Foto

Cartierul american din inima deşertului arab

Am stat de vorbă cu fotografa Ayesha Malik despre noul ei proiect, axat pe oraşul ei natal: o aşezare construită pentru angajaţii celei mai mari companii de petrol şi gaze din lume.
2.1.18
Luminiţe de Crăciun la Lava Circle. Toate fotografiile de Ayesha Malik

Above the Oil Fields (Deasupra zăcămintelor de petrol), un nou proiect al fotografei Ayesha Malik, e despre locul copilăriei sale. Malik a copilărit în Dhahran Camp, un oraş care arată ca o suburbie americană obişnuită, doar că a fost construit în deşertul Arabiei Saudite pentru angajaţii Saudi Aramco, cea mai mare companie de petrol şi gaze din lume.

Cu toată ciudăţenia imaginilor banalităţii suburbiilor transpuse pe un fundal străin, cartea nu e una critică. Malik a evitat intenţionat să judece locul unde a crescut, alegând să se concentreze pe aspectele pozitive ale aşezării şi pe normalitatea copilăriei sale.

Publicitate

Fotografiile ei, împreună cu documente ale companiei, obiecte găsite şi amintiri de familie, creează o perspectivă personală, sinceră şi copilăroasă asupra unui loc care multora li se pare cel puţin bizar.

Dhahran văzut din aer

VICE: Poţi descrie Dhahran Camp?
Ayesha Malik: Pe hârtie, e o comunitate închisă în Arabia Saudită, construită iniţial pentru angajaţii americani ai Companiei Petroliere Arabo-Americane, care acum se numeşte Saudi Aramco, una din cele mai bogate companii la nivel mondial. Acum locuiesc acolo angajaţi din toată lumea. Descrierea asta e plină de asocieri pentru multă lume.

Apropo de prejudecăţi, cum ţi s-a părut cultura din Dhahran când erai mică?
Nu-mi dau seama unde se termină o cultură şi începe alta în Dhahran şi nici n-am încercat să le delimitez cât am trăit acolo. Era mai interesată să ajung la piscină după şcoală, să-mi fac tema la matematică şi să mă uit la o emisiune pe Disney Channel înainte de ora de Coran de acasă, unde am învăţat să citesc în arabă.

Am jucat softball. Într-a şasea, am fost la primul banchet la şcoală, era o petrecere de Halloween. M-am costumat în înger. Ţin minte că nu mi-am pus ochelarii ca să arăt bine şi speram să fiu invitată la dans pe o piesă lentă, poate chiar „This I Promise You" de la *NSYNC's sau "All My Life" de la K-Ci and JoJo.
Toată comunitatea din Dhahran participa la Ramadan. Era o lună de solidaritate şi sărbătoare. N-o să uit niciodată cum măsuţa noastră de cafea devenea un fel de pom de Crăciun de Eid, când mama şi tata lăsau acolo cadouri în secret, să le găsim a doua zi dimineaţa, înainte de rugăciunea de Eid. Parfumul ieftin al lui Barbie pe care mi-l doream a fost cel mai frumos cadou.

Publicitate

În clasa a noua, fiind o fată pakistanezo-americană musulmană născută şi crescută în Arabia Saudită, am cântat la chitară „Your Body Is a Wonderland” la concursul de talente de la şcoală.

Familia Pierson acasă în timpul vacanţei de iarnă

Sună idilic şi mult mai „normal” decât s-ar aştepta multă lume.
Nu pot vorbi în numele tuturor, fiindcă oraşul ideal nu există şi nici nu cred că Dhahran e ideal, dar m-am simţit mereu în siguranţă şi am putut să-mi văd de copilărie. Cred că oricine merită asta şi, din păcate, nu se întâmplă. Viaţa mea a fost atât de banală, încât dacă nu trăiam în Arabia Saudită sau sub aripa celei mai mari companii de petrol din lume, nu cred că interesa pe cineva.

În copilărie, nici pe mine nu mă interesa. Pentru mine era extraordinar. Vorbesc adesea despre criza mea de identitate, dar încep să-mi dau seama că sunt mândră şi recunoscătoare că am o identitate aşa complexă. Sunt multe lucruri deodată şi fac parte din mai multe lumi. Aşa am învăţat să fiu bună şi să ofer compasiune. Am învăţat să fiu om şi să văd lumea în calitate de om.

Care e mesajul pe care vrei să-l transmiţi prin cartea ta sau preferi să nu dezvălui asta?
Uneori mi se pare irelevant să descriu cartea prea mult. Ar fi mai bine să las oamenii să descopere singuri. La începutul cărţii, nu dau multe informaţii cititorului. E perspectiva mea şi atâta tot. E vorba de locul în care am crescut, iar faptul că am crescut acolo defineşte felul în care văd ca fotograf. Viziunea mea asupra lumii. Mi s-a părut important să împărtăşesc asta.

