De ce au murit și mai mulți civili din cauza atacurilor aeriene în 2017

La începutul săptămânii, organizația Action on Armed Violence a dat publicității un raport care releva o creștere uriașă a victimelor civile din cauza exploziilor în 2017 – peste 15 000 au fost decese, o creștere de 42% față de 2016. Raportul a sugerat că această creștere e provocată în mare parte de atacuri aeriene, în primul rând în Irak, Siria și Yemen – așa că l-am contactat din nou pe Chris Woods, tipul din spatele Airwars, un grup independent de monitorizare care ține evidența victimelor civile în războiul împotriva Statului Islamic (IS), cu care-am stat de vorbă prima dată în 2016.

Am vrut să-mi fac o idee mai clară despre factorii care-au transformat 2017 într-un an extrem de letal pentru civili și ce a făcut – dac-a făcut ceva – coaliția condusă de SUA, ca să reducă din numărul de decese.

Interviul a fost editat pentru lungime.

VICE: În primul rând, se compară concluziile alarmante din raportul de la AOAV cu ce-ai văzut tu, în materie de decese civile în 2017?
Chris Woods: Noi ne concentrăm momentan doar pe Irak și Siria – 2017 a fost un an îngrozitor pentru daune asupra civililor. Cu siguranță am asistat la o creștere semnificativă a numărului de decese civile pe care le-am depistat în urma acțiunilor militare din aceste două țări, care se pupă la fix cu veștile foarte proaste pe care le-au raportat alte ONG-uri și agenții internaționale.

Când observi o creștere a știrilor cu victime civile, care sunt principalii factori care te-aștepți să determine situația?
Indiferent dacă te uiți la acuzații la adresa Rusiei, a coaliției sau a forțelor terestre irakiene, există întotdeauna câteva corelări puternice, când vine vorba de daune suferite de civili. De obicei, acuzațiile se adună în jurul anumitor abuzuri, așa că un atac asupra unui anumit oraș, orășel sau a unei regiuni o să ducă întotdeauna și la o creștere a abuzurilor împotriva civililor. Deci ce-am mai văzut din plin în 2017 a fost o corelare între intensitatea bombardamentelor și urmările pentru civili. Simplu spus, cu cât cădeau mai multe bombe și rachete într-o anumită zonă, cu-atât civilii erau supuși unor riscuri mai mari. Sună evident, dar, de fapt, e destul de greu să obții datele care susțin argumentele. Dar am asistat frecvent la asta în 2017.

Deci per ansamblu au existat mai multe atacuri aeriene, dar care-au fost ceilalți factori care-au dus la creșterea asta alarmantă a numărului de victime civile?
Cea mai mare problemă cu care ne-am confruntat în 2017 – mai ales dacă ne uităm la coaliția condusă de SUA – a fost că războiul a avansat din plin înspre interiorul orașelor. Asta mai mult decât orice alt factor unic, a condus la moartea și incidente soldate cu rănirea mult mai multor civili. Am asistat la un scenariu asemănător pe final de 2016, când Rusia și regimul Assad au bombardat la greu estul Alepului. Există o corelare puternică între atacurile asupra orașelor și numărul mare de victime civile. Și, sincer, nici nu contează cine întreprinde atacurile astea. Efectele asupra civililor sunt întotdeauna îngrozitoare.

Ce schimbări în felul în care a fost incriminat războiul anul trecut crezi c-au determinat mutarea asta înspre zone urbane și sporirea de atacuri aeriene?
Una dintre criticile pe care administrația Trump i le-a adus lui Obama a fost că s-a comportat prea precaut în privința războiului [împotriva Statului Islamic]. Dar precauția asta a fost motivată – de reducerea pe cât posibil a daunelor provocate civililor, relativ la numărul de atacuri date în timpul lui Obama, prin comparație cu Trump. Singurul moment în care s-a schimbat asta un pic a fost în timpul bătăliei împotriva Mosulului de est, care a început în noiembrie 2016.

Cam la șase luni de la începerea acelei campanii, americanii și irakienii s-au prins. Campania fusese foarte dură pentru trupele irakiene de infanterie – în unele variante, victimele din rândul trupelor speciale irakiene ar fi fost de până la unul din trei soldați. E un număr foarte mare, ce-i drept, pentru trupe de elită. Motivul pentru care au existat atât de multe victime e că intrau și evacuau casele câte una. Unul dintre motivele pe care-l citează irakienii e că ar fi fost prea greu să comande atacuri aeriene. În ultimele săptămâni ale administrației Obama, regulile angajamentului s-au schimbat, ceea ce-a însemnat că era mult mai ușor să comanzi un atac aerian. Am asistat la un transfer imediat de risc de la trupele irakiene asupra populației civile.

Când a venit Trump am văzut clar o continuare a tendinței. Sub Trump, situația nu s-a îmbunătățit cu nimic pentru civili – de fapt, s-a înrăutățit cu mult. Unul dintre motive a fost intensitatea bombardamentului. Am asistat la o campanie de bombardament absolut feroce condusă de SUA și aliații săi, atât în Mosul, cât și în Raqqa în 2017. Doar în acele două orașe, numai coaliția a cheltuit 50 000 de unități de muniție. O bombă sau rachetă cădea în Raqqa la 12 minute, în medie, de-a lungul bătăliei de patru luni.

