lesbiana care a pacalit nazisti
Toate fotografiile via Toni Boumans  
Identitate

Lesbiana din mișcarea de rezistență care s-a îmbrăcat în bărbat ca să scape de naziști

Frieda falsifica acte de identitate pentru evrei ca să păcălească poliția. Îi ajuta pe oameni să se ascundă.
Lisa Lotens
Amsterdam, NL
Oana Maria Zaharia
translated by Oana Maria Zaharia

Frieda Belinfante a fost, probabil, una dintre cele mai impresionante femei din Olanda. Nu doar că a fost cea mai de succes violoncelistă și dirijoare la vremea ei, ci și a jucat un rol în rezistența olandeză. Frieda era lesbiană pe față și făcea parte, alături de alți artiști și muzicieni, din rezistența artiștilor, cu care a incendiat Registrul Populației din Amsterdam în 1943. De exemplu, au distrus multe dosare despre evreii din Amsterdam. După care, Frieda, care era și ea pe jumătate evreică, s-a deghizat în bărbat ca să se poată ascunde. Jurnalistul Toni Boumans a cunoscut-o pe Frieda în ultimii ei ani de viață și i-a scris povestea în cartea A wonderfully forgotten life.

Publicitate

„Frieda era o femeie foarte iubitoare, șarmantă și frumoasă și se pricepea foarte bine să rezolve probleme. Nu se temea de nimic și toată lumea o iubea”, a zis Boumans. Deși homosexualitatea nu era acceptată în vremea aceea și bărbații gay erau chiar pedepsiți, Frieda s-a înconjurat cu artiști care erau și ei homosexuali și nu aveau treabă cu asta. „Multe lesbiene sufereau pe atunci din cauză că norma era să te căsătorești cu un bărbat, dar nu și Frieda. Ea a acceptat rapid gândul că era diferită. A fost o lesbiană fericită și a avut o atitudine dură și sigură pe ea pentru tot restul vieții.”

Frieda s-a născut în 1904 și a crescut în Amsterdam. A început să ia lecții de violoncel la vârsta de nouă ani și a cântat pentru prima oară în public la 16 ani. A avut o relație cu compozitoarea Henriëtte Bosmans, cu care a fost împreună până în 1929. Apoi s-a căsătorit cu flautistul Johan Feltkamp, la insistențele lui. „Erau prieteni buni. Frieda nu credea că e o idee bună să se căsătorească, din cauza orientării ei sexuale, dar Johan și-a pus pistolul la tâmplă și i-a zis că nu vrea să trăiască fără ea, așa că femeia a zis: bine, hai. A făcut-o și din considerente practice, pentru că dacă erai lesbiană, singurul mod de a duce o viață cât de cât normală era să te căsătorești cu un bărbat, de ochii lumii.”

Bineînțeles, până la urmă, relația s-a încheiat – în 1936. Frieda a urmat un curs de dirijori în Elveția cu faimosul muzician Hermann Scherchen. După curs, s-a întors în Olanda ca dirijoare.

Publicitate
lesbiana naziști

În 10 mai 1940, naziștii au invadat Olanda. Două zile mai târziu, fratele Friedei s-a sinucis. „A lăsat o scrisoare lungă, în care spunea că îi era prea greu să se ascundă sau să fugă. Nu voia să continue să trăiască într-o astfel de lume. Moartea lui a fost o lovitură grea pentru Frieda. Le-a zis mamei și surorii ei: «Acesta a fost mecanismul lui Bob de gestionare a situației, dar eu am de gând să lupt»”, a zis Boumans.

Frieda a încetat orice activitate muzicală din cauza războiului. S-a înscris în rezistența artiștilor împreună cu Willem Sandberg, Gerrit van der Veen și Willem Arondeus.

Frieda a început să falsifice acte de identitate pentru evrei ca să păcălească poliția. Îi ajuta pe oameni să se ascundă. Lucra pe cont propriu, dar colabora îndeaproape și cu Centrul de Identificare Personală al lui Gerrit van der Veen.

Boumans: „La un moment dat, la o petrecere de ziua de naștere a lui Sandberg, s-au gândit că, de exemplu, dacă un polițist ar descoperi că circulau prin oraș buletine false, îi va da impresia că probabil există mult mai multe. Ei deja falsificaseră mii de buletine. Cineva a zis: «Ar trebui să distrugem toate buletinele reale». Frieda a spus: «Asta o să facem, n-avem de ales.» Și au conceput un plan.”

