Săptămâna Schimbărilor Climatice

Tineri bucureșteni care nu pot trăi fără plantele lor de apartament

„Mica mea grădină mă deconectează de la problemele cotidiene.”

de Mihaela Mia
19 Septembrie 2019, 10:54am

Autoarea și plantele ei. Fotografii de Sergiu Vlaicu

Chiar dacă nu-ți place matematica, ochiul tău e format să caute patternuri și simetrii. Vorbesc aici despre armonia structurii unei frunze, perfecțiunea cochiliei spiralate a unui melc, alinierea semințelor de floarea soarelui.

Sunt oameni care nu-s atenți la detaliile astea, dar eu clar nu-s unul dintre ei. Din contră, eu sunt tipa aia de care fac prietenii mișto că am 80 de plante pe balcon. Și cum florile mele fac și pui, mi-a dat prin cap într-o zi să organizez un eveniment numit „Schimb de Plante”, la care eu să mai dau din ale mele și să iau de la alții.

Așa am cunoscut o mulțime de oameni cu aceeași pasiune, care au și peste două sute de plante într-o garsonieră, care colecționează specii rare sau care vorbesc ca profa de biologie despre ficusul lor din balcon. Am vorbit cu unii dintre ei despre cum văd în fiecare zi frumosul în plantele lor, mai ales când au 187 de exemplare.

Ana, arhitect și co-owner CRESC, 88 de plante și o pisică

plante
Fotografii de Sergiu Vlaicu

Am fost într-o zi la Ana acasă și am întrebat-o așa, într-o doară, ce plante are. Mi-a răspuns ca din manualul de latină:

„Ești pregătită? Începem cu băiatul - Ficus benjamina, apoi de la intrare (întuneric) spre balcon (lumină) avem așa: Epipremnum aureum, Tradescantia zebrina, Hedera helix, Epipremnum aureum „Silver Queen” și „Marble Queen”, Cordyline „Tango”, Aspidistra, Philodendron xanadu, Phlebodium „Blue Star”, Aglaonema commutatum „Silver Queen”, Calathea roseopicta Medallion „Zebra”, Monstera delociosa, Maranta leuconeura, Asparagus aethiopicus, Zamioculcas zamiifolia, Scindapsus Pictus, Philodendron scadens „Brasil”, Pseudosasa japonica, Cyperus alternifolius, Spathiphyllum wallisii, Nephrolepis exaltata, Jasminum officinale, Opuntia microdasys, Echeveria agavoides, Crassula argentea, Crassula „Coral”, Echeveria „Black Prince”, Echeveria peacockii, Senecio Himalaya, Stachys byzantina, Aloe vera, Schlumbergera truncata si aeriene Tillandisa xerographica, Caput-medusae, Baileyi, Ionantah rubra, Brachycaulos, Capitata, Juncea, si de acvariu Anubias barteri, Aegagropila linnaei „Marimo”.

Ok, ai prins ideea. Evident, are mai multe din aceeași specie.

Alexandra, co-founder Vertify, 70 de plante

plante

Alexandra are 70 de plante, însă ar fi avut și mai multe dacă nu ar fi ucis o grămadă. Mai jos este o parte din spovedanie:

„Prima plantă mi-am luat-o acum zece ani, după câțiva ani de stat în chirie în București, într-o garsonieră comunistă și întunecată. Combinația de buget de student și regula fără găuri în pereți tipică proprietarilor nu îmi permitea să fac mare lucru cu spațiul. Așa că am luat o Echeveria, am pus-o pe noptieră și-am omorât-o de dragul frumosului.

Următoarea încercare a fost când mi-am deschis un birou și mi-am amintit de profa de biologie care spunea că plantele ar fi o soluție pentru un aer mai curat. Le-am luat pe alea recomandate de NASA și au rezistat două-trei luni. Am omorât zeci de plante până am apucat să mă informez. Se mai poate întâmpla și în prezent să moară câte una, doar că acum învăț din eșecuri.”

Anca, founder Sunday Bagels și co-owner Sunday Bites, 187 de plante

plante

Ai zice că îi ia o viață să aibă grijă de o sută optzeci și șapte de plante, dar uite ce zice ea:

„Din două în două zile petrec câte o oră pentru udat și cam jumătate de zi pe lună pentru replantat, schimbat ghivece, relocat - welcome new babies. Iar pe lângă asta, muuuult research online. Ce a mai apărut, de unde pot face rost de un puiuț mai rar, la ce magazin au adus plante noi, etc.. It’s a constant struggle.”

Vlad și Diana, programator și viitoare graphic designer, 250 de plante – toate pe acest balcon

plante

Am apucat să vorbesc cu Vlad despre plante cu greu, pentru că dihorul din poză nu mai înceta cu afecțiunea și drăgălășenia lui. Este ca un pisoi fără arfe, super iubitor și pufos.

„Cred că sunt multe motive pentru care mă înconjor cu plante și natură în general. În primul rând, natura este extraordinar de importantă pentru mine și cred că lipește în general din viața oamenilor. Nu e vorba numai de aerul curat sau de betoanele orașului, ci de prezența naturii în viața noastră. Mintea omului modern tinde să fie dezechilibrată, iar eu simt că mica grădină pe care mi-am creat-o mă deconectează de la problemele cotidiene. În același timp, pur și simplu îmi plac plantele, mi se par interesante și îmi dau satisfacție când văd că le merge bine sub îngrijirea mea.”

Flavian, graphic designer, 80 de plante, o gradină și un pisoi cu trei lăbuțe

plante

Pe Flavian nu îl impresionează varietatea. Are zece Spider plants identice, 20 de cactuși la fel, 30 de Avocado crescuți din sâmburi și 40 de ardei iuți. Restul sunt de umplutură.

„Îmi place să văd cum funcționează natura și cât de ușor (sau greu) se adaptează la condițiile artificiale create. Datorită plantelor de casă am ajuns să cresc legume și copăcei și în curte și să învăț despre tot procesul pe care îl are o plantă în natură, atât cât este vie, dar și după ce moare.

Am început să-mi fac singur compost și să știu când o plantă are nevoie de mai mult nitrogen sau mai mult potasiu și asta mă face să văd cu alți ochi și lumea din jur - de la industria alimentară la cea a plantelor decorative și până la copacii din parcuri. Sincer, acum văd plantele de interior ca pe un gateway drug către plante mai folositoare, precum legumele.

Dacă mâine m-aș muta la apartament, aș crește mai degrabă ardei și roșii pe balcon, decât un ficus. Dar toate au farmecul lor.”

Ana, graphic designer, o sută de plante

plante

Când ai primăvara în casă tot timpul, n-ai cum să fii trist în nicio perioadă a anului. Uite ce zice Ana:

„Simt nevoia să fiu înconjurată de mai mult verde. Iarna, spre exemplu, după sărbători, urmează două luni triste pentru mine. Cel puțin așa era până acum. Asta e prima iarnă pe care o voi petrece cu o casă extrem de verde și de-abia aștept.”

Abonează-te la newsletterul VICE despre Săptămâna Schimbărilor Climatice, în care vei primi cele mai bune articole despre mediu.

Editor: Andreea Pocotilă