Fotografie de Pascale Arnaud.  

Tipa asta trage portrete superbe cu tinerii generației de acum

Seria fotografică „Emerging Adulthood” examinează incertitudinea maturizării.

de Sarah Moroz; translated by Diana Pintilie
|
iun. 16 2018, 1:39pm

Fotografie de Pascale Arnaud.  

Articolul a apărut inițial pe i-D.

Pascale Arnaud, una dintre fotografii finaliști ai ediției din 2018 a festivalului anual Hyères Festival International de Mode, de Photographie et d'Accessoires de mode, din sudul Franței, a fost selectată cu seria alb-negru „Emerging Adulthood.” Fotografa din Paris s-a concentrat pe acel capitol între capriciile adolescenței și responsabilitățile maturității, folosind o paletă de nuanțe gri și texturi care evidențiază ambivalența și incertitudinea. Imprimate pe hârtie gri specială, adusă din Japonia, estetica are o granulație delicată și un sentiment de efervescență în particulele accentuate. Subiecții lui Arnaud, prietenii ei sau chiar fotografi, devin niște siluete abstractizate în sculpturi, cu ajutorul picturii pe piele și a oglinzilor.

Arnaud, care a absolvit școala prestigioasă de arte din Paris, École de l’image des Gobelins, e în prezent asistenta fotografului de modă Paolo Roversi. Ea a vorbit despre influența unei generații tinere de fotografi, curiozitatea față de fluiditatea sexelor și cum și-a rugat subiecții să țipe.

VICE: Cum s-a legat seria asta?
Pascale Arnaud: Eu mai fotografiez modele pentru editoriale de modă, dar pentru mine a fost important să capturez oameni apropiați. E mai ușor să comunici emoții cu un proiect personal, prin intermediul persoanelor pe care le cunoști. Seria este despre explorarea identității, deslușirea relațiilor, nostalgia dar și frica de viitor. De asemenea, seria e și despre viziunea asupra propriului corp și dismorfia fizică, atunci când exagerezi un complex al aspectului fizic.

Care a fost spectrul de vârstă al seriei despre maturizare, „Emerging Adulthood”?
Nu am avut ceva specific în minte, deoarece chiar ține de felul în care se simt oamenii. Există persoane de 30 de ani care nu se consideră adulți. Dacă faci o medie, ar fi vârstele între 18-25 de ani, însă eu consider perioada dinaintea maturizării, una foarte personală și individuală.

Care este atmosfera pe care încerci să o creezi într-un cadru?
Seria a fost fotografiată în patru sesiuni, în decursul a două luni. Mereu am avut muzică pe fundal. Eu las subiecții să vorbească, în orice ședință foto, fie de modă sau altceva. E o modalitate prin care poți transpune expresii interesante. Eu pun întrebări și când primesc răspunsuri, rog subiecții să nu se miște când văd o postură care-mi place. În fotografia în care prietena mea ține gura deschisă, ea e undeva între un căscat și un țipăt. Eu i-am spus: „prefă-te că țipi sau chiar țipă.”

Îmi plac cadrele ciudate și încerc să evit posturile așteptate sau fotografia clasică de modă (cum ar fi cu mâinile în șold). Eu chiar vreau să ocolesc asta și să scot la suprafață altceva.

Cu modelele pe care nu le cunosc personal pun întrebări ca să ne apropiem sau pun muzică la un volum tare și le rog să cânte. E o altă modalitate de a scoate la suprafață stări emoționale, fără să devină prea psihologic.

Au existat fotografi care te-au inspirat în crearea acestei serii fotografice?
Nu am un singur nume. Eu îl asist pe Paolo Roversi în momentul actual, care are un impact asupra mea. Mie îmi plac fotografii tineri, cum ar fi Marton Perlaki și Nhu Xuan Hua. Există o întreagă generație de fotografi pe la 30 de ani, care mă influențează destul de mult. Estetica lor arată complet diferit de a mea, însă fotografiile sunt caraghioase, cu posturi bizare. Îmi plac portretele neconvenționale.

Cum abordezi nuditatea? Ce speri să transmiți prin această serie despre corpul feminin sau ce pui sub semnul întrebării despre percepțiile asumate?
Mai pe scurt, abordarea mea de a fotografia femei nud este despre orice mai puțin sexualizarea corpului. Serios. Am făcut seria asta de nuduri cu șase, șapte prietene și nu le-am considerat „femei”, ci „corpuri”. Am încercat să le înfrumusețez, sau cel puțin să prezint o perspectivă interesantă, și să descopăr cadre interesante, fără retușuri. Tot ce considerăm un fel de „complex” poate fi ceva frumos, sau plăcut estetic. Face parte din conversația actuală și eu vreau să particip, în felul meu, ca oamenii, în special femeile, să se simtă mai puțin inhibate de aspectul fizic.

Bettina Rheims, directorul juriului fotografic din această ediție a festivalului Hyères, a portretizat femei într-un stil foarte diferit, cu un focus deschis către sexualitate.
Fotografiile ei sunt dintr-o altă perioadă. În același timp, e o dezbatere feministă și poate fi abordată din orice direcție. Eu încă nu am găsit un răspuns pentru întrebarea asta și încă explorez. Nu cred că e un lucru rău, ci pur și simplu nu e stilul meu și nu vreau să prezint astfel femeile pe care le fotografiez. Eu personal am o reticență în a îmbrăca modelele în fuste mini hiper-sexualizate. Eu nu sunt așa și nu aș face asta. Eu vreau să prezint corpul așa cum este, mai ales fără Photoshop.

Ai făcut o serie în China, intitulată Xiatong. A redefinite în vreun fel noțiunea de feminitate sau de maturitate, fotografierea într-un context cultural diferit?
Am făcut fotografiile astea în orașul Hangzhou, unde am cunoscut o studentă la Arte, care știa foarte puțină franceză, iar eu nu vorbesc deloc chineză. Pe lângă asta, ea era foarte timidă și rezervată. Deși era destul de serioasă și nu prea zâmbea, am sperat să reușesc să aprind ceva în ea. Prin intermediul portretelor, am simțit că ea se afla în faza aia de maturitate emergentă. Am făcut seria asta imediat după „Emerging Adulthood” și simt o legătură, chiar dacă estetica diferă. Am încercat să evidențiez factorul comun al acestei perioade, deoarece, chiar și în celălalt capăt al lumii, toată lumea trece prin asta.

Ce urmează pentru tine?
Eu vreau să abordez subiectul sexelor, deoarece face parte din maturitatea emergentă. Sunt atâtea întrebări de pus. Eu vreau să fotografiez fețele interesante, transgender și gender-free. Imaginea pe care am prezentat-o pentru premiul American Vintage Photography de la Hyères a fost cu un băiat care se îmbracă ca o fată din când în când. Câteodată el arată ca un băiat, câteodată ca o fată. Îmi place și sunt interesată de această combinație.

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE