Cum ți se schimbă relația când faci copil cu mamă surogat în România

Se vorbește destul de mult despre făcut copii în România. În campanii electorale, aproape că a devenit normal să se acuze candidații între ei că nu fac copii, ca și cum asta ar spune ceva despre capacitățile administrative ale omului. Lucrurile devin și mai grave când se vorbește de concepte precum „adopție”, „fertilizare in vitro” sau „mamă surogat”, care sunt concepte cumva hulite de unii oameni, pentru că nu pică sub șablonul de familie tradițională.

Anul ăsta, a apărut un scurtmetraj românesc care explorează un pic această idee de familie mai diferită, cu mamă surogat, numit Albastru și roșu în proporții egale. Filmul îți prezintă povestea unei familii formate din Ștefan și soția acestuia care nu poate face copii și modul în care el apelează la prietena sa apropiată, Ana, ca să le fie mamă surogat.

Proiectul, realizat de Georgiana Moldoveanu, m-a impresionat nu numai prin maniera eliptică și enigmatică de a spune povestea, dar și prin faptul că propune o altă viziune despre cuplu, prietenie și mame. Mai văzusem recent la festivalul de film de la Tribeca un film pe această temă, Egg, însă scurtmetrajul Georgianei aduce ceva în plus, așa cum vei afla din acest interviu.

VICE: Sunt trei personaje în film, Ana, Ștefan și soția acestuia, însa două cupluri. Iar cuplul „neoficial”, bazat doar pe prietenie, între Ana și Ștefan mi s-a părut cel real. Foarte enigmatic și puțin subversiv, nu?
Georgiana Moldoveanu: Da. Pentru mine personajul principal este Ana, filmul e despre Ana. Celelalte personaje conturează povestea Anei, pentru că până la urmă asistăm la o poveste a ei, o poveste în roșu și mai apoi în albastru deși aflăm încă din prima secvență că Ana are mai multe „culori”.

Ce te-a inspirat?
Am auzit la un moment dat, într-un interviu, un călugăr spunând ceva foarte simplu și frumos: „Trăim niște timpuri de neiubire”. Sigur, se referea la o paletă mult mai largă de instanțe de neiubire, iar cu o parte din ele ne confruntăm chiar zilnic. Așa că, în aceste timpuri de neiubire, am vrut să realizez un scurtmetraj axat pe un gest făcut în totalitate pentru celălalt. În momentul în care tu îi vrei binele, cu toate că nu ai cum să știi de fapt ce înseamnă binele pentru un alt om, fie el și foarte apropiat, acționezi.

Aici Ana face un gest pentru a-l păstra pe Ștefan unde trebuie el să fie - gest greu de făcut, dar în același timp foarte frumos. Cred în astfel de gesturi, deși consider că ele sunt întotdeauna îndreptate greșit, tocmai pentru că sunt foarte mari, și că la finalul lor, după o eventuală îndeplinire, nu se poate spera la un „mai bine”. Rezultatul nu e un „mai bine”, ci un „mai complicat” decât până atunci. După întâlnirea în trei, Ana trece la fapte - moment marcat prin căderea peretelui, dar către final Anei i se estompează culorile.

Între Ana și Ștefan e o prietenie platonică, dar foarte intensă. Ei nu au o relație sexuală, ci una pură de iubire. De asta pentru mine ei sunt cuplul principal.
Sunt situații când oamenii se întâlnesc și nu e momentul potrivit, viețile lor nu sunt în acord. Se poate să pară potriviți unul pentru celălalt, dar cu toate astea să nu fie bine - și să fie necesar ca totul să se încheie, pentru că a continua înseamnă mult rău.

La final, Anei i se propune să devină mama reală, nu surogat. Și acest gest a fost surprinzător.
Cred cu tărie că orice e posibil într-un interval anumit de timp. Dacă propunerea vine după ce acel segment de timp s-a încheiat, ea nu mai contează, e anulata. Dacă lucrurile nu se întâmplă la timp, când în sfârșit le trăiești, tot ce mai poți simți e doar o mare durere. Lucru valabil și pentru familia din film, Ștefan și soția lui, faptul că acel copil nu a apărut la timp, a declanșat deja altceva, și nimic nu va mai fi la fel chiar dacă vor avea acum copilul.

Știm foarte puțin despre cuplul din film și mă întrebam dacă intenționezi să-l dezvolți într-un film de lungmetraj?
Am fost foarte implicată în povestea asta, am întors-o pe toate părțile și mă refer la momentul de scriere, iar asta a fost singura variantă care m-a interesat. De ce? Momentele principale sunt off-screen. Tu intri de fiecare dată în rezultat. Și mi s-a părut interesantă formula asta. Pentru mine povestea asta trebuie să fie spusă așa și să se încheie la acest scurtmetraj.

