recunosti ca esti lucratoare sexuala, lucratoare sexuala, viata ca lucratoare sexuala
Fotografie: Liara Roux / Tricou de Paul Glover 
18+

Cum am recunoscut că sunt lucrătoare sexuală

Tipa asta a scris despre cum a recunoscut că e lucrătoare sexuală în fața comunității, a rudelor și a clienților.
Dacă-n școlile din România nu există, măcar să o facem noi.

Soră-mea ronțăia ceva în bucătărie. Stăteam în fața ei, ne despărțea tejgheaua. Era cu spatele la mine. Cuvintele mi se tot derulau în cap, am încercat să formulez o propoziție care s-o facă să se relaxeze, să nu-i evoce stereotipuri negative despre oamenii ca mine. Vorbisem despre stalker-ul meu, un tip care era convins că sunt îndrăgostită de el și care s-a enervat când și-a dat seama că am un partener.

Publicitate

„Sunt escortă”, i-am zis, „și era un client.”

Sincer, nu-mi aduc aminte dacă astea au fost cuvintele mele exacte, dar îmi amintesc că mi s-a tensionat tot corpul. Aproape c-am început să plîng. Mi-era atât de frică c-o să-mi pierd sora, pe care-o iubeam atât de mult. Am fost atât de șocată când mi-a zis: „Mă bucur că ești fericită! Mă bucur că ai găsit un job care funcționează pentru tine!”

Mi-a pus câteva întrebări despre jobul meu. I-am răspuns, în continuare uluită de reacția ei. Mă așteptam la niște îngrijorări. M-am întrebat dacă-și făcea griji sau mă judeca, dar nu voia să mă încarce cu asta. Sora mea a fost mereu genul ăsta incredibil de atentă. Îmi amintesc că i-am spus că sunt queer și a fost super entuziasmată și fericită pentru mine și-atunci. Acum plâng când scriu asta, atât sunt de recunoscătoare că mi-am petrecut o parte atât de mare din viață alături de o persoană atât de tolerantă și drăguță ca ea.

I-am spus să nu-i spună mamei.

Mama s-a străduit întotdeauna cum a știut mai bine să mă iubească și să aibă grijă de mine și știu asta. Dar vin dintr-o familie extrem de religioasă și conservatoare – o casă plină de copii și foc și pară. Mi-am trăit dintotdeauna viața în moduri extreme și neobișnuite, ceea ce o sperie. Vrea să fiu în siguranță. Sunt multe chestii pe care nu i le-am spus, pentru că, ori de câte ori am încercat, am înghețat. Îmi făceam griji că dacă-i spun adevărul în timp ce locuiesc cu ea, ea și tata o să mă trimită la o tabără de conversie gay sau că m-ar da afară din casă și-aș ajunge pe străzi, chestie care li se întâmplase unora dintre prietenii mei. Îmi place să cred că m-ar fi acceptat, dar nu știu.

Publicitate

Am baletat în jurul subiectului cu mama și ea a baletat în jurul subiectului cu mine. A văzut niște chestii „dubioase” în agenda mea, în urmă cu ani de zile, când am început să lucrez, și m-a sunat să mă-ntrebe despre asta. I se simțea foarte multă anxietate în glas: „Ești în siguranță?” Am înfrumusețat un pic adevărul, ca să fac să pară ca și cum încă lucrez în tehnologie – un domeniu din care am plecat, ca să caut condiții de lucru mai puțin misogine, mai mult autocontrol și capacitatea de a-mi menaja afecțiunile psihice și dizabilitățile fizice.

Acum când mă gândesc la asta, cred că știe deja. Am fața peste tot pe net. E clar că cineva de la noi de la biserică care se uită la porno sau vede escorte și trebuie să-i fi spus până acum, sub pretextul îngrijorării. Urăsc faptul că nu i-am spus eu însămi – cred că asta fac acum și sper că înțelege că, într-un fel, mi-e mai ușor să scriu articolul. Am încercat să fac asta, de mai multe ori, dar ori de câte ori încercam, înghețam. Îmi aduc aminte că cel mai recent când ne-am văzut, ne-am luat plăcintă. Mi-am promis că o să-i zic în timp ce mâncam. Cu fiecare înghițitură pe care o luam, încercam să-i spun. De fiecare dată, înghețam.

