M-a întristat protestul din 12 mai organizat, ca de obicei, în Piața Victoriei. Cumva, în toate, se simțea neputința și disperarea. Mi-e frică să spun resemnarea pentru că asta ar însemna că, în curând, stingem lumina. Dar, deși țara arde mai rău ca niciodată și nu e un secret pentru nimeni ce se întâmplă, să zicem, în justiție sau că doamna premier nu e chiar o lumină, în stradă, la București, n-au fost prea mulți. Estimările optimiste dau 7 000, cele ceva mai realiste dau maximum 5 000. Cifrele n-au fost departe de cele de pe Facebook (dacă aveai nevoie de-o comparație).
După protestul ăsta am rămas cu senzația că este o furie mocnită, o disperare care se cronicizează, nu mai e furia aia punctuală, care a scos sute de mii în stradă în ianuarie și februarie 2017. Deși acum e mult mai rău. Dar, încet-încet, și asta e înfricoșător, pare că oamenii se obișnuiesc. Sau, poate, sunt prea multe direcții la care să fie atenți.
Se calcă sau nu pe steagul UE?
Dacă n-ai fost atent la ce s-a întâmplat în ultimele zile, ei bine, protestul ăsta a picat fix după ce Primăria a vopsit steagul UE în centrul pieței. Dacă în 2017 am avut tricolor făcut din cartoane luminate cu lanterne și telefoane și, din nou, steagul UE, acum a fost ceva mai măreț. Pe la 6 fără ceva, când am ajuns, steagul era înconjurat de o panglică tricoloră.
Era un fel de încercare de a-l proteja, pentru a nu spune apoi gurile rele ale presei sau altele că #rezist a călcat în picioare simbolurile Europei. Că doar protestul se numea „Vrem Europa, nu dictatură”, ceea ce ne dorim cu toții. Ceea ce a dus într-un fel de paradox, că steagul a umplut fix locul de protest, dar și trebuia protejat de parcă era sfânt. Oricât de bună a fost ideea la nivel simbolic, a creat ceva confuzie de ordin logistic la început.
Când toată logistica era deja dată peste cap, jandarmii s-au apucat să pună garduri aproape de spațiul delimitat de steag, astfel încât aveai un rând subțire de oameni nervoși în jurul unui steag UE. Altercații cu jandarmii au fost, s-a strigat deja cunoscutul “Jandarmeria apără hoția”, au fost numiți “sclavi”. După clasica sesiune de îmbrânceli, jandarmii au luat gardurile și s-a dat liber la protest.
N-au plecat însă cu duba goală, au băgat în ea mai târziu niște protestari mai vocali. Nu am fost fix acolo atunci, dar am înțeles că scandalul a pornit de la faptul că niște protestatari voiau să lege un generator la niște boxe.
Au mai fost niște oameni, mai mulți așa, care n-au înțeles că treaba cu panglica vine de la organizatori, s-au supărat și, oricum, când s-au aglomerat lucrurile, s-a umplut cu voioșie și steagul. În zona cu el, un alt steag mare, din pânză, tot al UE, s-a întins. Destul de meta toată situația, cu steag peste steag. Ba aș spune c-a fost și nițel overkill cu toată admirația față de UE și a părut că oamenii n-au văzut dincolo de un simbol prezent sub două forme. Oricum, a fost și și traficul la un moment dat și aici a fost punctul culminant.
Cu pancartele sub formă de logo de centenar transformat în cătușe și cu trimiterea la Penalistan, o distopie de cum ar putea arăta România peste 100 de ani, când ar sărbători centenarul unirii cu corupția, oamenii au protestat fără prea multă speranță. N-au lipsit nici mesajele creative sau triste. Preferatul meu a fost unul cu „catrastofirea”, dar și scandarea cu „Analfabeții”, La ora 9 seara, au fost aprinse lanternele de la telefoane aproape în amintirea unui protest mai mare, unei motivări mai puternice din februarie 2017.
Noua (ultima?) speranță: întoarsă toată treaba la vot
„Singura speranță e să și-o ia în bot ăștia la alegeri”, a strigat cineva la un moment dat în piață. Da, just, dar până la alegeri mai e. În contextul ăsta s-a dat și USR, mai direct, de partea protestatarilor.
Uniunea a venit la strâns de semnături pentru modificarea Constituției în cadrul campaniei „Fără penali în funcții publice”. N-aș zice c-a fost o mare bucurie. Politic, ai alte mecanisme, nu agățarea de ce e pe val la un moment dat. Lasă societatea civilă să-și facă treaba în stradă, la miting, tu fă-ți acțiunile politice sau electorale folosind pârghiile politicului.
Cei din USR au venit organizați, cu măsuțe, oameni mulți în tricouri, ceva steaguri, și-au făcut puncte în piață de strâns semnături, lucru care pe mine m-a dus cu gândul la altceva decât la un miting civic. Politizarea mișcărilor de stradă, oricare ar fi partidul politic, nu aduce nimic bun nici pentru unii - partide, nici pentru alții - societate civilă. Gândește-te doar ce mai înțelege omul din fotoliu, în fața televizorului, când vede asta.
Faptul că n-au fost în stradă la fel de mulți protestatari cum ți-ai fi dorit nu înseamnă însă că oamenilor nu le pasă. Înseamnă eventual că nu mai văd protestul ca pe o soluție. Sau că e nevoie de o scânteie (o dudă imensă și cu impact emoțional punctual care să ne înfurie pe toți, pe lângă dudele foarte mari pe care le fac aleșii zilnic și care cumva au intrat în viața de zi cu zi) care să ne supere atât de rău încât să dăm Eurovisionul, Burger Fest, berea de sâmbătă seară sau Netflixul pe o plimbare la Victoriei.
Ce mai lipsește, și asta se simte din plin, e încrederea că are efect și că protestul poate schimba ceva. Până la urmă, implicarea civică înseamnă mult mai mult decât să ieși în stradă și speranța mea e că fiecare dintre noi va găsi propriile mecanisme să lupte.
Vezi mai jos mai multe fotografii de la protestul din 12 mai.
