FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Cele mai sângeroase și penibile superstiții românești despre nuntă

„Soarele e femeie, luna e bărbat. Lângă soare și lună stă Antihârț, care vrea să-i prăpădească” (înțelepciune populară).
nunti, superstitii, nunti in romania
Fotografie de U.S. Army Corps of Engineers Europe District via Flickr. Oamenii din imagine nu au nici o legătură cu superstițiile din acest articol.

Târâtul în genunchi și statul la coadă pentru a pupa moaște în speranța că scapi de friguri și mai amâni moartea un pic reprezintă o bună dovadă că românii sunt, în vasta lor majoritate, un popor profund marcat de credință și de fatalitate: combinația ideală care dă naștere la niște superstiții pe cinste de care noi, românii (credincioși au ba), ar trebui să fim mândri.

Într-un fel, nici nu-i de mirare, în condițiile în care doi din trei români sunt convinși că, acolo jos, dincolo de mantaua Pământului, există Împărăția lui Scaraoțchi. Alt studiu arată că trei români din patru cred în minuni. Concluzia sociologilor e tristă: superstiția ia loc moralității și a bunei creșteri (exemplu: bate-ți copilul cu o mătură aprinsă, dacă face pe el în pat).

Publicitate

M-am gândit să-ți trec puțin în revistă gama de superstiții legate de acest eveniment, izvorâte din înțelepciunea acestui popor. Și, ca să nu crezi că le-am scos din burtă, o să-ți spun și care au fost sursele acestei documentări: Datinile și credințele poporului român, de Elena Niculiță-Voronca, Datinile noastre la naștere și la nuntă, de Artur Gorovei și Credințe și superstiții ale poporului român, de același Artur Gorovei. Am mai folosit ca sursă și alte articole, găsite pe internet, pe aceeași temă. Deci, enjoy, ca să zic așa!

Când orice pas strâmb riscă să devină fatal

Nunta este veritabil câmp de bătălie cu Forțele Întunericului, atent disimulate în obiceiuri vechi și periculoase, care te pândesc la tot pasul. Responsabile cu bunul mers al lucrurilor sunt babele (o bunică ori mătușă prea des umblată pe la biserică). Ele sunt cele care insistă – uneori atingând cote ale disperării – ca lucrurile să se facă fix așa și nu altfel. Cununia devine un eveniment atât de riscant, încât orice pas strâmb riscă să devină fatal. Ești ca un turist rătăcit în Zonă: ai nevoie de o Călăuză. Altfel, Zona te va ucide. Ai fost avertizat, acuma citește cu atenție. Oricum nu scapi.

Dacă ești fată cinstită și vrei să știi când te măriți, bagă-te în troacă, cu porcii. La propriu

„Apoi strigă: Ho, anul ista; ho! la anu; ho! la celalt an. Dacă porcii grohăiesc la întâiul ho fata se va mărita în cursul anului; dacă grohăiesc la al doilea ho, se va mărita la anul viitor".

Adevărul că, cinstită ori ba, trebuie să fii tare disperată să faci treaba asta.

Publicitate

Mireasa nu e virgină. Cum procedăm?

Mireasa care „nu e cinstită" e semn rău. Aduce pagube și nenorocire la case. Toate vor pica în capul nașei „căci ea i-a legat". În acest caz, „cu grâu se apără nuna la nuntă împotriva necurățeniei miresei". Grâu sau orez – simboluri ale fertilității. Iată o posibilă explicație pentru aruncatul în miri cu așa ceva, după cununie. De asemenea, în unele locuri, nașul rupe un colac deasupra lor și „bucățelele le azvârle printre oameni, în patru zări. Firimiturile se pun în urechea vitelor – cum se uită la mireasă se vor uita și la vite". Acuma, în lipsă de vite, merge și o mașină plină de firimituri. Plus că firimiturile alea sunt bune și la friguri, cică.

