Cum să-ți ajuți copilul să fie un adult mai bun

Căldura, empatia, dragostea, acordarea afectivă, prezența, atenția și grija oamenilor semnificativi din viața noastră schimbă însăși componența creierului nostru, chiar din viața intrauterină. Ne dezvoltăm atât emoțional, cât și social și intelectual, din copilărie și pe tot parcursul vieții prin relația cu părinții și persoanele semnificative din viața noastră.

Noi devenim calitatea contactului ăstuia emoțional, devenim felul în care au răspuns ceilalți emoțional la noi și manifestăm asta în viața noastră.

O lume cu oameni înzestrați cu mai multă inteligență emoțională ar fi o lume mai blândă, vreau să cred. De-asta educația emoțională a copiilor este extrem de importantă și necesară, deși este deseori neglijată sau chiar anulată de părinți și profesori. În România, bătaia încă e ruptă din Rai, copilul care face o boacănă e arătat cu degetul, iar cel care are curajul să spună ce gândește este mustrat c-a vorbit neîntrebat. Cam aici suntem, dar asta nu înseamnă că nu există speranță.

Programul „Inimi Tinere”, care rulează până în iunie 2020 în România, își propune să facă educație emoțională pentru preadolescenți, prin intermediul artelor performative și a artelor contemporane. Specialiști în psihologia și educația copilului desfășoară o serie de întâlniri, ateliere și mese rotunde cu copii și părinți care facilitează educația și dezvoltarea emoțională atât a copiilor, în primă fază, cât și a părinților și profesioniștilor implicați în educația copiilor, în faza următoare.

Despre toate astea, dar și despre importanța educației emoționale, am vorbit cu Otilia Mantelers, psiholog, instructor de parenting, autor și membră a proiectului „Inimi Tinere”.

VICE: Toată lumea vorbește despre dezvoltarea emoțională a copiilor, însă importanța ei este destul de ambiguă pentru multă lume. Ce este educația emoțională și de ce este ea necesară pentru dezvoltarea copiilor?
Otilia Mantelers: Educația emoțională reprezintă procesul prin care copiii și adulții își identifică emoțiile, înțeleg sursa lor, simt și manifestă empatie unul față de celălalt și, foarte important, față de sine atunci când greșesc. Educația emoțională începe acasă, încă din pântecele mamei. Atunci când mama este în conexiune cu bebelușul și îl simte mișcându-se într-un mod agitat îi spune: „te-ai speriat, puiul meu?”. Nu putem vorbi de educație emoțională în adevăratul sens al cuvântului, dacă copilul nu primește empatie de la cei mai importanți adulți din viața sa.

Numeroase studii au arătat beneficiile educației emoționale, printre cele mai importante fiind înțelegerea și autoreglajul emoțional, acceptarea faptului că oamenii au perspective diferite asupra aceleiași situații și asumarea consecințelor deciziilor pe care le iau. Ca și consecințe ale educației emoționale, aceste studii au demonstrat performanțe academice superioare celor care nu au avut parte de un proces de educare emoțională.

Știm deja că inteligența emoțională și socială sunt predictori pentru succesul profesional și personal. Cu toate astea, în România, dezvoltarea emoțională lipsește din meniul educațional al copiilor, atât acasă, cât și în școli. De ce crezi că se întâmplă asta?
Educația emoțională acasă lipsește în toate țările din lume, nu doar în România. Acest lucru se întâmplă deoarece părinții înșiși nu au primit o astfel de educație de la părinții lor și este dificil să dai mai departe ceva ce tu nu ai primit. Acasă, educația emoțională, așa cum spuneam mai sus, presupune acceptarea a ceea ce simte copilul. Ori acest lucru noi știm că nu ține de cultură, ci de fiecare om în parte. Realitatea este că societatea noastră la nivel global este traumatizată, ceea ce se reflectă în politicienii pe care noi îi alegem.

Procesul de educație emoțională nu se regăsește în curricula națională în România, deoarece nu este o prioritate pe lista de reformă a învățământului. Și nu este o prioritate pentru că oamenii care se ocupă de sistemul educațional în România nu cunosc pe propria piele importanța educației emoționale. Există însă școli private din România care au implementat programe de învățare emoțională (cum ar fi Social and Emotional Learning), cunosc cadre didactice din sistemul de stat care fac acest lucru la clasele lor, fără să existe un program educațional la nivel de școală.

Cum este diferită viața pentru un copil educat emoțional – cum se comportă, cum gândește și cum gestionează provocări?
În mod natural, un copil care a primit empatie știe să ofere empatie. Un copil care a beneficiat de atașament cu persoanele apropiate din viața lui este un copil conectat la sine și la cei din jur. În mod normal nu e nevoie să explicăm conceptul de educație emoțională părinților și cadrelor didactice, dacă aceștia ar fi beneficiat de atașament cu mama și cu tata. Este ca și cum le-am explica creșterea unei plante. Planta crește în mod natural, este ceva ce știi, ce cunoști atunci când petreci timp cu planta și nu ai nevoie să explici. Este nevoie de educație emoțională pentru că nu am primit-o.

