Publicitate
paste

Ghid de supraviețuire pentru sărbătoarea de Paște din România

E ușor să pierzi din vedere, în perioada asta, lucrurile importante, așa că ți-am făcut listă să-ți fie mai ușor.

de Denisa Călin
27 Aprilie 2019, 9:59am

Fotografie de Răzvan Băltărețu

Pentru mulți oameni, sărbătorile nu sunt întocmai un spațiu pentru relaxare, reflecție și relaxare – nu vin ca-n reclamă.

Uneori, pentru cei mai mulți înseamnă agitație, gătit excedentar, trasee, rute, rude, întrebări despre tine și viața ta și o preocupare pentru ce vei face după ce trec cele câteva zile. Absența muncii nu echivalează cu liniștea sau cu reîncărcarea, mai ales dacă te confrunți cu diferite dificultăți, psihice sau nu (cum ar fi anxietate, depresie, doliu, singurătate, stres etc.).

Cele mai multe apeluri pe care le primesc, la cabinet, sunt în preajma vacanțelor și sărbătorilor – și știu că nu sunt singurul psiholog care știe asta.

Lucrul ăsta se întâmplă din mai multe motive, însă în principal pentru că pauza de muncă îți oferă spațiu pentru reflecție, pentru contactul cu alte preocupări pe care poate le împingi, în mod curent, în afară conștiinței (cum ar fi absența unei relații, tristețe, nemulțumire sau confuzie, preocupări despre viitorul tău, relații tensionate și nerezolvate cu unii dintre membrii familiei tale, dorul după o persoană dragă pe care ai pierdut-o și a cărei lipsă o simți mai ales în jurul sărbătorilor sau o grămadă de alte întrebări existențiale).

Așa că, dacă nu te afli printre cei care sar în sărbători cu zel și entuziasm, dacă te confrunți cu dificultăți de sănătate mintală, dacă nu poți fi lângă cei dragi și îți lipsesc, dacă ești epuizat, stresat, dacă simți oarecare disconfort în jurul sărbătorilor sau nu îți plac, pur și simplu, îți propun câteva feluri în care te poți îngriji de tine în perioada asta.

Fă un plan pentru ce vei face după sărbători

1556359065974-ghid5
Fotografie de Suzana Pleșca via „Fotografii cu pustietatea superbă din centrul Bucureștiului, de Crăciun”

Știu că sună contraintuitiv, dar pentru a te relaxa, trebuie să știi că și grijile tale sunt în siguranță. Există un motiv pentru care ne îngrijorăm pentru viitor, iar ăla e faptul că ne asigurăm că ne luăm din viață ce avem nevoie. Ai nevoie să adresezi lucrurile ca task-uri, decizii, frământări despre bani și carieră, despre familie, despre copii, ca să nu te sâcâie când încerci să te relaxezi.

Așa că, în măsura în care poți, încearcă să pui pe o hârtie lucrurile care te preocupă de după sărbători, gânduri legate de ce vei face, planuri, idei și ține-le într-un loc sigur, pentru tine. Revino la foaia aia, dacă apare încă o idee, pe parcurs, adaug-o și revino la ceea ce făceai.

Ele sunt pe foaie, nu sunt nici uitate și nici în capul tău. Deci, îți poți ocupa mintea cu altceva, cum ar fi relaxarea și încercarea de a te distra, măcar puțin. Neat trick, ey?

Alocă-ți timp să îți faci o strategie pentru potențiale situații problematice

În special, dacă te confrunți cu dificultăți legate de sănătatea ta mintală, e important să petreci puțin timp și să-ți faci un plan pentru potențiale situații care îți provoacă tensiune, ca să știi ce vei face ca să te protejezi.