Dacă nu-i spune nunei adevărul (că nu mai ești „cinstită", adică), nuna are pagube, îi mor din vite, ba poate să moară și ea ori copiii ei

În acest caz, nunta are mari șanse să se transforme într-o veritabilă „Red Wedding" din Urzeala Tronurilor. Moare nașa, mor copiii, iar „bucătăreasa care gătește riscă să orbească". Ca să nu se întâmple asta, „nuna nu trebuie să-i facă cârpa până ce nu-i spune numele aceluia ori acelora cu care a trăit. Dacă nu spune, capătă bătaie". Indiferent cum o dai, tot în Urzeala Tronurilor nimerești. A, și bucătăreasa ca să nu orbească, trebuie „să arunce cu foc după mireasă".

nunti, superstitii, nunti in romania

Fotografie de Mark Hills via Flickr

Ce să faci să nu te înșele mirele

Ca să nu fie înșelate de soț, femeile spală brăcinarul bărbaților în scalda mortului și îl înnoadă de trei ori zicând: „cum zace mortul în pat, așa să șadă și bărbatul meu". Mai țeapăn de-atât nu are cum să fie.

Mireasa dă soacrei ca dar o cămeșă fără gură, ca să nu aibă gură în casă. Uite o superstiție care merită încercată. Just in case.

Publicitate

Mireasa să nu aducă apă de la fântână, că văduvește. Treaba asta e, probabil, cea mai tare lovitură din artele marțiale: Iei un pahar de apă, iar mirele moare după cinci pași.

Dacă la o nuntă vezi un bou îngenunchind e a moarte. Depinde cine e boul, acuma.

Să nu mergi înapoi, că-ți mor părinții. Bietul Michael Jackson.

Acela dintre miri a cărui lumânare de cununie se va trece mai întâi, va muri întâi. Super. După ce ai citit textul ăsta, ai un motiv bun să-ți petreci ora aia de la cununia religioasă și să faci pariuri.

După ce mirii s-au cununat și se întorc de la biserică, dacă până acasă pierde vreunul dintre ei ceva, acela va muri. Practic, biserica aia e ca un câmp minat.

Dacă se strică un pahar în timpul ospățului, va muri unul dintre logodnici. Alte superstiții spun că, din contră, dacă spargi un pahar e semn bun. Dar, aia cu adusul apei de la fântână e sigură.

Cine toarce când fierbe tortul se excrementează după moarte. Nu am înțeles-o pe asta, să fiu sincer. Mai bine o las așa.

Când mireasa umblă desculță de un picior, atâția ani are să stea văduvă câți pași a făcut. Aviz amatorilor.

Nu se fac nunți în post. Logic, postul implică abstinența.


Vezi și:


Căsătoria nu trebuie să se facă după asfințit. E și normal, dacă nu vreți ca nuntașii să moară de foame.

Publicitate

În seara dinaintea nunții este interzis să-ți vezi soțul după miezul nopții. Și nici să nu dormiți împreună înaintea nunții. Ce se întâmplă dacă încălcați consemnul ? Simplu: muriți.

Verifică dacă nașa e însărcinată. Dacă e, renunță urgent la ea. Altfel, ori îi moare ei copilul, ori o să îți moară ție copiii. Toți. Explicația babelor: darul spiritual pe care vi-l face vouă „îl ia de la copil". Concluzia: va fi o căsnicie grea. Explicația laică: dacă nașa e însărcinată, după nuntă va trebui să vă obișnuiți cu ideea că va fi mai mult ocupată cu creșterea copilului.

Uită-te în părul mirelui. Câte vârtejuri are, de-atâta ori se va mai căsători. Pentru siguranță, propune-i să se tundă periuță, pentru tot restul vieții.

Nu e bine ca doi frați să se căsătorească în același an (dacă numele familiei tale nu este Kardashian, e și normal: cine are bani să organizeze două nunți mari în același an?).

Să nu te privești prea mult timp în oglindă, pentru că riști să fii părăsita la altar. În realitate, este vorba doar despre o gelozie a „babelor", care vor să se asigure că totul se desfășoară conform planului și că nu pierzi prea mult timp admirându-te în oglindă, pentru a nu întârzia la biserică (o vei face oricum). Mai există o superstiție potrivit căreia o ultimă privire în oglindă aduce noroc. Concluzia: cele două superstiții se anulează oricum reciproc.