Publicitate

Croitorul Sjoerd Bakker a făcut șapte uniforme de polițiști pentru bărbați. Doi dintre ei ieșeau îmbrăcați în ele în miezul zilei. Sandberg a refuzat s-o lase pe Frieda să vină cu ei, deși ei i-ar fi plăcut. Era de părere că e treabă de bărbați. În data de 27 martie 1943, au mers îmbrăcați în uniformele de polițiști până la Registrul Populației. „Voiau să comită un atac fără vărsare de sânge. De aceea au adormit gardienii cu niște injecții și i-au târât în grădină. Apoi au intrat, au deschis dulapurile și sertarele și au dat foc la tot.”

lesbiana nazisti

Pe atunci, iubita ei era Dorry Kahn. Dorry era soția lui René Kahn, proprietarul magazinului Hirsch en Cie. Era un magazin șic care vindea haine de designer. René nu avea idee de relația lor. „Era bucuros că sunt prietene atât de bune, dar uneori i se părea că se ating prea mult. Nu știa ce faceau ele în altă cameră, în timp ce el lucra.”

În schimb, René știa că Friedei îi plăceau femeile și hainele de bărbați. Și cum purtau aceeași mărime, îi împrumuta uneori hainele.

Rezistența artiștilor a fost mulțumită de atac, dar au fost trădați și mai mulți camarazi au fost arestați. Frieda a reușit să scape. Era conștientă că nu mai putea sta la ea acasă, așa că s-a ascuns la diverse adrese. Nu se simțea în siguranță. Ca să poată merge pe stradă, s-a gândit să se deghizeze. „Inițial a vrut să pretindă că e călugăriță, dar nu era deloc practic. Așa că s-a îmbrăcat în costumul lui René, și-a pus ochelari și și-a făcut un pașaport fals. Și a continuat să-și trăiască viața sub numele de Hans Kroon.”

Publicitate
lesbiana nazisti

Îmbrăcată în bărbat și cu un corset care îi aplatiza sânii, Frieda s-a dus la frizer ca să-și tundă și părul. Imediat după ce s-a tuns, a trecut pe lângă mama ei pe stradă, iar aceasta n-a recunoscut-o. La a doua stație, s-a întâlnit cu a doua soție a lui Johan Feltkamp, dar nici ea n-a recunoscut-o.

Frieda a prins încredere, s-a gândit că n-o să mai pățească nimic niciodată. Așa că umbla liniștită prin Amsterdamul plin de agenți și naziști. „Nu s-a temut niciodată că o să fie prinsă. Îi plăcea la nebunie viața ca bărbat. Se simțea confortabil. Singura problemă era că nu putea urina la pisoar și trebuia să găsească mereu un veceu normal.”

Și totuși, germanii erau pe urmele ei. Dosarele poliției care au fost găsite mai târziu și care conțineau fotografii cu persoanele căutate după atacul din 1943 o includeau și pe Frieda, deghizată în bărbat.

lesbiana nazisti

Frieda în dosarul poliției, stânga sus.

După o vreme, Frieda a hotărât să zboare în Elveția – nu pentru că îi era frică, ci pentru că avea impresia că îi pune pe alții în pericol. „Evident că avea multe locuri unde putea sta și deja mai toți prietenii ei primiseră vizite de la polițiști. Iar poliția îi întreba dacă Frieda Belinfante trecuse pe acolo.”

După război, Frieda s-a întors în Olanda, dar nu s-a mai putut stabili acolo. Simțea că evreii care se întorseseră din lagăre nu primiseră suficientă atenție. Nu se vorbea deloc despre oamenii care își riscaseră viața. S-a mutat în Statele Unite și a devenit dirijoare. A continuat să poarte părul scurt și haine masculine și a fost criticată adesea pentru asta. A fost obligată să arate că e femeie și să poarte din nou rochii. Când orchestra s-a desființat, noul ei prieten Bobbie i-a zis: «Dă jos rochia aia și pune-ți costumul!» Așa a făcut și, de atunci, a purtat numai costume bărbătești până în ziua morții.”

Articolul a apărut inițial în VICE Olanda.