Congresul PSD: un show cu Dragnettes și cu limbi de lemn

Congresul extraordinar PSD s-a ținut pe 10 martie într-o atmosferă teatrală, jucată, anacronică, și a pus în lumină ruptura totală dintre lumea românească reală, în special cea a generațiilor născute sau crescute după 1989, și structurile piramidale, de tip feudal, ale partidului aflat la putere care anunță planuri mincinoase pentru anul 2040. Atunci însă majoritatea delegaților provinciali obedienți aduși în Sala Palatului (unde își ținea și Ceaușescu congresele) nu vor mai fi în viață.

Nu contează. Strategia și retorica folosite au fost noi, chiar dacă rău formulate, iar insistența pe Growth și Orizontul 2040 arată ceva schimbări importante printre consilierii de imagine.

Cum crezi că ți-a afectat viața faptul că în ultimul an s-au schimbat 3 guverne?

Pe lângă măsurile excesive de securitate ale congresului (plătite de Primăria Capitalei pentru poliția locală și din impozitele tuturor pentru jandarmerie), nu a păcălit pe nimeni faptul că scopul adunării a fost acela de a schimba întreaga conducere a partidului, cu excepția lui Dragnea, și de a-i consolida acestuia poziția în perspectiva serioaselor probleme legale care îl așteaptă și care s-au agravat odată cu deschiderea anchetei pentru spălare de bani în Brazilia.

Rezultatul? Președintele executiv PSD a devenit servila Viorica Dăncilă, aleasă cu aproape 3 000 de voturi din 4 000. Slugărnicia din jurul lui Dragnea în timpul simulacrului de congres s-a arătat chiar mai mare și decât cea din jurul lui Ceaușescu înainte ca acesta să preia puterea totală. Astfel, în noiembrie 1979, la al XII-lea congres al PCR, Ceaușescu a avut măcar de înfruntat reproșurile pe față, în public, ale unui nemulțumit din partid, indignat sincer, acel bătrân ilegalist Constantin Pârvulescu, care l-a acuzat pe dictator, în fața momâilor siderate din sală, că pune gloria personală înaintea intereselor partidului și care s-a declarat deschis împotriva realegerii cizmarului din Scornicești.

În cazul de față, poziția lui Dragnea nici măcar n-a fost simbolic contestată, deși situația lui e un scandal internațional, iar supușenia participanților s-a dovedit totală, după ce ultimilor nemulțumiți li s-a închis gura. În schimb, ca Ceaușescu, care a luat atunci la congres cuvântul pentru a-l face trădător pe Pârvulescu, Dragnea la rândul său a vorbit amenințător despre cei care „își defăimează țara”, prin țară subînțelegând PSD-ul.

Știm cum funcționează „limba de lemn”, pe care s-au structurat toate discursurile de la congresul PSD de sâmbătă. Limba de lemn nu este un sistem de comunicare și nu se bazează pe un cod informațional cunoscut și aplicat în egală măsură de emițător și de sursă, cum e cazul în comunicarea obișnuită, ci este în realitate o pervertire a limbajului.

În limba de lemn nu se transmit informații, ci sloganuri găunoase care sunt tot atâtea cărămiduțe prin care se construiesc zidurile unui labirint confuz în care destinatarul e pierdut și pe care el nu îl poate demola sau demonta.

Limba de lemn este un mesaj al puterii totalitare. Când e însoțită de mesaje amenințătoare, cum a fost cazul sâmbătă, când PSD-ul a fost identificat cu țara („Defăimarea propriei ţări este o faptă foarte gravă”, a declarat Dragnea), limba de lemn devine ultimul avertisment al puterii încolțite.

Despre cum pervertesc dictaturile limba, modificând sensul cuvintelor (vezi termenul „tovarăș”) sau golindu-le de sens au scris pe larg Viktor Klemperer în LTI – Lingua Tertii Imperii - despre limba celui de-Al Treilea Reich, Germania nazistă), Boris Groys, sau Françoise Thom în La langue de bois - limba de lemn a comuniștilor.

Faptul că limba de lemn nu transmite un mesaj real sau un set de informații concrete s-a văzut și prin servilitatea cu care se aplauda la fiecare ridicare a vocii a lui Dragnea, care a sfârșit, din nou ca Ceaușescu, prin a dirija aplauzele, uneori arătându-se iritat că e întrerupt, alteori nemulțumit că aplauzele nu sunt suficient de apăsate, ca atunci când vorbea despre rolul femeilor în politică. „Dragnettele” reprezintă unul din atuurile sale majore, dată fiind importanța electoratului feminin al PSD. (Nu întâmplător, în afară de Viorica Dăncilă, printre vice-președinții aleși la congres se numără câteva „Dragnettes” importante: Gabriela Firea, Lia Olguţa Vasilescu, Carmen Dan).