Vei continua să explorezi tematica asta în filmele tale viitoare? Personaje feminine, cuplul, identitatea?
S-ar putea ca o perioadă de acum încolo să mai urmăresc destine feminine, neînsemnând că o să fac doar asta. E important să încerci, să descoperi și părerile se mai schimbă. Iar pentru moment aleg să rămân pe un teren cunoscut. Și nu aș vrea ca asta să fie plasată într-o anumită zonă.

Te referi la feminism?
Da, nu am nicio legătură cu toate astea. Poate că prezența masculină în film pare puțin anulată, dar nu e, nu am intenționat asta. Pur și simplu vorbesc despre ce cunosc și probabil că voi continua cu personaje feminine.

În film există și tema de mamă surogat. Cum e percepută o mamă surogat în Romania?
Am câțiva oameni apropiați care au trecut prin asta. Inclusiv fertilizări in vitro. Nu au ajuns în zona de surogat sau de adopție, dar ăsta ar fi fost următorul pas. Și cu ocazia asta am citit. În Romania, sunt cazuri în care se fac înțelegeri la colț de stradă, care sunt foarte periculoase, pentru că și cuplul și mama care ar putea să ducă o sarcină sunt la fel de vulnerabili, la fel de neprotejați de un cadru legal.

Au fost situații în care, la nașterea copilului, cuplul deja era distrus, erau separați și nu mai voiau copilul. Sau situații în care mama nu s-a mai putut despărți de copil, sau situații în care nu a avut cea mai mare atenție vizavi de sarcină. Ambele părți sunt vulnerabile fiindcă nu există un cadru legal. Un copil la noi nu poate fi subiectul unui contract.

În plus, în film se spune că acel copil aparține persoanei care îi dă naștere, nu părinților biologici.
Și așa e. Am găsit câteva reportaje care surprind chiar aspectul ăsta. Sunt variante în care cei trei, cuplul și mama surogat, se duc la notar și soțul spune că a avut o aventură cu mama surogat și că recunoaște copilul. Firește asta doar pentru a legaliza o situație. Sunt chestii complicate.

Există și situația în care mama surogat a avut un copil sau doi și și-ar dori un viitor mai bun pentru ei, să le cumpere o casă. Așa că face asta de comun acord cu soțul ei. Însă și aici e complicat, trebuie respectate anumite etape și nu toate alegerile de genul ăsta se termină cu bine.

Iar asta se întâmplă și în alte țări, Spania, Franța, mai multe. România nu e singura țară fără reguli. În America și Canada, au fost cazuri în care bunica viitorului copil ținea sarcina pentru fiica ei și la naștere era și mamă, și bunică. Sau cazuri în care sora a dus sarcina. Dar și acolo e complicat. Probabil cea mai pură relație în care nu mai încap discuții e asta de mamă-fiică.

Cum crezi că va reacționa publicul român la tematica asta?
Eu cred că bine, pentru că până la urmă e o poveste despre sentimente, care se desfășoară în contextul problemelor ce pot apărea într-un cuplu, care de ani de zile încearcă să aibă un copil. Mi-am dorit să ating subiectul ăsta, al mamei purtătoare, însă filmul e despre sentimente. Sentimente ce nu sunt exprimate direct, ci prin acțiune, printr-un gest ce vorbește mai mult și mai bine decât ar putea vreodata să o facă cuvintele.

Cum ai ales actrița care să o interpreteze pe Ana?
Inițial am avut alte chipuri în minte. Într-o seară am intrat pe Facebook și am văzut o poză de profil care m-a intrigat. Apoi m-am întâlnit cu Miruna Blidariu și am tot discutat. După un interval de două săptămâni, mi-am dat seama că nu putea fi altcineva mai potrivit pentru Ana.

Miruna are un chip puțin atipic și o răceală care mă interesa. Eu cred că dacă frumusețea exterioară nu e completată de interior, e degeaba. Adică se vede. Cunoscând-o, am înțeles că e un om deosebit și sper că cei cu care va colabora în viitor îi vor da posibilitatea să arate ce poate.

E un scurtmetraj foarte promițător. Lucrezi deja la un alt proiect?
Lucrez la scurtmetrajul pentru anul doi a cărui filmare va avea loc în curând. Îmi doresc o pre-producție lină și abia aștept să începem filmările.