Uită-te bine în oglindă, că poate o vezi pe străbunica. Fotografii via Realtor
Chiria „așa nu” de săptămâna asta este un apartament cu două camere decomandate, 40 de metri pătrați, plus parfum tare de comunism, amestecat cu nițel kitsch de anii 2000. Genul ăla de locuință străveche în care o viață a trăit bunicul, după care a venit nepotul de la muncă din Italia și-a trântit câteva îmbunătățiri low cost.Apartamentul se află într-o zonă cu pretenții a capitalei, undeva aproape de Calea Dorobanți. De altfel, proprietarul marșează puternic pe amplasarea ideală și enumeră-n anunț toate locurile care sună bine din împrejurime. Sunt sigur că pe sonoritatea cartierului a mizat în primă fază, când a cerut o chirie de 690 de euro pe lună.
Publicitate
Între timp s-a decis s-o lase la cinci sute de euro, probabil pentru că nu s-au înghesuit potențialii clienți. Prețul e oricum mult prea ridicat, raportat la modul în care arată. Dacă nu ești chitit să te muți pe Dorobanți ca să te împăunezi că stai la fițe, nu prea văd motive să alegi apartamentul ăsta.
Livingul, cu pereții lui vopsiți îndrăzneț în somon și cu diverse accesorii inutile aruncate aleator, te duce cu gândul la anii ‘70. Pare cumva un apartament unde urmează să se tragă un film de Cannes, care-și propune să prezinte cum trăiau românii în epoca aia. Mie mi-a luat ochii covorul ăla tradițional, așezat cu grijă exagerată în mijlocul camerei, ca și cum proprietarul ar suferi de OCD.Și e multă mobilă acolo, prea multă. Patul (sau mai degrabă pătuțul, că pare ceva care i se potrivește la fix doar lui Adi Minune) atrage atenția în mod deosebit, mai ales că e urcat pe un soi de piedestal. Ca să dormi la înălțime, chiar dacă chircit. Mă rog, poți să-i spui „divan”, ca să te simți mai bine și să-i dai un oarecare aer de epocă. Și cuvertura e de mare angajament.
Lângă pătuțul cocoțat pompos pe piedestal se află dulapurile placate cu furnir, detaliu care trădează contemporaneitatea lor cu străbunica. Străbunică al cărei desen, cred, se află pe perete, tocmai ca să vegheze casa de acolo unde e acum. Măcar sunt încăpătoare șifonierele astea, probabil ca să ai loc să îndeși colecția ta de pești din sticlă și alte bibelouri tradiționale.
Publicitate
Pe partea opusă a camerei, iarăși câteva tablouri, de dimensiuni diferite și aparent fără nicio legătură unul cu altul. Dar poate că-i o formă de artă mai obscură, pe care nu o înțelege orice neavenit. În fine, aici mai există o canapea, și ea îmbrăcată c-o hăinuță în stil țărănesc. Ai chiar și-o măsuță, ghemuită cumva lângă canapea, că era singurul loc din living rămas nefolosit.
Partea bună din a doua cameră, dormitorul, e că-i concepută în același stil. Mă rog, totodată asta-i și partea proastă. Lângă alte câteva tablouașe, sare în ochi oglinda aia seculară, care zici că-i o floare cu trei petale. În fața ei, o piesă de mobilier în ton, atât de voluminoasă încât turtește nițel covorul și sub care pare să fie băgat un sac. Nu-mi dau seama dacă ai dreptul să te lepezi de el în caz că închiriezi apartamentul. Sau dacă măcar ai voie să deschizi sertarul cu pricina, să vezi ce-i acolo. La fel cum nu-mi dau seama dacă scaunul din colț e așezat strategic, ca să completeze decorul, sau e doar o întâmplare.
Tot în dormitor, un alt dulap clasic. Recunosc, eu aș fi văzut în locul lui o bibliotecă impozantă, una cu volume de Titus Popovici și decorată cu niște balerine de porțelan. În fine, fiind dormitor, bineînțeles că ai și-un pat, evident că-n același registru. Nu se vede prea bine ce-i de capul lui, dar na, pesemne că-i mai OK decât ăla din living.
Mai departe, baia, una minimalistă, cu cabină de duș. Pare chiar OK, n-ai ce comenta aici, mai ales dacă proprietarul n-are de gând să te lase cu scăunelul și celelalte lucruri ticsite în cabină. Sper că le-a uitat acolo din comoditate, nu pentru că-s pline dulapurile.
Publicitate
În schimb, o problemă reală ar putea fi cu buda, cam înghesuită. Dacă ai burtă, va trebui să ți-o așezi strategic peste chiuvetă, când te așezi pe WC. Serios acum, ăsta nu prea arată a WC de chirie care face cinci sute de euro. Dacă dau atâția bani ca să stau în Dorobanți, mă aștept totuși la ceva mai mult spațiu și la o chiuvetă mai cuceritoare de atât, cât să-mi facă plăcere numărul doi acasă, nu să vânez restaurante și benzinării.
Bucătăria, cât se vede din ea, pare dotată cu tot ce e necesar. N-ai loc să faci flotări sau genuflexiuni acolo, că nu pare prea spațioasă, dar îți faci treaba. Ideal ar fi să știi să gătești ciorbă, că se potrivește de minune cu specificul apartamentului. Deranjant e doar mănunchiul ăla de țevi lăsate la vedere, care te invită parcă să meșterești la ele. Lucru nerecomandat, desigur.