Publicitate

Mireasa nu trebuie să poarte perle. Perlele ar fi simbolul suferinței și al lacrimilor. În realitate, perlele adevărate sunt foarte scumpe, iar strugurii foarte acri.

Mireasa nu trebuie să-și croiască propria rochie de nuntă. Aduce ghinion. (Dacă nu ești croitoreasă profesionistă, e și normal).

Nu e bine să ai pantofi deschiși la degete ori sandale, pentru că o să îți iasă norocul printre degete. Explicația noastră: probabil că cea care a creat această superstiție avea degetele urâte.

Mirele nu trebuie să te vadă în rochia de mireasă înainte de altar. Dacă ține neapărat să te vadă, la probe, lasă deoparte măcar un pantof sau o mănușă – ideea e să nu te surprindă în echipament complet. Altminteri, veți avea o căsnicie nefericită (deși au existat căsnicii nefericite și când mirele nu a văzut rochia de mireasă).

Dacă cineva traversează strada prin dreptul vostru, căsnicia nu va dura. Mai greu dacă ești în mașină, la semafor, și trebuie să acorzi prioritate pietonilor care traversează regulamentar, prin locuri marcate corespunzător.

nunti, superstitii, nunti in romania

Fotografie de Ashley Rehnblom via Flickr

Nu scăpați verighetele pe jos. O să muriți.

Când vă luați de mână la altar, cel a cărui mână e mai rece va muri primul. Let the Hunger Games begin.

Nu e bine ca două mirese să se întâlnească înainte de biserică. Privirea unei alte mirese aduce ghinion. Ghinon = moarte sigură.

Publicitate

Când un mire găsește pe altul în biserică, să se lege la ochi ca să nu-l vadă, altfel unul dintre ei trebuie să moară. Să mai spună careva că nu trăim în Estul Sălbatic.

De se strâmbă mireasa la soacră, moare soacra. Problem solved.

Nu e bine ca mirii să chiuie la nunta lor. E semn de nebunie, zice superstiția. Și noi.

Nu-ți schimba pantofii la nuntă, ca să nu-ți schimbi bărbatul. De asemenea, nu mai purta pantofii pe care-i porți la nuntă, dacă nu vrei să te mai măriți o dată. Acum, depinde și de pantofi.

Ginerele trebuie să aibă în cizmă un cuțit și un usturoi, iar mireasa o păpușă în sân, că e bună de cuțit. Bravo, ai stil !

E semn rău dacă vezi un mormânt deschis. Sincer acum: ați văzut vreun alai de nuntă trecând printr-un cimitir? Se fac nunți la Bellu?

Dacă prietenii mirilor nu se înțeleg între ei la petrecere, familia nu va trăi în armonie. Mai ales dacă neînțelegerile se termină într-o bătaie ca-n „Șapte păcate".

nunti, superstitii, nunti in romania

Fotografie de Anna Pruzhevskaya via Flickr

Dacă nuntașii vorbesc despre căsătorie după apusul soarelui, ginerele o va inșela pe mireasă. Iată o explicație pentru secolul în care trăim.

Nu-i face cadou soțului un ceas. Zilele voastre sunt numărate. Mai ales dacă i-ai luat un Rolex de la tarabele din Obor.

Primul – soțul sau soția - care va adormi în noaptea nunții va muri primul. Morți. Morți everywhere, cum ar spune un mare clasic în viață.

Publicitate

Plânsul la nuntă aduce noroc. Până în prezent, nu există studii care să certifice acest lucru. Și nici nu vă recomandăm să o faceți, doar ca să vedeți dacă se confirmă.

Ieși din casă cu dreptul. Nu trebuie să te căsătorești ca să știi asta.

Când vine să te ia de acasă, privește mirele prin inelul de logodnă. Se spune că, așa cum îl vei vedea atunci, așa va fi toată viața: ori vesel, ori încruntat.

Pune-ți un ban în pantof în ziua nunții. Astfel, vei avea mulți bani în viață. Și multe bătături.