Un copil care a avut parte de educație emoțională este un copil care se cunoaște pe sine, care știe dacă are sau nu adulți în viața lui la care poate merge pentru ajutor. Care caută să își formeze ca adult relații sănătoase, care le încheie pe cele toxice. Este un copil care are o mai mare capacitate de autoreflecție. Un copil care se adaptează mai ușor schimbărilor.

Există țări care includ programe de dezvoltare emoțională și socială în curricula școlară? Ce rezultate au avut și ce putem învăța de la ei?
Din câte știu, multe țări au inclus în curricula școlilor o materie legată de educația emoțională. În România există orele de dezvoltare personală și de cultură civică care fac parte din programa obligatorie. Întrebarea care apare este dacă aceste ore sunt desfășurate corect și de către personal calificat cu studii în educația emoțională sau psihologie. Întrebarea este dacă părinții sprijină importanța acestor ore sau nu cumva le consideră un fel de Cenușăreasă a materiilor și își doresc mai multă matematică sau română, spre exemplu.

În acele școli în care orele de dezvoltare personale primesc atenție dedicată, în școlile care au implementat un program de educare emoțională am văzut următoarele rezultate:

• Conflictele dintre copii sunt dezbătute, cu empatie și înțelegere pentru ambele părți;
• Se valorizează talentul și abilitățile fiecărui copil, nu raportat la un standard impus de societate;
• Progresul academic este mult mai vizibil. Explicația fiind aceea că fiecare om se dezvoltă și crește intelectual atunci când nevoile emoționale (de atașament, de acceptare, de a fi văzut și valorizat etc) sunt satisfăcute;
• Comunitatea de părinți este mai închegată.

Întrevezi posibilitatea ca educația emoțională să fie inclusă în școlile din România?
Da, însă la modul realist o văd mai degrabă făcându-se cu fiecare cadru didactic în parte, cu fiecare școală în parte. La nivel de reformă o văd făcându-se doar dacă ne alegem oamenii potriviți. Pentru ca societatea să se schimbe, e nevoie ca fiecare om să se schimbe și să devină mai bun.

Ce alternative au părinții din România pentru a-și ajuta copii să se dezvolte emoțional? Ce pot face ei înșiși și ce alternative au?
Există multe cursuri pentru părinți în care se povestește despre știința emoțiilor, despre traume, despre cum se dezvoltă sau se perturbă dezvoltarea psihicului nostru. Mulți părinți au pornit pe drumul către sine, trecând prin procesul terapiei. E nevoie pe de o parte de informație despre atașament și educație emoțională, iar pe de cealaltă parte de un proces de transformare interioară, care din păcate nu se obține doar citind cărți de dezvoltare personală și din cursuri.

Despre ce este proiectul „Inimi Tinere”? Ce presupun cursurile incluse și cum îi ajută pe copii și părinți să se dezvolte emoțional?
Proiectul „Inimi Tinere” al Asociației DaDeCe, proiect la care mă bucur să pot contribui și eu cu o părticică și care are o echipă talentată, cu drag de copii, este un program de educație emoțională a copiilor cu vârstele între 9-13 ani. Această vârstă este tranziția spre adolescență și e o vârstă cu multe provocări pentru copii. Cursurile oferite de către specialiștii proiectului sunt în prima fază adresate copiilor și includ ateliere în care, prin intermediul artei, copiii se explorează pe sine. Cursurile au loc la Muzeul Național de Artă Contemporană, unde copiii, cu ajutorul unei lucrări de artă își pun întrebări despre ce simte personajul, despre de ce natura este goală, oare ce ar vrea să spună natura dacă ar vorbi? Astfel de întrebări au rolul de reconectare cu Sinele.

Un alt exemplu de atelier cu copiii la care am asistat este dat de diverse exerciții cu corpul, pentru a aduce atenția pe senzațiile și emoțiile pe care anumite comportamente sau gânduri le trezesc în copii. Cu alte cuvinte, aceste cursuri au menirea de a-i ajuta pe copii sa fie prezenți în aici și acum, de a se cunoaște și a se raporta mai degrabă la sine decât la ceilalți în situații de conflict emoțional, în special atunci când simt jenă, rușine, vină.

În a doua fază, cursurile sunt oferite de către echipa proiectului tuturor specialiștilor care lucrează cu copiii, de la cadre didactice la psihologi. În acest fel, proiectul își dorește să atragă atenția asupra faptului că vârsta 9-13 ani este una fragedă și vulnerabilă, iar copiii au nevoie atât de educație emoțională, cât mai ales de prezența și acceptarea adulților din viața lor.

„NESPUS - Spectacol participativ pentru preadolescenți” este următorul eveniment din cadrul programului „Inimi Tinere” și va avea loc pe 27 mai – 2 iunie 2019, la Muzeul Național de Artă Contemporană. Poți urmări evenimentele din cadrul programului Inimi Tinere și te poți înscrie pentru evenimente pe site-ul asociației Da’De Ce .