FYI.

This story is over 5 years old.

Stiinta

Sfârcurile tale sunt mai mișto decât crezi

Varietatea sfârcurilor la femei influențează chiar și alte organe.
Imagine via Shutterstock  

Conform unei abordări evoluționiste vechi de tipul „dacă nu-i stricat, atunci nu trebuie reparat”, sfârcurile femeilor, care au un scop important, n-ar trebui să fie atât de variate pe cât sunt. Faptul că femeile se aleg cu tipuri diferite de sfârcuri de-a lungul generațiilor ridică niște semne de întrebări.

În studiul publicat în Adaptive Human Behavior and Physiology, cercetătorii de la Universitatea Queensland din Australia au încercat să testeze următoarea idee: trăsăturile care variază destul de mult, cum e-n cazurile sfârcurilor la femei, sunt așa din cauza unei selecții evolutive slabe, iar trăsăturile care rămân cam la fel de-a lungul mai multor generații sunt o urmare a faptului că servesc unui scop evolutiv puternic.

Publicitate

Ca să cerceteze felul în care variază sfârcurile, oamenii de știință au analizat sfârcurile a 63 de studenți australieni cărora le-au măsurat „complexul areolă-mamelon”, chiar și zona circulară colorată din jurul sfârcului și o varietate de alți factori, cum ar fi circumferința bustului, masa corporală și înălțimea. Au luat în considerare până și temperatura camerei.

„Am descoperit că sfârcurile femeilor erau mult mai diferite decât cele ale bărbaților”, a zis Ashleigh Kelly, liderul cercetării, într-un comunicat de presă. Sfârcurile bărbaților erau, în medie, 36% de dimensiunea sfârcurilor femeilor.

În caz că nu știai, sfârcurile sunt destul de diferite la femei și bărbați. Bărbații au areole mai puțin decorate care rămân de regulă la fel pe tot parcursul vieții. Nu fac nimic. Sunt acolo doar pentru că evoluția nu le-a văzut ca fiind periculoase ca să le lase în urmă și nici destul de folositoare ca să le adapteze să facă altceva. Femeile se aleg cu sfârcuri care variază în dimensiune și formă de la persoană la persoană, sunt sensibile la excitație și temperatură și, desigur, ajută la hrănirea bebelușilor.

„Sfârcurile femeilor sunt funcționale când sunt folosite la alăptat”, a zis Kelly. „Prin urmare, descoperirea că sfârcurile femeilor variază discreditează studiile anterioare care indică faptul că o variație într-o trăsătură e un semn al lipsei de funcționalitate.”

Studiile astea distrug și altă presupunere evolutivă: Cum că orgasmul femeii e un produs secundar nonfuncțional al orgasmului masculin, și că dimensiunile diferite ale clitorisului nu înseamnă că el în sine e o caracteristică evolutivă inutilă.

„Descoperirile noastre urmăresc să-i prevină pe alții să creeze cercetări pe baza unor presupuneri incorecte despre relația variabilității cu funcționalitatea sau selecția”, au scris cercetătorii în studiu. Dă vestea mai departe.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.