Ultima chestie, care-mi întărește opinia că proprietarul are un fetiș cu înălțimile: scările de mai jos. Chiar n-am înțeles dacă-s de la intrarea în apartament sau așa arată drumul zilnic spre budă, dar cert e că, hei!, ai niște scări în casă. Detaliu totuși insignifiant, comparativ cu restul apartamentului.
Acum, trebuie doar să te hotărăști. Vrei să dai cinci sute de euro pe-o locuință ca asta, dar să fii la o aruncătură de papuc de cafenelele de pe Dorobanți și să te lauzi la bere că ai expoziție auto în zonă? Sau renunți la toate astea și-ți cauți ceva decent, fie și mai spre periferie? Decizii, decizii.
Livingul, cu pereții lui vopsiți îndrăzneț în somon și cu diverse accesorii inutile aruncate aleator, te duce cu gândul la anii ‘70. Pare cumva un apartament unde urmează să se tragă un film de Cannes, care-și propune să prezinte cum trăiau românii în epoca aia. Mie mi-a luat ochii covorul ăla tradițional, așezat cu grijă exagerată în mijlocul camerei, ca și cum proprietarul ar suferi de OCD.Și e multă mobilă acolo, prea multă. Patul (sau mai degrabă pătuțul, că pare ceva care i se potrivește la fix doar lui Adi Minune) atrage atenția în mod deosebit, mai ales că e urcat pe un soi de piedestal. Ca să dormi la înălțime, chiar dacă chircit. Mă rog, poți să-i spui „divan”, ca să te simți mai bine și să-i dai un oarecare aer de epocă. Și cuvertura e de mare angajament.
Lângă pătuțul cocoțat pompos pe piedestal se află dulapurile placate cu furnir, detaliu care trădează contemporaneitatea lor cu străbunica. Străbunică al cărei desen, cred, se află pe perete, tocmai ca să vegheze casa de acolo unde e acum. Măcar sunt încăpătoare șifonierele astea, probabil ca să ai loc să îndeși colecția ta de pești din sticlă și alte bibelouri tradiționale.
Pe partea opusă a camerei, iarăși câteva tablouri, de dimensiuni diferite și aparent fără nicio legătură unul cu altul. Dar poate că-i o formă de artă mai obscură, pe care nu o înțelege orice neavenit. În fine, aici mai există o canapea, și ea îmbrăcată c-o hăinuță în stil țărănesc. Ai chiar și-o măsuță, ghemuită cumva lângă canapea, că era singurul loc din living rămas nefolosit.
Partea bună din a doua cameră, dormitorul, e că-i concepută în același stil. Mă rog, totodată asta-i și partea proastă. Lângă alte câteva tablouașe, sare în ochi oglinda aia seculară, care zici că-i o floare cu trei petale. În fața ei, o piesă de mobilier în ton, atât de voluminoasă încât turtește nițel covorul și sub care pare să fie băgat un sac. Nu-mi dau seama dacă ai dreptul să te lepezi de el în caz că închiriezi apartamentul. Sau dacă măcar ai voie să deschizi sertarul cu pricina, să vezi ce-i acolo. La fel cum nu-mi dau seama dacă scaunul din colț e așezat strategic, ca să completeze decorul, sau e doar o întâmplare.
Tot în dormitor, un alt dulap clasic. Recunosc, eu aș fi văzut în locul lui o bibliotecă impozantă, una cu volume de Titus Popovici și decorată cu niște balerine de porțelan. În fine, fiind dormitor, bineînțeles că ai și-un pat, evident că-n același registru. Nu se vede prea bine ce-i de capul lui, dar na, pesemne că-i mai OK decât ăla din living.
Mai departe, baia, una minimalistă, cu cabină de duș. Pare chiar OK, n-ai ce comenta aici, mai ales dacă proprietarul n-are de gând să te lase cu scăunelul și celelalte lucruri ticsite în cabină. Sper că le-a uitat acolo din comoditate, nu pentru că-s pline dulapurile.În schimb, o problemă reală ar putea fi cu buda, cam înghesuită. Dacă ai burtă, va trebui să ți-o așezi strategic peste chiuvetă, când te așezi pe WC. Serios acum, ăsta nu prea arată a WC de chirie care face cinci sute de euro. Dacă dau atâția bani ca să stau în Dorobanți, mă aștept totuși la ceva mai mult spațiu și la o chiuvetă mai cuceritoare de atât, cât să-mi facă plăcere numărul doi acasă, nu să vânez restaurante și benzinării.
Ultima chestie, care-mi întărește opinia că proprietarul are un fetiș cu înălțimile: scările de mai jos. Chiar n-am înțeles dacă-s de la intrarea în apartament sau așa arată drumul zilnic spre budă, dar cert e că, hei!, ai niște scări în casă. Detaliu totuși insignifiant, comparativ cu restul apartamentului.
Acum, trebuie doar să te hotărăști. Vrei să dai cinci sute de euro pe-o locuință ca asta, dar să fii la o aruncătură de papuc de cafenelele de pe Dorobanți și să te lauzi la bere că ai expoziție auto în zonă? Sau renunți la toate astea și-ți cauți ceva decent, fie și mai spre periferie? Decizii, decizii.
