FYI.

This story is over 5 years old.

Film

Cum arată peste 250 de bombe nucleare testate de americani

Laboratorul Național Lawrence Livermore păstrează teste video cu arma care a schimbat totul.
Captură din video: YouTube/Lawrence Livermore National Laboratory

Episodul meu favorit din recentul Twin Peaks: The Return al lui David Lynch este cel intitulat în mod inofensiv „Gotta Light?”. Multe lucruri ciudate și terifiante se petrec în acel episod, dar de departe cel mai ciudat și teribil și dubios de frumos eveniment este dramatizarea primului test de succes cu bomba atomică din 1945, în New Mexico.

Lynch aduce spectatorul mai adânc în explozie, în profunzimea inimii răului care impregnează universul din Twin Peaks în timp ce „Threnody to the Victims of Hiroshima” al lui Krzysztof Penderecki scârțâie în mod amenințător. Prin intermediul imaginilor abstracte, Lynch evocă sentimentul confruntării cu ceva prea îngrozitor ca să-l procesezi logic. Așa ar trebui să ne facă să ne simțim armele nucleare: ochii bulbucați și complet îngroziți, nu doar fiindcă ar putea fi folosite împotriva „noastră”, ci fiindcă aceste unelte destructive există în sine.

Publicitate

Așa m-am simțit în timp ce urmăream o mostră de 250 de videoclipuri cu bombe atomice testate de americani și urcate pe YouTube săptămâna asta de către Lawrence Livermore National Laboratory în California. Livermore este un laborator de apărare națională care se concentrează pe stocul nuclear al Americii, iar o parte din muncă presupune digitalizarea și analizarea capturilor din testele precedente. SUA a făcut 210 teste cu bombe între anii 1945 și 1962. Între decenii, mii de filme din aceste teste au fost lăsate de izbeliște să se descompună prin țară.

Acum, Livermore lucrează la salvarea acestor filme și digitalizarea lor ca să fie păstrate și analizate înainte să se deterioreze. Livermore a declasificat și urcat deja sute de videoclipuri cu testele pe internet, la care a contribuit semnificativ depozitul de săptămâna asta. Videoclipurile digitalizate ajută biblioteca să ducă mai departe ideea asta științifică – primele analize ale acestor videoclipuri au fost făcute manual, pe când acum cercetătorii folosesc computere – și ca să educe publicul.

„Sperăm să nu mai trebuiască să folosim vreodată o armă nucleară”, Greg Spriggs, fizician de arme la LLNL, a spus într-un comunicat de presă pentru un lot de videoclipuri cu teste de bombe care au fost date publicității anul trecut. „Cred că daca surprindem istoria în asta și arătam ce forță au aceste arme și cât de multă distrugere pot aduce, apoi poate oamenii vor fi mai sceptici să le folosească.”

Publicitate

Mai jos ai câteva clipuri care ar rivaliza si cu portretizarea făcută de Lynch a armei care a schimbat totul:

Operațiunea HardTack II a fost un sprint pe ultima sută de metri ca să testeze modele noi de arme înaintea unui moratoriu scurt al testelor nucleare în 1958. În total au fost 37 de explozii, patru dintre ele în ultima zi înainte de moratoriu.

Operațiunea Dominic a constat în 31 de teste nucleare în 1962, ca răspuns la reluarea testelor cu bombe de Uniunea Sovietică.

Operațiunea Teapot din 14 explozii cu bombe în Nevada, în 1955.

Operațiunea Hardtack I a avut loc în 1958, și a inclus mai multe detonări nucleare (35) decât fuseseră făcute în Oceanul Pacific până atunci.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.