Am stat o zi în liftul lui Dragnea ca să văd cum se votează noul guvern

În universul politic românesc, liftul din Parlament reprezintă un spațiu al democrației absolute: o închisoare strâmtă în care, preț de câteva secunde, toți oamenii sunt egali: și cei care urcă și cei care coboară. E un spațiu surprinzător, unde acum poți schimba cu liftiera păreri nevinovate despre „cum e vremea afară?" și câteva secunde mai târziu te poți bucura de onoarea de a culege urmele de mătreață de pe sacoul lui Dragnea. Sacru și profan împărțiți egal în acest univers de doi metri pătrați.

Lifturile de la Parlament sunt și „zone demilitarizate": nu vei vedea niciodată deputați ori senatori care să-și arunce acuzații ca la TV. Nu se cade. Totuși, aici se discută chestii mărunte și se pot lua decizii dramatice, de care nu ai afla în altă parte.

Am încercat să testez toate aceste teorii fix în ziua în care în Parlament s-a votat noul cabinet Dragnea 2. O chestie mai complicată decât pare la prima vedere, întrucât, că-s vreo șapte lifturi între plen și zona în care zace cuibul lui Dragnea. M-am concentrat mai mult pe zona de „lifturi principale" (unul dintre ele pe lângă biroului lui Dragnea) și am purces la treabă. Iată ce am aflat despre politica românească după câteva ore petrecute în spațiul delimitat de suprafețe lucioase de metal, oglinzi, cu podea de marmură ușor crăpată și fără ventilație:

La această oră, o parte din miniștrii propuși pentru guvernul Dragnea 2 începeau să fie audiați prin comisiile parlamentare, care de care mai împrăștiați prin sălile de pe culoarele labirintice ale Casei Poporului. Fiecare lift se mișca în reluare cu trupuri de ministeriabili, deputați, senatori, personal TESA, ori simpli consilieri parlamentari. Era încă dimineață, așa că oamenii spuneau doar codul etajului și atât.
Trebuie să știi că, în cutuma locului, când intri într-un lift relativ aglomerat, trebuie să spui „Bună ziua!" sec, fără să privești în ochi pe nimeni. Apoi, odată ajuns la destinație, la părăsirea incintei rostești „La revedere", cu ochii în pământ, atent pe unde calci. Încalci ritualul, riști o spoială de genul: „Uite-o și pe matracuca asta, a nimerit și ea în Parlament, eihehei, numai cu nasul pe sus umblă!", după cum zicea o tipă cu experiență în clădire, care știa cum stau lucrurile.

Din când în când, lifturile principale (care duc spre holul din fața sălii de ședință) sunt luate cu asalt de grupuri de șoc bine organizate, compuse din cameramanii și reporterii televiziunilor de știri, pregătiți să transmită în direct evenimentele în desfășurare. Odată ajunși la destinație, grupurile se răsfiră spre lifturile „secundare" care te duc în măruntaiele clădirii, spre locurile unde se desfășoară mărețele audieri. Prind un astfel de lift gol și fac o primă poză cu telefonul, fascinat de „telefonul de alarmă" prevăzut cu disc.

Era trafic intens pe liftul care ducea între sectorul B4 din Parlament și etajul 5 – locul unde se desfășoară audierile „vedetă" de la această oră a zilei: Carmen Dan (repropusă pentru Ministerul de Interne) și incredibilul Ion Țuțuianu (nominalizat pentru șefia Ministerului Apărării). Cumva miraculos, prind un lift gol și fac o poză la anticul telefon cu disc (pe care, cică, îl poți folosi dacă rămâi blocat, deși habar nu am pe ce „interior" trebuie să sun în caz de nasoleală).

După câteva plimbări sterpe pe verticala Parlamentului (semn că audierile sunt o simplă formalitate), mă plictisesc și fac o haltă la nivelul P1 (ăsta e locul principal de adunare, în care se fac și se desfac guvernele). Pauză de cafea.

