Publicitate
sanatate

De ce îți e atât de teamă să vorbești cu străini

O terapeută ne-a dat sfaturi despre cum să trecem peste.

de جيسيكا دوري; translated by Ioana Pelehatăi
22 Iunie 2018, 4:00am

Fotografie de Gpointstudio/Getty Images 

Poate să fie complicat să deosebești între anxietatea socială și a fi stângaci, introvertit sau timid. Manualul statistic și de diagnostic al bolilor mintale editat de Asociația Americană de Psihologie definește anxietatea socială drept „o frică persistentă față de una sau mai multe situații de activitate socială”, care implică „expunerea la persoane necunoscute sau la posibile judecăți din partea altora”.

Viața modernă ne oferă tot timpul ocazii să fim judecați de ceilalți și deși puțini dintre noi n-ar avea emoții dac-ar trebui să țină o prezentare la muncă sau un discurs la o nuntă, o frică permanentă de a spune ceva greșit în conversații cotidiene poate deveni problematică. Deși anxietatea față de conversații nu e în sine o tulburare, e un aspect al anxietății sociale care poate face ca întâlnirile, petrecerile și adunările să fie oricum, de la vag stresante la de netolerat.

În noua ei carte, How to Be Yourself, Ellen Hendriksen spune că anxietatea socială își are rădăcinile într-o frică de ceea ce ea numește „dezvăluirea” unui defect fatal care va duce, în cele din urmă, la respingere socială. „Acest defect fatal distorsionat e ceea ce purtăm după noi, dacă avem anxietate socială. Și muncim din greu să-ncercăm să-l ascundem, pentru că ni se pare că dacă chiar interacționăm sau dacă nu mai evităm, atunci va fi dezvăluit și vom fi judecați și respinși din cauza lui”, spune Hendriksen, care e, de asemenea, și psiholog clinician la Centrul pentru Anxietate și Boli Asociate de la Universitatea din Boston.

Conceptul de dezvăluire al lui Hendriksen se bazează pe munca cercetătorului David Moscavitch, care susține că defectul pe care-l percepem poate să fie în una din patru zone – abilități sociale, incapacitatea de a ascunde anxietatea, aspectul fizic sau caracterul. „Ce face din asta o tulburare e faptul că chestia de care ne facem griji e fie neadevărată, fie are un grăunte de adevăr, dar nimănui nu prea-i pasă”, spune Hendriksen.

Toți avem nesiguranțe și defecte despre care am prefera să nu știe alții. Dar dacă frica de a fi dezvăluit îți cauzează mai multă nefericire decât ar părea adecvat situației, e posibil să ai de a face cu simptomele anxietății sociale. „Dacă trebuie să susții o prezentare la muncă și nu dormi din cauza asta o săptămână întreagă sau dacă ieși la o întâlnire și nu poți să mănânci, din cauză că îți face fițe sistemul gastrointestinal, e disproporționat față de ce ai de făcut”, adaugă Hendriksen.

O idee pentru a depăși anxietatea față de conversații e să inventezi un scenariu pe care să-l pregătești pentru întâlniri sau petreceri. Teoretic, un scenariu ar putea să reducă nesiguranța care e o chestie cu care anxioșii chiar se chinuie. Dar scenariile au limitări serioase: dacă ți-ai planificat dinainte tot ce ai de zis, lași puțin loc pentru a răspunde în timp real persoanei cu care încerci să creezi o legătură. Hendriksen spune că, deși e ok să ai în buzunarul de la spate niște povești pentru orice ocazie, conversațiile relaxate n-ar trebui să necesite pregătire, în general. Scenarizarea s-ar putea chiar să înrăutățească anxietatea, pentru că te încurajează să te concentrezi excesiv pe propria persoană.

„Pe măsură ce o parte din ce în ce mai mare a atenției de care dispunem se orientează spre interior, ne simțim din ce în ce mai conștienți de sine. Asta acaparează multă lungime de bandă și atunci ne mai rămâne puțină energie ca să fim pe bune atenți”, spune Hendriksen. „Poate ratăm conversațiile la care-ar trebui să luăm parte sau părem preocupați sau distrați, ceea ce, în consecință, scade calitatea conversației.”



În schimb, dacă-ți faci griji c-o să spui ce nu trebuie sau o să pari prost sau o să se dezvăluie în alte feluri că ești un căpcăun fără abilități sociale, Hendriksen sugerează să-ți muți atenția de la tine la cei din jurul tău. „Fii atent la oamenii cu care vorbești. Ascultă ce au de zis. Când asculți pe bune, întrebările și comentariile apar natural, așa că nu trebuie să le vânezi sau să ți le plănuiești”, spune aceasta. „Atunci o să poți să fii plin de curiozitate naturală, interes și prietenie. Și asta, în general, merge mult mai bine pentru ceilalți.”

