Ștrandul Văcărești e ca un film din anii 90, când românii abia descopereau sexualitatea

Ora 12. Doi indivizi cu alură de interlopi sportivi se apropie rapid de marginea bazinului. Sub greutatea pașilor, pavelele ștrandului Văcărești tremură ca șoldurile la samba. Plonjează. Umerii acoperiți de tatuaje și burțile strangulate de elasticul slipului se scufundă și aruncă în aer un volum consistent al piscinei. Apoi scot căpățânile la vedere și le scutură ca doi câini scăpați în râu.

Imaginea de macho se spulberă cu cele două fetițe care se aruncă în brațele bărbaților hlizindu-se: „Bagă capul la cutie!”. Ei se execută. E clar cine-i bossul.

Oficial, ștrandului i se zice „al Copiilor”, pentru că e un loc prietenos cu plozii, care se bălăcesc în două bazine cu adâncimi potrivite, și e gard în gard cu Orășelul Copiilor. Prin el întrezărești bărbați în chiloți de baie care pocnesc pe fese, chiar dacă în jur e invazie de puștani din sectorul 4.

Ăsta e unul dintre ștrandurile nou apărute în București, prin anii 90. E așezat la poalele dealului Mărțișor, iar de pe marginea piscinei vezi blocuri rezidențiale și jumătate din roata panoramică a Orășelului Copiilor. Apa se remarcă prin curățenie și un conținut aproape insesizabil de clor.

Urmează să petrec aici șase ore, împreună cu o bucată generoasă de eclectism specific jumătății de sud a Capitalei: musculoși combinatori, purtători de cruci naziste pe piept, swingeri și puștani de gimnaziu.

Anul trecut, taxa de intrare era 15 lei. Inflația provocată de guvernarea PSD a ridicat-o la 25 în timpul săptămânii și 30 în weekend. Sper că puștanii care vin la ștrand au părinți bugetari, altfel e foarte ușor să dai faliment după două ieșiri cu întreaga familie. În banii ăștia primești acces nelimitat la trei bazine, dintre care unul pentru adulți și două grupuri sanitare cu toalete turcești, semn că-n Berceni suntem mai aproape ca niciodată de Turcia. Bătălia pentru șezlonguri este una de sorginte proletară: se dau la liber, dar în limita disponibilă, după cum anunță un panou plasat la intrare. Prind unul aproape de marginea bazinului, așezat la umbra teilor.

Vecinii mei sunt trei puștani de generală, care discută despre vârsta propice pentru bălăceală: „Mergi, nu mergi, vremea ștrandului trece. Doar nu o să vii p-aci după 20”, zice unul. Realizez că eu, la 24, sunt deja „trecută”. „Ai de făcut altele la vârsta asta, nu-ți mai arde de ștrand”, completează puștiul.

Dar ștrandul mă arde pe mine. Chiar și la umbră, îmi sfârâie pielea de pe picioare, așa că mi le răcoresc în apa cu acid clorhidric din bazin. Lângă mine, Andrei, cu o cruce nazistă tatuată pe piept, învață un copil să plonjeze: „Băi, Gibi, ține brațele alea îndoite. Apleacă-te și trage picioarele după tine”. Gibi sare cam încurcat, dar prietenii îl aplaudă.

Reperez niște angajați sezonieri. Florin, acest samurai de Berceni cu un moț decolorat în vârful capului și c-un spate la pubertate, face salturi în piscină alături de alți cascadori de ocazie. În ciuda aparențelor, e băiat responsabil. Cum lovește o rafală de vânt, abandonează distracția și aleargă cu minciogul să pescuiască frunzele de tei din apă. Apoi se răsplătește cu-o bere la draft de la barul ștrandului.

Dedicarea sa mă convinge să încerc și eu o baie. Mă arunc cu încredere în apa de un metru jumate, crezând că-i doar de 50 de centimetri, dar mă prind în ultimul moment cu ghearele de o bară montată la marginea bazinului, de parcă aș vrea să-i smulg vopseaua. Eu nu știu să înot. Verific pe net și pare că nimeni nu s-a înecat în ultimii doi ani în Văcărești. Mă liniștesc.

Am un nou vecin de șezlong, se odihnește pe un prosop imprimat cu Che Guevara. Are 50 de ani, burta i se revarsă peste slip, iar în jurul gâtului ține un fluier prins de-un șnur galben. Îl cheamă Sorinel. Se jură că a fost salvamar în Miami. Eu simt chemarea vezicii.

