Îmi e rușine să mă întorc la terapie

Prima mea întâlnire cu un terapeut a fost acum aproape zece ani, când eram într-o depresie profundă pe care mi-o tratam cu alcool. Eram mai varză decât fusesem vreodată, așa că m-am programat la psiholog, hotărâtă să fac ce trebuie ca să fiu bine.

Pe parcursul orei cu terapeuta, i-am spus tot ce am putut despre situația mea. Mă simțeam ușurată și încrezătoare că făcusem alegerea corectă – terapia era exact ce aveam nevoie. Optimistă, mi-am programat o a doua întâlnire.

Zilele au trecut, iar senzația de bine a dispărut treptat. M-am convins singură de cum a fost de fapt întâlnirea: Nu eram într-o stare atât de proastă ca alți oameni, tipa nu mă plăcuse pentru că fusesem prea directă, problemele mele nu erau reale, ci doar le amplificam eu. Aia a fost. Am anulat a doua întâlnire și nu m-am mai dus. M-am întors la depresie și băutură.

Câțiva ani mai târziu, după o pierdere de sarcină traumatizantă, mă simțeam bântuită de vinovăție și abia mai funcționam. Obstetriciana mi-a recomandat un terapeut și m-am dus, mai mult din obligație, decât din speranța că o să rezolv ceva. Asta fac oamenii când pierd pe cineva, nu? Merg la terapie. Prima întâlnire a fost de rutină: am povestit ce mi s-a întâmplat și cum mă simt. Din nou, n-am mai ajuns la a doua.

De atunci am mai avut trei prime întâlniri fără să ajung la a doua. Am încercat cu terapeuți din alte orașe, care aveau alte abordări, dar n-am reușit să mă țin de niciunul. M-am gândit că poate boala mea nu mă lasă să continui cu terapia, să primesc ajutor.

Dar nu sunt singura cu problema asta. Deși nu există foarte multe statistici, se estimează că aproximativ douăzeci de procente din persoanele care încep terapia nu o termină. Costurile, distanța și dezorganizarea sunt motive răspândite pentru care oamenii nu mai ajung la a doua întâlnire cu un terapeut. Dar uneori e mai complicat de atât. Unii pacienți se simt inconfortabil în prezența terapeutului, alții nu sunt pregătiți să evolueze și se simt copleșiți de proces, cei ca mine se simt vinovați că au destăinuit cuiva detalii intime din viața personală. Oricare ar fi motivația lor, acești pacienți care renunță după prima întâlnire sunt ceva obișnuit pentru terapeuți, care știu că există niște motive clare pentru asta.

Să-i spui unui necunoscut, cu voce tare, lucruri intime, jenante sau traumatizante, poate fi dificil. Te simți vulnerabil, expus sau vinovat.

Poți avea tendința să spui cât mai multe lucruri intime dacă e prima oară când mergi la terapie. Când se întâmplă asta, unii pacienți au remușcări, mi-a explicat asistenta socială Eileen Moran din New York. „Dacă ai probleme de o viață și e prima oară când vorbești cu cineva despre ele, te poți simți intimidat după aceea. Dacă înveți pe cineva să meargă cu bicicleta, nu îi spui să pedaleze cât mai repede pe o stradă aglomerată cu ochii închiși. Consilierul trebuie să ajute pacientul să pedaleze lent”, a zis ea. La prima ședință, dacă observă că pacientul se grăbește să-i dea detalii despre experiențe foarte intime, îl roagă să o ia ușor, fără să-l facă să se simtă prost, ca și cum ar fi greșit.

Moran a zis că e posibil ca persoana să aibă remușcări oricum, dar, pe parcurs, se va obișnui cu procesul. „Trebuie să ajuți pacientul să anticipeze că nu va fi ușor, va avea momente de cădere, dar se va descurca din ce în ce mai bine.”

Dacă nu te simți confortabil cu terapeutul, șansele de succes ale terapiei scad. Un pacient introvertit se conectează mai greu, uneori, cu un terapeut extrovertit sau prea direct. Unii preferă răspunsuri și sfaturi directe, pe când alții o abordare mai blândă. Unii terapeuți cred că se pot conecta cu oricine, dar sunt pacienți care pur și simplu nu au chimie cu ei, din cauza motivului pentru care au venit la terapie, a mediului în care au crescut sau a diferențelor de personalitate, a zis psiholoaga Kiaundra Jackson din Los Angeles.

Jackson a sugerat că pacienții ar trebui să se documenteze înainte să aleagă un terapeut. De obicei, informațiile despre abordarea, domeniul de expertiză și costurile sale sunt disponibile online. Nu e ușor să alegi un terapeut dacă nu știi nimic despre diversele tipuri de terapie. E bine să înțelegi niște lucruri de bază despre cele mai comune abordări. Printre acestea se numără terapia cognitiv-comportamentală, terapia psihodinamică, terapia dialectică de comportament, terapia de desensibilizare a mișcării ochilor și de reprocesare și terapia interpersonală. Există și alte forme de terapie, mai puțin răspândite, inclusiv abordări spirituale sau existențiale.

În timpul primei întâlniri cu un pacient, Jackson discută despre importanța potrivirii de personalitate. „Le spun clienților mei că nu sunt legați de mine pentru totdeauna. Pot schimba terapeutul dacă nu simt că e potrivit.” Dacă o persoană nu se simte confortabil cu terapeutul după prima întâlnire, îi poate spune asta ca cel din urmă să-i sugereze pe altcineva cu care crede că s-ar potrivi mai bine.

„Munca de vindecare poate fi intensă și poate nu ești pregătit pentru asta. Schimbarea poate fi inconfortabilă, pentru că trebuie să fii dispus să încerci noi moduri de gândire și de comportament”, a explicat terapeuta Nidhi Tewari, din Virginia. „În majoritatea cazurilor, tiparele vechi i-au ajutat pe oameni să supraviețuiască, dar acum au consecințe negative și trebuie schimbate.”

„Uneori clienții au impresia, după prima întâlnire, că totul e prea copleșitor pentru ei. Nu sunt pregătiți să înceapă procesul de vindecare, dar e în regulă. Pot veni mai târziu, când se simt pregătiți”, a zis Tewari.

Tewari a explicat că mulți se țin de terapie după ce văd efectul acesteia asupra jobului, relațiilor, familiei și a altor aspecte din viața lor. „În acel punct, avantajele terapiei sunt mai multe decât dezavantajele, iar ideea de a fi vulnerabil și sincer e mai puțin înfricoșătoare decât continuarea vieții ca până atunci.”

E important ca un pacient să se simtă comod cu terapeutul pe care îl alege, dar e important și să înțeleagă că terapia nu se simte foarte confortabil. Înțelegerea acestui disconfort poate ajuta pacientul să se țină de terapie. Dacă un potențial pacient are aceleași probleme ca mine, Jackson sugerează să-i spună terapeutului după întâlnirea inițială. Recunoașterea acestui lucru poate contribui pozitiv la procesul terapeutic și îl poate convinge pe pacient să vină la a doua întâlnire. Eu am realizat că obiceiul meu a fost perpetuat de vinovăția pe care am simțit-o pentru că am fost prea deschisă la primele ședințe, după care n-am mai avut curajul să îi văd din nou pe terapeuții cu care am stat de vorbă. Acum că am aflat că asta e o reacție normală pentru persoanele ca mine, am curajul să încerc din nou.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.