Ce voi răspunde dacă mă întreabă oamenii despre subiecte dificile pentru mine, acum? Dacă mi se face dor de Y și-mi vine să plâng? Dacă merg la Înviere și nu mă simt confortabil în aglomerări, cum plec de acolo, într-un fel safe? Ce răspund dacă mă întreabă cineva de ce nu am mai ieșit? Ce fac dacă am un atac de panică? Cum refuz să beau, fără să vorbesc despre tratamentul meu și lucrurile prin care trec? Ce fac dacă X-ulescu este acolo și intru în conflict cu el sau aduce vorba despre Ț subiect? Dacă vin mulți oameni în vizită, iar eu am nevoie să dorm pentru că sunt deprimat, ce pot să fac?

Știu că sună plictisitor, dar să îți răspunzi, măcar imaginar, la o parte din întrebările și fricile care te preocupă sunt, de fapt, un semn de auto-îngrijire și de sănătate mintală. Înseamnă că petreci timp cu tine însuți, te protejezi, îți înțelegi și respecți limitele și nevoile. Nu înseamnă că aceste lucruri se vor întâmpla, neapărat, ci că dacă se întâmplă tocmai acele lucruri de care te temi, nu vei fi prins și copleșit, pentru că ai un plan.

Pune-te pe primul loc

Sărbătorile, spunea profesorul de psihiatrie Mircea Lăzărescu, sunt perioade în care tinzi să te orientezi spre ceilalți, să te deschizi. Însă, în măsura în care faci asta, nu uita că tot tu rămâi primul pe lista ta de priorități. Și e o ocazie bună să îți testezi disponibilitatea de a avea grijă de tine.

Este și vacanța ta și nu ești nicidecum egoist dacă îți iei timpul ăsta pentru tine, întâi și întâi. Înainte de rude, înainte de mese, înainte de prieteni, vezi ce ai tu nevoie să faci, pentru tine și asigură-ți spațiul necesar. Pentru că, dintre toți oamenii din viața ta, tu ești cel care știe cel mai bine ce nevoie ai și care îți sunt limitele în acest moment – așa că dacă nu vrei să ieși frustrat din sărbătorile astea, fă o prioritatea din tine.

Dacă știi că ai nevoie de odihnă, oferă-ți-o. Dacă nu vrei să faci anumite lucruri, nu le face. Punct. Dacă nu vrei să vezi anumiți oameni, refuză politicos. Dacă simți să pleci undeva sau să rămâi acasă, fă asta. Ți-este dor de cineva care e departe? Contactează-i sau vizitează-i, dacă sunt disponibili. Și este OK să te întrebi „ce aș avea eu nevoie acum, ca să mă simt un pic mai bine?”

Menține obiceiurile și ritualurile care îți fac bine

1556358779496-ghid4
Fotografie de Eli Driu via „Am dat sala pe sport într-o pădure din România ca să vezi cum te poți antrena și tu”

Meditează, dormi la o anumită oră, citește, aleargă, mergi la sală, pictează, scrie, dansează, fă echitație, mergi pe munte, stai cu prietenii, fă yoga și multe altele similare. Ai nevoie de spațiu ca să te încarci sau să te descarci de stres – e important să menții orice ritual pe care îl ai și care îți susține starea de wellbeing și pe perioada sărbătorilor. Mai ales dacă este o perioadă încărcată emoțional pentru tine.

Asta o să îți confere sentimentul de structură și siguranță.

Dacă ți-este greu să aderi la asta și să pui limite, îți reamintesc că ești prioritar, că sărbătorile trec și că ceea ce faci faci pentru tine cel care are o viață și de Marți încolo. Este important, nu este un moft – și chiar dacă ar fi, e vacanța ta, cine spune că n-ai voie să ai mofturi? Mofturile tale sunt pentru tine, nu împotriva celorlalți. Așa că, moft away, my friend – cu considerație.

Nu te izola

Dacă simți că ești singur sau ești departe de cei dragi, că nu ai energia sau siguranța să fii cu alți oameni acum sau simți să eviți interacțiuni, îți recomand să nu te izolezi.