Publicitate

Nu vreau să dau mai multă greutate cărţii decât e cazul, dar consider că e important să înţelegem că umanitatea şi convieţuirea între oameni foarte diferiţi e posibilă. Eu am crescut între oameni de toate felurile; de când m-am născut, asta a fost viaţa mea. Xenofobia pe care o vedem azi nu se justifică. În carte, fac paralele şi conexiuni între vieţile oamenilor „diferiţi” prin valori comune ale familiei şi ale experienţei umane, pentru a combate prejudecăţile faţă de musulmani, saudiţi sau alţi arabi. E un fel de prim ajutor la o problemă pe care o remarc în lume.

Măşti de gaze primite de familia Ayeshei în timpul Războilui din Golf din 1990

Mă aşteptam să fie mai critică pe alocuri, dar cartea e un portret afectuos al unei comunităţi.
Există şi critici, dar le fac cu afecţiune. Fiecare cititor le percepe altfel. Dacă intuiţia îţi spune că e o temă sau o idee explorată în carte, probabil că aşa e. Am încercat să găsesc un limbaj vizual să prezint aceste idei critice în feluri mai complexe, nu să emit judecăţi de valoare.

Cartea cuprinde fotografii noi, dar şi fotografii vechi de familie, materiale de arhivă oferite rezidenţilor de compania Aramco, obiecte găsite… E un proiect complex. De cât timp îţi doreai să-l realizezi?
Făceam fotografii dinainte să merg la facultate. Pentru înscrierea la Parsons am realizat un proiect despre angajaţii Aramco… dar când mergi la şcoală în alt mediu decât cel în care ai crescut, începi să vezi lucrurile puţin mai clar. Făceam fotografii când veneam acasă în vacanţă, nu fiindcă aveam proiectul în minte, ci fiindcă îmi plăcea să fac asta, să documentez viaţa de acolo. Când a trebuit să-mi aleg un subiect pentru teză, am decis să nu-mi pierd vremea căutând proiecte în New York, care nu mă interesau cu adevărat. Trebuia să fie ceva important pentru mine şi m-am gândit că şi alţii vor aprecia.

Latifah împreună cu fiica sa, Juriyah, înaintea unui meci de fotbal

Cititorul află multe despre tine şi viaţa ta. Ai inclus în carte scrisori din copilărie, bileţele, familia ta… ţi-a fost greu să faci publice lucruri personale?
Sunt o persoană timidă. Nu prea-mi place să vorbesc despre mine. Mi-a fost greu să fac să se vadă în carte ce cred eu despre viaţa mea şi despre cine sunt, iar cartea e una personală, dar am încercat să n-o fac atât de personală încât să mă izolez de cititor. Sigur că sunt aspecte ale vieţii mele care nu apar în carte. Există momente care îi vor emoţiona pe unii şi pe alţii nu. Am vrut să fie o carte personală fără să-mi copleşesc cititorul cu propriile amintiri. Am lăsat loc în carte, cel puţin aşa sper, ca cititorul să-şi tragă singur concluziile.

Industria petrolieră e un subicet controversat. Cred că ţi-a fost greu să scoţi o carte care e şi despre cea mai mare companie petrolieră din lume şi, totuşi, e o carte personală. Cum au reacţionat oamenii? Te-au îndemnat să iei o poziţie sau alta în legătură cu industria sau cu politica?
Am discutat mult cu familia şi prietenii despre asta. Aici am crescut. Cartea e despre comunitatea asta. Nu sunt naivă apropo de faptul că face parte dintr-o companie petrolieră. Sunt conştientă de ramificaţiile la nivel politic şi de mediu. E un conflict interior pentru mine. Nu-mi place impactul pe care industria îl are asupra mediului şi a societăţii. Dar identitatea mea nu se rezumă la petrol sau la o companie petrolieră. Unde tragem linie între Aramco-compania perolieră şi Aramco-acasă? Locul ăsta e întâmplător casa mea. M-am simţit bine acolo şi am vrut să împărtăşesc asta.

Cartea atinge aceste subiecte. La marginea cartierului există un rezervor uriaş de petrol cu sigla companiei. E un lucru de care nu ştiam în copilărie. Poţi privi cartea în multe feluri. E un proiect fotografic, viziunea mea asupra copilăriei, o atitudine politică… sunt vreo 80 de feluri în care poţi aborda cartea şi niciunul nu e greşit. Fiecare are dreptul la propria interpretare.

Publicitate

Cred că mesajul cu care rămâi din abordarea aproape copilărească e că felul în care eşti crescut şi locul în care copilăreşti chiar modelează felul în care priveşti lumea ca adult. Vreau ca oamenii să rămână cu ideea că trebuie să ne punem întrebări despre lume, că ar trebui să o luăm încet şi să ne gândim.

Aramco: Above the Oil Fields e disponibilă la editura Daylight Books.

Dl Embleton în biroul lui de relaţii cu publicul

Jucători de baseball pe teren

Abdulrahman în camera goală a lui Omar

Brăţara cu amulete a dnei Bumstead