În căutarea toaletei, ajung la cabinetul medical. În ușa lui, la umbră, o asistentă îmi spune cu voce blândă: „Auleu, fetiță, e tocmai în celălalt colț, acolo, după piscină”. În fața cabinetului, pe o sârmă, stau la uscat maiouri de salvamar. De-asta băieții sunt greu de reperat în mulțime. Stau la marginea bazinelor de copii și, din când în când, se uită după puberi scunzi care se strecoară la adulți. Unul dintre ei îmi dă câteva indicații pentru vezica mea întinsă la maximum, dar fără niciun simț al direcției.

Toaletele sunt la câțiva metri de gardul care separă ștrandul de parc. Sunt toalete turcești, din alea care m-au traumatizat în școală și în care frate-miu a scăpat vreo trei telefoane cu clăpiță. Dar măcar există săpun lichid și chiuvete. Și vestiare montate pe un zid exterior al grupurilor sanitare, unde te poți schimba fără să-ți scapi bunurile în gaura wc-ului.

La piscină, două fete și doi băieți, abia trecuți de evaluarea națională de clasa a patra, decid cine intră primul în apă după un „eeney meeney miney moe” și o variantă mai puțin politically correct a aceluiași joculeț, pe care nu o voi reproduce în VICE. Durează să se pornească, dar apoi merg șnur cu tot felul de sărituri: crap, înger, șurub, lumânare, bombă și plonjon pe spate. Niște băieți de cartier îi învață la rele: „Când sari, trebuie să dai chiloții jos”, spune unul dintre ei, cu-n dragon tatuat care-i înghite sfârcul. Doar un băiat își expune noada fundului, așa că tipii se cară dezamăgiți.

Plec și eu, la bazinul copiilor mici. Pe margine, se ia prânzul tradițional de ștrand: pepene, piersici, sticks-uri și Bake Rolls. Alți copii primesc mici cu muștar și cartofi prăjiți, hrana perfectă înainte de-un plonjon pe spate. Discuțiile din jurul piscinei îți trezesc amintiri traumatice din copilărie: „încă un pic și plecăm”, „nu îți dau niciun colac, copchile”, „mai ieși odată din apa aia”, „mă, mergem acasă, nu auzi?”. De fiecare dată când puștanii se entuziasmează, o voce maternă și autoritară anunță că s-a terminat, e deja ora trei, ce naiba!

Între timp, lângă șezlongul meu apare un tip trecut de majorat, tatuat pe mână cu un ceas de mână. Doamne, ce potrivire incredibilă de situație! Barba e tăiată la linie și încadrată perfect în selfie-urile pe care și le face întins pe șezlong. Îl cheamă Ali.

„Nu-i așa că nu știți să înotați?”, mă încolțește vecinul Sorinel politicos, în bazin, în timp ce se apropie de mine. A lucrat mulți ani ca salvamar în Costinești, unde „scoteam înecați din valuri, nu aiuriți din bazin”. Apoi a emigrat pentru a practica aceeași meserie cinstită la Miami. „M-am lăsat. Am fugit atâta după bani, acum las banii să vină la mine. Am afaceri de-alea, care aduc capital”, spune Sorinel, ca un speaker motivațional din Berceni. Nici la ștrand nu vine să agațe, ca ăștia tineri, lasă gagicile să vină la el.

Se uită în ochii mei și jură că ăsta-i adevărul.

Cum stau înțepenită și nu vin la el, începe să sufere, să se descarce: „Mai ai la dispoziție câțiva ani de metabolism bun. Apoi o să te îngrași și când bei apă cu poftă. Așa că trebuie să decizi acum ce faci cu viața ta.”

Ies din bazin și mă ascund la toaletă.

Vecinul Ali mă așteaptă la ieșirea din budă, să-mi dea un sfat, că-s fată drăguță: „Nu tot ce zboară se mănâncă. Zice că are afaceri, dar stă la ștrand în Văcărești. Îl știu de vreo doi ani, de la un club de swingeri. Știi ce-s swingerii, nu? Un loc d-ăsta cu schimb de parteneri. Mi-a zis și mie că are trei cluburi în Belgia. Sorinel e mincinos.”

La șezlong mă așteaptă chiar el, swingerul mincinos, cu numărul său de telefon. Pe al meu nu-l vrea, cică nu-i place să streseze oameni. Îl refuz politicos. Se îndepărtează cu prosopul cu Che Guevara pe umăr.

Îi ia locul Ali, cu un discurs deloc misogin: „Sunt puține femei deștepte în ziua de astăzi”. Îmi întinde o înghețată și mă asigură că vrea să impresioneze prin cine este, nu prin ceea ce are. Pe mine mă ustură picioarele de la soare.

E ora 18. Pe drumul spre ieșire, prind o ultimă vorbă de duh, zisă cu lejeritate: „Bă, am avut prieteni care-și băteau gagicile, pe una am văzut-o călcată în picioare”.