Anxietatea și depresia înfloresc în izolare, iar contactul cu ceilalți când e făcut în condiții potrivite vindecă. Pentru că prin contactul cu ceilalți poți să te reîncarci, să te relaxezi, poate chiar să împărtășești și să auzi că ești iubit și acceptat.

Împărtășește prin ce treci cuiva drag, dacă treci prin ceva dificil, ține contactul cu prietenii tăi, participă un pic la evenimente care nu te solicită teribil, dar te încarcă.

Nu consuma nimic în exces

1556358486242-ghid-1
Fotografie de Răzvan Băltărețu

Suntem campioni la excesul pascal. În România, Unitățile de Primiri Urgențe sunt asaltate de cazuri de intoxicații, cu orice de la alcool, la droguri sau mâncare în exces în perioada Paștelui sau a sărbătorilor în general.

Mă pot gândi, în principiu, la două motive pentru asta: întâi, că e posibil să amâni să îți satisfaci nevoile până în momentul în care vin sărbătorile, iar atunci supra compensezi. Sau, al doilea, că excesul de alcool, mâncare, droguri, interacțiuni etc. este calea preferată de a evita uneori durerea și disconfortul din interior.

Așa că îți recomand să nu exagerezi cu nimic, în special dacă iei orice tratament sau medicație pentru probleme de sănătate mintală. Nu te abuza abuzând, pentru că perioada de după poate să îți aducă și mai mult disconfort decât este necesar.

Râzi, participă și distrează-te

1556358626523-ghid3
Fotografie de rei hardt via Flickr

Nu presupune că îți spun să îți ignori preocupările sau să îți ignori problemele. Sau să te forțezi să te simți oricum altcumva – în niciun caz. Preocupările, situația și sentimentele tale sunt importante și valide, deci au nevoie de atenția și respectul tău. Ce spun, însă, e că râsul vindecă. Te poate ajuta să te alimentezi și să continui să te confrunți cu ceea ce te preocupă, însă cu mai multă ușurință.

Așa că, dacă ai ocazia să te distrezi, să râzi, să vezi și ironia și amuzamentul cu care vine viața, să te uiți la lucrurile pentru care ești recunoscător, chiar și atunci când viața mai mai dificilă, îți recomand să o faci.

Cât poți și cum e potrivit pentru tine, încearcă să participi la ceea ce te bucură, sau bucuria celorlalți și să te distrezi, puțin. Cât poți, încearcă să fii cu alții și dacă ai ocazia să te detensionezi și să râdeți împreună, sau să faceți lucruri care sunt pur și simplu amuzante sau relaxante, te invit să le faci.

Adu-ți aminte că e motiv de sărbătoare

1556358559497-ghid2
Fotografie de Răzvan Băltărețu

Sărbătorile sunt un moment potrivit să te oprești și să te sărbătorești și pe tine și viața ta – chiar dacă sunteți imperfecți. Nu ne luăm suficient timp, zilnic, să vedem cât de mult efort ne iau lucruri pe care le considerăm banale, sau să ne felicităm pentru lucruri care acum ceva timp păreau imposibile. Sau să ne bucurăm de lucruri pe care le avem în viața noastră.

Fie că asta înseamnă că treci prin depresie sau anxietate, zi după zi, sau că te afli pe vârful valului vieții tale, îți recomand să te serbezi, pe tine și viața ta, așa cum simți. Este OK, tu știi cât de mult înseamnă pentru tine ceea ce poți să faci acum și nu puteai, poate, acum ceva timp.

Dacă tot ai timp liber ca să serbezi ceva, de ce nu te-ai serba și pe tine și viața ta? Dumnezeu știe, că nu trecem niciunii fluierând prin ea, din când în când, și că lucrurile sunt imperfecte, dar este ok – așa și trebuie să fie.

Denisa Călin este psiholog și psihoterapeut integrativ, lucrează cu și scrie despre probleme de sănătate mintală. O poți urmări și pe pagina ei de Facebook.