Mă întrebam dacă putea să citească tensiunea din corpul meu. Simțeam că radiază și din ea. Dintotdeauna a existat tensiunea asta între noi, toate chestiile astea nespuse. Dintotdeauna am simțit că-s atât de multe lucruri pe care nu pot să i le spun. Îmi doresc atât de mult să fiu iubită și acceptată de ea. Sunt fericită, în sfârșit, după ani de luptă cu depresia, anxietatea și durerea fizică provocată de sindromul Ehlers-Danlos – o boală care-mi afectează țesuturile conective și articulațiile – și cele de cap care radiază, că am reușit în sfârșit să găsesc tratamentul medical de care aveam nevoie, că am reușit să-mi petrec timpul vindecându-mă, pentru că slujba îmi oferă siguranță financiară și, cel mai important, timp.

Publicitate

Există un al doilea dulap în care ne ascundem, despre care nu vorbim la fel de mult. Ca lucrătoare sexuală, care are o marcă personală de întreținut, pentru venituri și sub amenințarea violenței statului, sunt în dulap în ambele sensuri.

Nu am aceleași temeri de rușine sau de abandon familial, dar am niște anxietăți majore în a le spune fanilor și publicului meu adevărul despre viața mea personală, pentru că risc să-mi pierd veniturile și să mă pun în pericol fizic. A fi lucrătoare sexuală face dificilă discutarea anumitor probleme; unii dintre fanii mei încep să se plângă dacă am altceva pe timeline-ul de Twitter în afară de poze sexy. Însă, pe măsură ce devin o persoană din ce în ce mai publică, faptul că-mi folosesc vizibilitatea ca să promovez anumite cauze mă face să mă simt importantă.



Ar trebui să fiu solidară cu alte persoane trans și să-mi dezvălui genul? Sunt genderqueer. Până acum, am folosit pronumele ea/ei în reclamele pentru Liara Roux, dar folosesc pronumele el/lui/ei/lor în viața mea personală și mi-am schimbat numele într-unul tipic masculin acum ani de zile. Ar trebui să vorbesc public despre partenerii mei – inclusiv un partener de căsnicie împreună cu care dețin o casă – ca să arăt că și lucrătorii sexuali pot să găsească iubirea, acceptarea, precum și bunăstarea emoțională și financiară? Când credeam că am stabilitate în trecut, mi se trăgea covorul de sub picioare, la fel ca atâta altora: mi se închideau conturile bancare și site-urile, doar pentru că respectivele companii aflau cine sunt.

Publicitate

Ca și în cazul cu stalker-ul despre care m-am chinuit să-i spun soră-mii, unii clienți pot să devină toxici și posesivi. Unii fani, care erau surse stabile de venit, se pot dovedi a fi transfobi. Iar trollii se bucură de fiecare dată când pot să transforme orice bucurie a unui lucrător sexual într-un prilej de a-l hărțui.

Nu trebuie să-ți faci griji doar pe tema fanilor toxici. Dacă vorbesc despre faptul că sunt căsătorită, mă expun și la violența statală. Forțele de ordine încearcă adeseori să aresteze și să ancheteze rudele prostituatelor, pe care-i fac proxeneți sau codoși, iar politicienii au încercat să dea legi ca să extindă și mai mult definiția proxenetismului. Acuzațiile de proxenetism se pot aplica și dacă mă duce un partener cu mașina la muncă într-o zi sau de simplul fapt că avem bunuri dobândite în comun în timpul căsătoriei. Viața ne-ar putea fi distrusă de legi anti-proxenetism, în ciuda faptului că și partenerul meu face muncă sexuală și e tot o persoană queer cu dizabilități, care se chinuie ca și mine. Oamenii ca noi sunt în continuare arestați și puși sub acuzare în mod regulat.

