Am vorbit cu tipele care au reușit să publice prima carte pentru copii cu eroi din Ferentari

Sper, cu naivitate, că părinții care își permit să le cumpere cărți copiilor aruncă un ochi, din când în când, pe ce volume mai apar. Și aleg povești care să îi facă atenți, să le dezvolte empatia și să le aducă bucurii, și nu să îi stoarcă emoțional, cu povești cum erau Cuore, inimă de copil, sau altele cu pui, căprioare, lupi și urși peste care viața a dat ca un tir, iar ei au rămas pierduți și singuri. Pentru că viața face oricum asta, mai devreme sau mai târziu, cu fiecare dintre noi.

Tocmai pentru părinții care vor să-i mai lase pe cei mici să se bucure nițel de viață, dar care pot discuta și subiecte de suflet, relevante pentru realitatea copiilor, există Povestea kendamei pierdute, lansată weekendul trecut la Bookfest. Povestea îmbină povești și fragmente din existența a 12 copii romi din Ferentari, care au participat la un proiect început de asociația „Cu alte cuvinte”.

Prima poveste din literatura română cu copii eroi din Ferentari începea în 2017, parcurgea ore de scriere creativă și storytelling, iar acum, aproximativ la un an după ce a început, și-a lansat prima poveste. Inițiativa a fost finanțată printr-o campanie de crowdfunding cu 152 de donatori și a adus împreună mulți voluntari, inclusiv echipa proiectului. Copiii merg la Școlile nr. 136 și nr. 147, au între 10 și 13 ani, participă la cursurile Clubului de Educație Alternativă al Policy Center for Roma and Minorities și împreună au creat ceva fabulos.

Costul cărții este de 33 de lei, dar pofitul Asociației „Cu Alte Cuvinte”, obținut din vânzarea cărții merge către mesele calde ale copiilor de la Club.

Gabriela Nenciu și Magda Matache, sprijinite de Cristina Pîrvu si Mihaela Nenciu, stau în spatele conceptului Noii Povestitori, pe care l-au creat împreună cu Asociația „Cu Alte Cuvinte”.

Odată proiectul conturat, Adina a intrat în rolul de povestitoare, Irina a Ilustrat, iar Maria, facilitator educațional, a intrat în carte, alături de copii, ca personaj. Am vorbit cu cele trei femei implicate despre ce a însemnat această primă carte din literatura română cu eroi romi din Ferentari.

„În copilărie, nu am reușit să găsesc niciodată un personaj rom în cărțile de povești pe care le citeam. Credeam că eroinele și eroii trebuie neapărat să fie albi, pentru că noi nu eram atât de buni să devenim eroii și eroinele poveștilor. Ca activistă și cercetătoare, am înțeles apoi cât de importantă este reprezentativitatea, prezența personajelor rome în viețile tuturor copiilor, nu numai ale copiilor romi. În spațiul american, am avut acces la conversații publice, tendințe, nuanțe despre tot felul de povești, de la Lola la Moana, Coco, Black Panther. Am înțeles că, deși există multe alte priorități în combaterea rasismului, diversitatea în literatura pentru copii trebuie să prindă contur în România, văzând cât este de benefic pentru copiii de acolo.

Am crescut aici, în România, știu că prejudecata e o bună parte din problemă și de multe ori se transformă în discriminare. În același timp, rasismul structural îndreptat împotriva romilor continuă să pună copiii majoritari într-o situație de avantaj, de privilegiu la grădiniță, la școală și nu numai. Diversitatea în literatura pentru copii, filmul, desenul animat pot ajuta la schimbarea mentalităților, prejudecăților și la demontarea unor canoane construite strict din perspectiva majorității.

Vrem să fie doar prima poveste dintr-un șir care să reprezinte, pe de o parte, romii, dar și alți copii, din alte grupuri, care trec prin aceleași experiențe: nu se regăsesc în povești, în filme sau în desene animate.”

„Am vrut să strâng povești de la acești copii și să îi fac pe ei să se deschidă și să povestească despre viața, visele, jocurile, preocupările lor. Am mers la ei acasă, am vorbit cu familiile lor, ne-am plimbat împreună prin cartier, mi-au arătat locuri. A fost din ambele părți o experiență de schimb și de învățare. Am descoperit acest cartier, care are o imagine foarte proastă în media, iar ei mi-au arătat o lume foarte idilică, cu case și copii care se joacă, așa cum, la mine în cartier, nu se mai întâmplă. Mulți dintre ei provin din familii numeroase, cu părinți care nu au posibilități, care fac un efort să îi îmbrace, să îi trimită la școală.

Probabil se crede despre copiii romi din cartiere sărace că nu sunt conectați la lucruri la care au acces alți copii. Din contră, ascultă aceleași lucruri, urmăresc aceleași vloggeri și Youtuberi, sunt la curent cu o groază de lucruri. Doar că pe partea școlară au nevoie de ajutor și știu că la Clubul de Educație Alternativă se caută voluntari pentru asta, oameni care să își rupă din timpul lor o oră-două într-o după-amiază și să facă lecții.

Cartea e și o portiță prin care să pornească o discuție despre problemele cu care se confruntă copiii lor, despre toleranță și empatie, chiar dacă – repet – nu e o carte despre niște copii discriminați și chinuiți. Pentru că nu i-am simțit pe ei așa, ci au fost tot timpul calzi, pozitivi.”

„Am făcut ateliere de pictură și am lucrat din experiența copiilor din Ferentari și a Mariei, dar m-am folosit mult și de copilăria mea. Mi-am imaginat cum își fac lecțiile, cum se joacă și cred că sunt mai multe asemănări între copilăria mea și copilăria lor, decât între a mea și cea a unui copil foarte înstărit. Și pe vremea mea se copilărea cu resurse mai puține și cu multă veselie. În timpul atelierelor de desenat, copiii au fost destul de inhibați, voiau să ajungă la un fel de perfecțiune. Dar în urma lucrului la proiect, au rămas mai ales profunzimea și blândețea Mariei în legătură cu copiii.”

„Eu sunt protectorul copiilor în poveste, zâna cea bună. Lucrez cu ei și ne vedem în fiecare zi, vin și îmi povestesc și bune și rele. I-am învățat să se descarce când au ceva pe suflet. Și, dacă tot sunt zâna, sper să aibă o viață liniștită, să fie sănătoși, și să reușească ce își propun.”