Remarc o ușoară creștere a traficului spre etajul 2, locul unde e amplasat grupul parlamentar UDMR. În același timp, majoritatea parlamentarilor care coboară la S1 (locul unde e restaurantul) sunt de la PSD. Observațiile mele nu au nimic științific: pur și simplu asta observ din lift, asta scriu. Facem o haltă, fix în dreptul grupului parlamentar USR. În lift se urcă doi tipi care par consilieri, ceva. „Adevărul e că limba chineză e o limbă dificilă", spune unul dintre ei, făcând probabil referire la cunoștiințele de „chineză veche" ale premierului desemnat sau, pur și simplu, vorbeau despre talentele deputatului USR Iulian Bulai. „Nu-i ușor să vorbești chineză", zice primul. „Da, da, într-adevăr, așa e", îi ține isonul celălalt. După care se așterne genul ăla de tăcere penibilă, de lift, și nu se mai întâmplă nimic.

Și totuși, e incredibil câte lucruri poți afla doar dacă mergi câteva ture cu liftul „principal", cel situat în imediata vecinătate a biroului președintelui Camerei Deputaților. Cabina cu pricina a căpătat o aură mistică de pe vremea Împăratului Năstase I, când liftierele de pe tura respectivă aveau inclusiv „spor de confidențialitate", apropo de discuțiile în care se făceau și se desfăceau bugete ori guverne, la care erau martore fără voie.

Nimeresc pe tură cu doamna Caty, o veterană a locului de pe vremea lui Ion Diaconescu și a interminabilelor ședințe PNȚCD. „Acum, la ora unu e doamna Olguța, o audiază, la comisia pentru Muncă", ne spune, prompt, Caty. Tot de la ea aflăm că în jurul orei 17 e programată depunerea jurământului noului cabinet la Cotroceni, semn că validarea în Parlament o să fie o banală formalitate.
După doar câteva minute petrecute în sicriul ăla de tablă, simt că încep să mă sufoc. În momentele în care nu se fac comenzi, liftul stă cu ușile deschise, iar noi inhalăm cu nesaț aerul care intră în cabină și pe care îl comparăm cu o briză marină. După câteva secunde, ușile se închid implacabil, pentru că tocmai s-a făcut o nouă comandă. Sunt doi tipi de la grupul parlamentar USR: deputații Rareș Tudor-Pop și Silviu Dehelean. Pop tocmai se întoarce de la audierile lui Florian Bodog, propus la șefia Ministerului Sănătății.

Lucrurile se precipită. Caty ia o pauză de înghețată. Lifturile încep să funcționeze în regim de mină. În acest constant du-te vino, din ele apar și dispar legiuni de politicieni care se scurg în valuri spre sala de ședințe.

Pe la 14:30 dăm de Grațiela Gavrilescu, nominalizată pentru funcția de ministru al mediului. Se face că nu ne bagă în seamă și aplică politica struțului: „Dacă nu mă uit la voi, nu sunt aici".

Scapi de Gavrileasca, dai de Nicolicea.

Uneori, până și semizeii precum Nicolicea stau la coadă în lift. Cum spuneam, aici e democrația pură.

Nicio mișcare. Lifturile zac încremenite, mai ceva ca parlamentarii de pe băncile Opoziției. Semn rău. După care, începe potopul. Ușile de la plen se deschid, iar deputații, senatorii, miniștrii și restul invitaților din sală se revarsă ca un șuvoi spre căile de evacuare. Avem guvern, cică.

Am rămas pe afară, că în liftul ăsta muritorii de rând nu au acces

La final, guvernul a primit votul favorabil și, în jurul orei 17 a plecat spre Cotroceni să depună jurământul. Chestie pe care o știam încă de la prânz. Semn că n-am petrecut degeaba în liftul lui Dragnea toată ziua.