Am asistat acolo la o întreagă etalare a gândirii magice. În structura limbii de lemn mai intră și un element din ceea ce antropologii numesc gândire magică, precum mai intră și multă minciună depănată permanent, neobosit.

În gândirea magică, a numi un obiect, un gest sau un fapt înseamnă a-i acorda realitate. În gândirea magică, a spune, precum Dragnea, că în 2040 România va fi lider regional, exportator de energie, a opta economie din UE, iar ponderea IT va fi de 12% duce la o invocare a unei realități mitologice, care, prin repetare, există deja în capul activiștilor.

Puțin contează că cei mai mulți dintre aceștia nu vor mai fi în viață în 2040 ca să vadă cum România va deveni lider regional, faptul că ei o repetă la unison cu liderul iubit înseamnă că așa va fi și că orice obiecție practică și de bun simț este de exclus.

De aceea a anunțat Dragnea că va propune organizarea acelor cinci (nu mai puțin de cinci!) convenții naționale, în care vor fi atrase prin șantaj și celelalte partide și președinția, patronatul, societatea civilă, pentru a bruia codurile și a face în așa fel încât cei care refuză să intre în capcana marelui circ repetitiv al convențiilor naționale dorite de Dragnea pentru a distrage atenția de la problemele lui penale internaționale vor putea fi acuzați de dușmănie față de țară.

De altfel, tot în categoria gândire magică s-a înscris și discursul exaltat al secretarul general al PSD, Marian Neacșu, care a insistat pe diferența între bine și rău. „PSD este o forță a binelui. În noi stă speranța acestei țări”, a repetat Marian Neacșu, care a insistat, ca în orice bună gândire magică, pe încleștarea binelui (PSD) cu răul (non-PSD de acasă și străinătatea non-PSD).

La fel, printre atâtea mantre, formule magice folosite de mulți vorbitori dintre cei mai importanți, a fost „statul paralel”. E o expresie fără sens care vine din partea unui partid aflat la putere mai tot timpul, cu puține întreruperi, din 1989 încoace. Prin repetare începe să capete consistența realității, deși PSD a guvernat 21 de ani din 28.

Apoi, toți participanții au mințit, în permanență, fără excepție, inclusiv invitatul principal, șeful socialiștilor europeni, bulgarul Serghei Stanișev, care a făcut dovada, la rândul lui, de gândire magică și de rea-voință totală, mințind, pur și simplu, când a afirmat că PPE (conservatorii din Parlamentul European) caută să distrugă politica europeană de coeziune, cea care constă în acordarea de fonduri UE pe proiecte concrete din regiunile mai sărace ale Europei. Stanișev a atribuit tot meritul politicii de coeziune Corinei Crețu, comisar european pentru Dezvoltare Regională. Minciună, pentru că decizia cu privire la fonduri nu e luată de un comisar individual, ci la nivelul întregii Comisii, iar PPE, conservatorii, sunt printre cei mai mari partizani ai politicii de coeziune, mulți dintre ei venind din regiuni sărace ale altor țări ale Europei.

La fel, Dragnea nu s-a sfiit să facă o aluzie la zvonul, răspândit conștient, cum că Olanda, țară fondatoare a UE, s-ar opune intrării României în Schengen pentru că se teme că portul Constanța ar face concurență portului olandez Rotterdam. (Vom dezvolta portul Constanța, a promis el, „chiar dacă o țară care are un port important se va supăra”, mesaj populist iresponsabil și manipulator.)

Tot acolo intră și afirmații la fel de iresponsabile ale lui Dragnea, lansate de la tribună în calitatea sa de șef al principalului partid din România, cum că în 2009 Mircea Geoană „nu a fost lăsat să câștige”. Afirmații vagi, cu aluzii la complot și la „statul paralel”, din cele care ar trebui să descalifice un om politic dacă nu ar fi făcute în fața unei gloate aleasă pe sprânceană (cât mai groasă), la fel cum îl descalifică insistența obsesivă pe unanimitatea votului slugarnic al participanților.

Întregul congres PSD a avut de fapt, pe lângă sprijinul adus lui Dragnea personal, un singur mesaj: PSD = România!… PSD = țara. Cine se opune e dușman al țării.

„Defăimarea propriei ţări este o faptă foarte gravă, care expune România la riscuri, la sancţiuni, la întârzieri şi la pierderea unor avantaje. Atacul asupra propriei ţări este o insultă la adresa tuturor românilor şi trebuie să înceteze. (…) Suveranitatea României este mai preţioasă decât orice luptă internă pentru putere, decât orice mic interes local şi de aceea este nevoie să o protejăm şi o vom proteja prin legi explicite, dezbătute şi votate în Parlament”, a spus Dragnea.