Poate că nu există loc mai eficient în a evoca frica de a părea și de a suna ridicol decât o petrecere sau un eveniment de socializare. Dacă reușești să-ți asiguri un bun partener de conversație de la bun început, ai putea să crezi că n-o să mai ai necazuri – bine, asta până persoana respectivă pleacă să-și reumple paharul și rămâi de unul singur, stângaci și posibil bombardat de un fluviu de gânduri nedorite. Bagi mâna în buzunar să-ți iei telefonul și te prefaci că te uiți la ceva important, în timp ce, simultan, speri că nimeni n-o să te vadă dând refresh la feed-ul de Instagram. Te întrebi dac-a văzut cineva prin preajmă că n-ai niciun like și niciun follower nou.

Până și Hendriksen spune că poate să empatizeze cu situația asta. Sfatul ei rămâne același. Ieși din propriul cap și concentrează-te pe altcineva. „Găsesc pe altcineva care stă stingher de unul singur sau scrollează prin telefon. Asta merge aproape întotdeauna, pentru că, cumva, îl salvezi pe omul ăla. Nu se uită cu-adevărat la telefon, încearcă să potolească jena. Deci dacă te duci la el și îl saluți, de cele mai multe ori va fi ușurat și încântat să stea de vorbă.

Un studiu recent pe studenți de licență cu simptome de anxietate socială a constatat, deloc surprinzător, că tinerii adulți cu nivele ridicate de anxietate socială se așteaptă mai mult să se simtă prost în anumite interacțiuni sociale. „Din cauza asta, pot să evite genul ăla de situație cu totul, dacă se-așteaptă să se simtă prost”, spune Kimberly Arditte Hall, principalul autor al lucrării și cercetător la Centrul Național VA pentru Tulburare de Stres Post-Traumatic.

Înțelegerea procesului mintal din spatele anxietății sociale e importantă, pentru că pune în lumină modul în care pot fi oamenii ajutați să treacă peste. Când vine vorba de credințe sau așteptări negative în cazul conversațiilor, Arditte Hall spune că poate vrem să vizăm activ tipurile acelea de gânduri cu ceva care seamănă cu restructurarea cognitivă – un aspect esențial în terapia cognitiv-comportamentală, care presupune identificarea gândurilor proprii și analizarea lor: sunt sau nu atât realiste, cât și utile ție? „Iar apoi să încerci să fii flexibil în a le schimba sau a te gândi la credințe alternative, care îți sunt mai utile, pe măsură ce evoluezi”, spune Arditte Hall.

Sigur, uneori interacțiunile sociale chiar sunt dureroase sau dificile, iar oamenii cu anxietate socială pot avea nevoie de niște ajutor în plus ca să învețe cum să tolereze experiențele respective, precum și urmările lor. „Expunerea sau confruntarea cu situații care suscită emoții negative e o componentă esențială a terapiei cognitiv-comportamentale pentru anxietate socială și implică să-ți dai permisiunea să simți emoțiile fără a face nimic să le schimbi sau să le eviți”, spune Arditte Hall. „De multe ori, îi ajută pe oameni să-și dea seama că sunt mai capabili să gestioneze emoțiile negative decât credeau inițial.”

Pentru că e inevitabil să greșești, cheia e să înveți să lași de la tine și să treci peste, mai degrabă decât să te blochezi într-un ciclu de gânduri reflective post-eveniment. Arditte Hall spune că fixarea pe ce n-a mers bine poate să ducă la o acumulare de emoții negative, precum jena și rușinea, care, de altfel, chiar pot pregăti ciclul de recurență a anxietății sociale. Recomandă să te distragi cu ceva ce pare important sau pur și simplu să faci ceva ce folosește energie psihică. Mai recomandă și compasiunea pentru sine.

„N-o să fii perfect, mai ales dacă încerci să schimbi ceva ce ți-e greu să faci de la bun început. Și e ok”, spune Arditte Hall. A face greșeli în contexte sociale face parte din natura umană. Poate că nu te descurci perfect, nu pari inteligent și nu-i impresionezi pe ceilalți în toate situațiile sociale. Dar adevărul e că nimeni nu face asta.

Articolul a apărut iniţial pe VICE US.