Toate concertele dubioase din România la care o să mergi fără să vrei cu părinții tăi zilele astea

Crăciunul e scuza perfectă să-ți mai bagi în seamă și părinții, adică oamenii ăia care au grijă să nu mori de foame, indiferent ce vârstă ai. Știi bine că-i neglijezi tot timpul și nu merită asta. Crezi că zacusca se face singură? Nu, se face cu foarte multă iubire. Înțeleg că ai un program încărcat, dar din când în când e important să o arzi și cu ai tăi. Poate dacă făceai asta nu aveam un Crăciun Roșu în 2017. Zic și eu.

E foarte greu să vorbești deschis cu ai tăi, mai ales dacă te-ai născut în România. În cultura noastră, relația cu părinții stă în felul următor: când ești mic nu te bagă în seamă și când ești mare nu îi bagi tu în seamă. De aceea, dacă anul ăsta îți zic ai tăi să mergeți la un concert de colinde, îți înghiți mândria și mergi. Știu, nu vrei să faci asta, dar trebuie. De dragul lor și al iubirii din zacuscă.

Ca să știi ce te așteaptă, am analizat oferta de concerte de Crăciun din România. Uite prin ce o să treci la urătorii noștri:

Aici chiar poți să-ți dai drumul, tati. Hrușcă e cel mai cool român, deci nu e „înjoseală” să mergi să-l vezi în concert. În trecut, când lumea nu și-a dat seama de geniul lui, toți îl luau la mișto. Unii îl comparau cu Fuego. Ca să vezi cât de nerecunoscători sunt românii pentru valorile din popor. Lucrurile s-au mai schimbat între timp. Hipsterii care au crescut cu el au devenit nostalgici și s-au săturat să se facă henț în cluburi. Mai bine merg cu părinții la Hrușcă, când afară ninge liniștit, și-n sala de concerte e cald și bine.

Apropo, Hrușcă are un concert pe 28 decembrie la Cluj-Napoca, pentru că sfânta „sară” de Crăciun se termină când zice el, nu calendarul. Să faci un concert de Crăciun după 25 decembrie e ca și cum ai ține bradul împodobit până în aprilie, o chestie pe care oricum o fac majoritatea românilor, deci pușcă.

Dacă la Hrușcă poți să mergi liniștit la concert, chiar și ironic, la Tudor Gheorghe lucrurile stau un pic altfel. Când nu conduce un sat din The Smurfs, Tudor Gheorghe cântă despre Crăciun, cu expresia unui om căruia nu-i vine să creadă că se află pe scenă. Uită-te la clipul de mai sus. Parcă după fiecare „leru-i ler” pune un semn de întrebare, de parcă toți ar trebui să ieșim din sală ca de la o conferință despre hermeneutică. Lerul e ler, sau nu e? CE E?!

Dacă te bate soarta și ajungi la Tudor Gheorghe și orchestra, să nu cumva să te uiți direct în ochii lui. S-ar putea să rămâi fără suflet. Sau o să rămâi cu sechele. La fel ca Frodo când a văzut prima oară ochiul lui Sauron și pe tot drumul spre Mordor avea o combinație de atacuri de panică și cădere de glicemie. Să nu zici că nu te-am avertizat.

Vrei să o vezi pe maică-ta în călduri? Nu, normal că nu. Doamne ferește, alea nu-s sărbători fericite. Deci dacă o să mergi cu părinții la Ștefan Bănică Jr. închide ochii și gândește-te că ești în Control. Tot publicul lui Fane e alcătuit din femei căsătorite cu dorințe refulate după ce au văzut Ani de Liceu. Și soții lor, săracii.

Mi se pare că Bănică Jr. nu știe foarte multe despre această sărbătoare. Are o piesă care se numește „Doar odată-i Crăciunul”. O afirmație falsă. Ar fi bine dacă ar fi așa. Am auzi mai puține lucruri despre el. Dar nu, Crăciunul e o chestie anuală. Și el sărbătorește pe scenă, în aplauzele mamelor care aruncă cu cornulețe cu nucă la picioarele lui.

E ironic faptul că există părinți care cred că e o idee bună să-și ducă pruncii la Fuego, un om care cântă despre pruncul Iisus, pentru că există un loc special în iad pentru astfel de oameni. Crezi că-l sărbătorești pe Dumnezeu, dar mai vedem noi. Singurul lucru pe care-l sărbătorește Fuego pe scenă e Fuego. Spre deosebire de Hrușcă, Fuego are o prezență scenică mult mai flamboaiantă. Show-ul e despre el, nu despre Crăciun.

Știi ce ar trebui să facă Fuego ca să fie tolerabil pe scenă? Să renunțe la cântat și să transforme show-ul într-un „performance piece”, în care mama lui împodobește bradul timp de două ore, în timp ce el stă într-un colț și mănâncă cozonac. În rolul mamei va fi Marina Abramovic, care e cunoscută pentru chinurile la care a fost supusă în timpul experimentelor ei artistice. Să vedem cum rezistă la două ore de împodobit bradul sub privirile critice ale lui Fuego. O să fie cea mai mare provocare din viața ei.