Am avut mai mult succes în cariera asta decât aș fi putut să-mi imaginezi, dar în loc să ofer siguranță familiei, soțul meu încă are atacuri de panică de la sindromul post-traumatic de fiecare dată când bate cineva la ușă. Totul s-ar putea nărui, ni s-ar putea lua casa, ar putea să fie dat afară din nou sau chiar mai rău. Nu sunt temeri fantasmagorice – cunosc oameni care au pierdut tot ce s-au chinuit să construiască. Dacă mărturisesc publicului că sunt căsătorită și mândră de stabilitatea pentru care-am luptat și pe care-am găsit-o, riscăm să o pierdem. Conform Amnesty International, criminalizarea nu ne conferă „confortul de a ști că familia nu va fi acuzată că trăiește din veniturile generate din munca sexuală”. Dar ce rost are să faci bani pentru tine însăți, dacă nu poți să-i și sprijini pe oamenii pe care-i iubești?

Publicitate

Stigmatizarea și criminalizarea muncii sexuale e o sabie cu două tăișuri – care taie adânc. Ca la orice job, am și zile proaste, dar dacă am ceva negativ de zis pe tema asta, oamenii o să-mi preia cuvintele ca să sugereze că ar trebui desființată întreaga profesie. Pare atât de greu să fii pur și simplu om, când totul în viața ta poate fi manipulat și folosit cumva împotriva ta.

Am noroc că am crescut într-o epocă în care identitatea mea queer și existența mea trans sunt mai acceptate, există mai multă înțelegere pentru dizabilitățile cu care mă confrunt – dar asta încă nu se traduce într-o existență suportabilă la un loc de muncă tradițional. Cel puțin nu înainte să găsesc munca sexuală: un job la care-mi fac singură programul și îl aranjez în jurul episoadelor de durere cronică, un job în care e benefic să fii queer, pentru că înseamnă că pot să lucrez cu mai mulți oameni, un job la care sunt înconjurată de alți oameni queer sau trans care mă înțeleg. Un job la care am propriul meu loc.

Există oameni care încearcă să interzică varianta asta mie și comunității mele și se folosesc de legislația împotriva lucrătorilor sexuali precum FOSTA și SESTA ca să distrugă independența pe care ne-am câștigat-o ca lucrători sexuali și în care internetul ne-a ajutat să construim propriile spații, instrumente de siguranță și afaceri. Neagă existența muncii sexuale consimțite. Ne forțează să ne ascundem, ceea ce le înlesnește prohibiționiștilor inventarea de povești despre viețile noastre. Spre deosebire de celelalte identități ale mele, lucrătorii sexuali nu sunt protejați în niciun fel. Din contră, se pare că suntem detestați de toate laturile eșicherului politic. Ce ne trebuie cel mai mult e să fim tratați ca oameni, să fim respectați, să ni se permită să supraviețuim, să fim văzuți, să nu fim vânați precum niște criminali sau desconsiderați ca victime prea traumatizate ca să vorbim în nume propriu.

Deși am tânjit dintotdeauna după iubire și acceptare, mai ales din partea mamei, sunt dedicată complet ideii de a-mi trăi viața în felul în care vreau. Nu mă pot abține să nu trăiesc onest. Simt că e de datoria mea să vorbesc în public, chiar dacă asta mă transformă într-o țintă, pentru că mulți alții n-au privilegiul de a alege să fie persoane publice și politice. Nimic nu mă poate opri să fac activism pentru mine și comunitatea mea și să mă străduiesc din răsputeri să mă asigur că cei pe care-i iubesc sunt în siguranță. Frica mea de respingere va pierde întotdeauna în fața mândriei și curajului meu.

Articolul a apărut pe VICE US.