sunt fan Steaua de când mă știu.

Publicitate

Ce suveniruri ai luat?
Am luat două scaune, unul roșu, altul albastru.

Care a fost cel mai frumos meci pe care l-ai văzut pe Ghencea?
Cel mai încins meci Steaua-Dinamo.

Te mai uiți la fotbal?
Încă mă uit, dar nu cu aceeași plăcere.

Despre FCSB ce părere ai?
FCSB nu înseamnă Steaua.

Marius Ionuț, București

VICE: De ce ai venit să participi la demolarea stadionului?
Marius: Ghencea reprezintă locul unde am trăit cu pasiune dragostea pentru fotbal. Nu ne-am mai văzut din iarnă lui 2014 de la FC Gazde - CSMS Iași. Nu puteam lipsi de la acest moment de adio.

De când ești stelist?
Deși copilăria ar fi trebuit să mă lege tocmai de echipa rivală din București, eu cred că m-am născut pentru a ține cu Steaua întrucât nu îmi amintesc să fi avut vreun motiv anume să țin cu această echipă.

Ce ai luat de aici?
Am luat trei scaune. Unul de la tribuna II, locul unde am făcut cunoștință în anii ‘90 cu atmosfera din Templu, unul de la peluza Nord, unde am trăit probabil cele mai frumoase și intense amintiri, și unul de jos, de la tribuna 0, zona în care m-am retras în ultimii ani.

Care-i cel mai frumos meci văzut aici?
Foarte greu de zis. Uitându-mă în urmă, sunt atâtea partide în care am simțit trăiri pe care, din păcate, de câțiva ani, fotbalul nu mi le mai oferă. Probabil că partida cu Valencia din 2005 rămâne etalon.

Ce alte amintiti frumoase ai?
Toate partidele derby, jucate la lumina zilei, în răcoarea dup-amiezelor, când se juca pentru fotbal și spectacolul sportiv, nu pentru audiențele televiziunilor.

Publicitate

Te mai uiți la meciuri sau ți se pare că fotbalul s-a stricat?
Fiind și practicant al acestui sport pot spune doar că epoca romantică a apus. Acum acest fenomen este mânat de cu totul alte interese - atât ale celor ce îl practică, cât mai ales al celor ce-l susțin. Și, din păcate, lucrul acesta se vede. Dar mă uit în continuare și merg cât de des pot la meciuri.

Ce părere ai despre tot scandalul cu „FCSB nu e Steaua”?
„FCSB este sau nu este Steaua și invers” este un subiect pe care-l pot comenta doar din perspectiva persoanei care a jucat fotbal și care se va lega de continuitatea sportivă. Și da, atunci putem spune că FCSB este Steaua. Mai departe, vorbind despre transferul mărcii, putem discuta de o treabă făcută românește care, din păcate, a adus doar minusuri pentru ambele părți și nimic pozitiv.

Marin, dreapta

„Marin tribuna 0”, București

VICE: De ce ești azi aici?
Marin: Pentru ce a însemnat cu adevărat Steaua București.

De când ții cu ei?
De la vârsta de 5 ani.

Ai luat vreun suvenir?
Da. O bucată de gazon și câteva suveniruri cu ce a reprezentat Steaua București. Reprezintă istoria, tradiția și gloria acestei echipe.

Care-i cel mai memorabil meci la care ai asistat?
Semifinala Cupei Campionilor Europeni din '86, cu Anderlecht. După '90, cele mai frumoase meciuri au fost cel cu Valencia și cel cu Villareal, din Cupa UEFA, când, pe o ninsoare abundentă, spectatorii au rămas în tribune chiar dacă meciul a fost ulterior suspendat.

Publicitate

Ce alte amintiri frumoase ai?
Sunt multe. Acest stadion înseamnă o parte din istoria fotbalului românesc.

La fotbal te mai uiți?
Liga 1 din prezent e mult sub ce se cere de la fotbalul actual. Da, mă uit în continuare la fotbal.

FCSB e Steaua?
O întrebare grea, pentru că și de o parte și de cealaltă, și unii și alții au niște argumente pro și contra.