Paula Seling a ajuns în liga unor artiști precum Mihai Trăistariu. Apogeul l-a atins la Eurovision și de atunci încearcă să ne reamintească că mai există. Singura diferență e că Seling s-a decis să facă bani din colinde. Păcat că nu există un Eurovision cu colinde. Am câștiga în fiecare an.

Eu nu știu pe nimeni care a fost la un concert Paula Seling. Probabil toți s-au simțit ca niște adolescenți care s-au îmbătat prea tare și l-au convins pe fraierul din grup să înghită o creangă de brad și săracul a ajuns în spital. Dacă ai tăi te amenință cu un concert de colinde Paula Seling, spune-le că le mănânci tot bradul. O să ajungi și tu la spital, dar măcar ai scăpat de concert.

Înțeleg dacă vrei să mergi până în capitala Austriei să vezi un show autentic, frumos, înălțător, dar să mergi la un „Regal Vienez” în România e ca și cum te-ai uita la Netflix și ai crede că ești în SUA. Hai să ne îmbrăcăm cu toții la patru ace și să mergem să trăim pe pielea noastră magia din Viena, în Deva. Nu am nimic cu Deva, ziceam doar așa. Oricât de fain ar fi concertul, ieși din sală și ești tot în România. Te îmbeți cu apă rece. De ce ai face asta când există țuică?

Deci nu te așteaptă o noapte feerică. Aș înțelege genul ăsta de concerte dacă am avea o minoritate austriacă la noi. Ceva să-i facă să se simtă ca pe Kaerntner Strasse. Și atunci ar trebui să existe neapărat și un Regal Românesc în Austria. Să vină Corul Madrigal să cânte de Crăciun românilor care întind mâna în Viena. Multiculturalism fără granițe. Apropo de asta:

Oamenii ăștia știu să cânte. E cea mai OK opțiune din lista asta. Pe lângă Hrușcă, evident. Dar chiar și așa, muzica lor merge cel mai bine în fundal, în timp ce întinzi frumos coca. Să fii atent la un concert întreg de la Corul Madrigal e un chin pentru orice tânăr. Te provoc să te uiți la toată înregistrarea aia fără să schimbi un tab.

Acum imaginează-ți că ești la concert și singurul lucru la care te gândești e cum să te uiți la telefon fără să fii alungat din sală de o haită de bătrâni supărați pe „tinerii din ziua de azi”. Eu nu am fost niciodată la un concert al Corului Madrigal. Poate e o experiență divină, care o să-ți schimbe viața și toate alea. E foarte posibil, dar mi se pare că aceeași experiență o pot trăi dacă dau play la un colaj de colinde pe YouTube. Și nu vreau să risc o seară de plictiseală cruntă.

Narcisa Suciu a scos album nou anul ăsta. Se numește Crăciunul meu și e la fel ca oricare alt material cu colinde. Ea are totuși un pic mai multă credibilitate în genul ăsta muzical. Narcisa locuiește în Finlanda de câțiva ani. A plecat în căutarea lui Moș Crăciun, cel mai probabil. Laponia e pe acolo, pe undeva. Cred că a repetat piesele în timp ce-i făcea băiță lui Rudolf, cel mai răsfățat dintre reni, sau în timp ce făcea schimb de produse de îngrijirea părului cu doamna Moș Crăciun.

A revenit în țară să-și ia banii pe show. Dacă te aștepți la charismă, vezi că riști să te simți nițel ca la coadă la Poșta Română. Asta e o problemă în industria muzicală. Dacă mai ai nevoie de un pretext să te cerți cu ai tăi la masa de Crăciun, atunci e OK, o să ai ce să le zici despre cât de bine te-ai simțit la Narcisa.

Omul ăsta e epic. O legendă. Uită-te la fața lui. Zici că s-a născut din pădure. Asta s-a și întâmplat. Două bucăți de lemne s-au frecat violent, a ieșit o scânteie și din fum a ieșit Ducu Bertzi, într-o seară friguroasă de decembrie. Apoi a luat lemnele alea două, a făcut o manevră și le-a transformat într-o chitară. Toată treaba asta s-a întâmplat în urmă cu aproximativ două sute de ani. Și, de atunci până în prezent, omul al cărui prenume sună ca un beat de techno, dacă-l repeți repede, ne-a colindat în fiecare iarnă.

Ce prezență, ce statură, ce privire. Dacă ești bărbat, nu-ți recomand să mergi să-l vezi. O să te simți inferior. Nimeni nu se poate compara cu Ducu Bertzi. Să știi că un concert de colinde cu Ducu Bertzi nu e o experiență atât de nasoală. Mă rog, e, dar măcar poți să te lauzi cu faptul că ai fost în apropierea lui Ducu Bertzi. Ducu. Bertzi.