Așa că Dragnea a anunțat un pachet de legi care vor împiedica orice critică.

Mai toți cei care au vorbit au arătat probleme serioase de locuțiune și de gramatică, de la dezacordurile lui Tăriceanu la insuportabila diftongare a lui E - inițial, care îi face pe Dragnea și ai lui să pronunțe: „moneda ieuro” și „zona ieuro”, la care România e presupusă a adera până în 2024.

Dragnea a pronunțat sistematic „preșidenția” UE (în realitate: „președinția”, pentru că spunem „președinte”, iar nu „preșident”).

Apoi, pe lângă gesticulația à la Ceaușescu, monotonia discursului și felul de a dirija aplauzele prin ridicarea vocii înainte de o pauză, Dragnea a mai arătat și o raportare la fel de dezinvoltă ca cea a lui Ceaușescu la gramatica și sintaxa limbii. În fraza teatrală care a marcat congresul – „Vreți să mai fiu în continuare președintele vostru?” – el a folosit, ca în discuțiile de la bufetul autogării, două adverbe care spun același lucru: „mai” și „în continuare”.

Acestea sunt singurele variante acceptabile în limbajul unui politician.

În schimb, la: „Vreți să mai fiu în continuare președintele vostru?” se poate răspunde golănește (cu resturi de lecturi din Eminescu) doar prin: „Din nou iarăși.”

Tot așa, la atâta mașinărie propagandistică nu s-a găsit nimeni să-l învețe pe Dragnea să pronunțe corect „rule of law”! A zis el că PSD dorește „rule of low”. Dar „law” nu rimează cu „low” și nici „dawn” cu „down”. Pentru ce consilierii l-au pus să se englezească afectat rămâne un mister, mai ales că tot Dragnea a trebuit să vorbească și despre strategia Growth (Creștere), el pronunțând căznit „grăut”.

Dragnea a insistat pe importanța femeilor în PSD și a arătat, în același timp, o permanentă grosolănie de macho provincial, cerându-le „fetelor” din sală (printre care Firea, Olguța, Dăncilă, Carmen Dan) să aplaude, ba chiar a zis că PSD va merge chiar dincolo de paritate și că, în curând, bărbații din PSD se vor bate pentru a obține și ei măcar 30% din funcțiile de conducere în partid, toate menite a fi luate de femei, potrivit acestuia.

Peste toate a pus așadar o neconvingătoare și rău încleiată glazură de modernism și feminism. Cu toate astea, Dragnea a alunecat și acolo spre vulgaritate. A început cu anunțarea altor programe neverosimile – din nou ca Ceaușescu în ultimele sale ore – salarii mai mari, pensii sporite, concedii mai lungi și zile libere legal pentru cei care merg cu copilul la doctor (un program de luare în grijă a cetățeanului, a spus el, de la naștere până când i se încheie viața, program „cum nu mai este nicăieri în altă parte”). Dar după atât feminism și socialism, Dragnea s-a descărcat pe Dăncilă, adresându-i-se vulgar: „Asta tre’ să facem, asta tre’ s’ facem, doamna prim ministru.”

Ce a fost așadar congresul PSD? Un halucinant exercițiu de hipnoză colectivă, în care un condamnat penal și un politician aflat sub cercetarea OLAF (un fel de FBI european) pentru deturnare de fonduri și a Braziliei pentru spălare de bani arată suficient cinism și sânge rece pentru a organiza o ceremonie de prost gust, sub protecția statului, întru reașezarea propriei sale persoane, mizând pe faptul că ceva din magnetismul gândirii magice se va transmite în afară, prin intermediul televizoarelor.

Cum contestație n-a existat, iar coregrafia a fost prestabilită, singurele momente ratate au fost cele de lapsus, ca atunci când Dragnea a vorbit despre „dorința de a merge înainte cu pași mici” și s-a corectat imediat: „cu pași mari”.

Pași mici, mari, nu contează – în limba de lemn și gândirea magică nu conținutul mesajului contează, ci insistența cu care publicul e convins că cei de la putere țin totul sub control. Din perspectiva asta, Dragnea poate spune că manevra a reușit. Ea nu ne era destinată nouă, ci alor lui.

Pentru a încheia, singurul aspect pozitiv al congresului, care ne descrețește frunțile, e că deputatul „mitralieră” Cătălin Rădulescu n-a fost lăsat să vorbească. În mod neașteptat, are și dictatura părțile ei plăcute.