Ai spus mai devreme că nu prea contează cine bombardează, ceea ce s-ar putea să pară surprinzător pentru unii, ținând cont de criticile pe care și le-a atras Rusia în trecut pentru folosirea bombelor în cădere liberă, în loc de muniții controlate… poți să ne spui mai multe despre armele folosite și efectul lor asupra civililor?
Când Rusia și regimul Assad au bombardat Alepul la finalul lui 2016, noi am presupus că unul dintre motivele esențiale din spatele numărului mare de victime civile se rezumă la faptul că foloseau preponderent bombe în cădere liberă. De-atunci, de fapt, ne-am schimbat modelele pe baza a ce-am văzut în teatrele coaliției, în locuri gen Raqqa sau Mosul. Motivul e că chiar și-atunci când folosești bombe de precizie asupra orașelor, sincer, rezultatul pentru civili e la fel ca atunci când arunci o bombă în picaj. N-ai cum să controlezi efectul bombelor la aterizare.

Am observat diferențe mult prea mici între atacurile rușilor și-ale coaliției, când vine vorba de bombardarea orașelor. Asta e marea problemă pe care-o avem cu trecerea la războiul urban – ne împinge către limitele beneficiilor pe care le-am putea obține din apărarea civililor, cu ajutorul muniției de precizie.

Deci toată povestea post-Război din Golf a forțelor militare occidentale, cu „atacuri-bisturiu” e bună de dat la gunoi când au loc atacurile alea?
Da. Cel mai clar exemplu e situația din martie 2017, când SUA au condus un atac aerian foarte exact asupra luptătorilor Statului Islamic și-au aruncat două bombe de peste 200 de kilograme asupra acoperișului unei case situată într-o zonă din Mosul numită Al Jadidah. Numai că nu știau că în pivnița acelei clădiri se adăposteau peste 100 de civili, care au murit toți când s-a prăbușit. Deci, ăla a fost un atac extrem de precis, dar precizia n-a ajutat deloc acolo – de fapt, precizia a fost parte din problemă; lipsa informației a dus la decesele alea.

Prima dată când ne-am întâlnit ai spus că există o inegalitate foarte mare în privința nivelului de transparență și responsabilitate a membrilor coaliției. Numărul în creștere de decese civile n-a forțat nicio îmbunătățire în sensul ăsta?
Ne-a surprins cât de puțină transparență și responsabilitate am văzut de la majoritatea membrilor coaliției, inclusiv țări precum Olanda, Franța și Canada – țări de la care te așteptai la mai multe. Poate cealaltă mare supriză a fost că Statele Unite au fost de departe cea mai responsabilă națiune din război. Într-adevăr, responsabilitatea a crescut simțitor de-a lungul primului an ca președinte al lui Trump. A fost în ciuda așteptărilor și o chestie foarte pozitivă. SUA au recunoscut incidentul cu răniți civili de la Al Jadidah. Dacă atacul ar fi fost provocat de unul dintre aliații SUA, probabil n-am fi avut nici până acum o recunoaștere oficială a daunei respective.

Marea Britanie cum stă la capitolul ăsta?
Marea Britanie e o problemă reală, ca și Franța. Cele două țări au condus, împreună, peste 3 000 de atacuri, în 2017, majoritatea atacurilor respective au fost în zone urbane. În timpul bătăliei de la Mosul, Michael Fallon a ieșit cu o declarație în care se lăuda cu aeronava britanică, care a distrus 750 de ținte din interiorul Mosulului, depășită doar de Statele Unite. Cu toate astea, Marea Britanie susține că n-a rănit niciun civil în atacurile sale. Associated Press au dat de curând publicității un raport în care se sugerează că ar fi murit până la 10 000 de civili la Mosul – cel puțin o treime dintre ei uciși în atacuri aeriene sau de artilerie. Deci clar se-ntâmplă ceva foarte nasol cu monitorizarea pe care o fac britanicii asupra victimelor civile.

E interesant că Marea Britanie e unul dintre cei mai transparenți membri ai coaliției – ne dă mult mai multe informații despre ce fac, unde și când. Asta e bine. Dar transparența n-a dus la responsabilitate pentru britanici. Am tot făcut lobby pentru o investigație independentă ca lumea asupra evaluării daunelor de război provocate de britanici. Chiar nu credem că sunt buni la asta – se pare că sunt incapabili să detecteze daunele provocate civililor.

În ce privește numărul de victime, cam cât de rău a fost în 2017?
A fost un război lung și încins. Suntem în al patrulea an de luptă împotriva Statului Islamic și tot nu s-a terminat. Peste 100 000 de unități de muniție au fost cheltuite, peste 30 000 de atacuri aeriene și de artilerie. E un război extrem de intens. Are cel mai mare număr de victime civile provocate din acțiuni ale occidentalilor – pentru SUA și Australia – de la Vietnam încoace. Pentru aliații britanici și europeni e probabil cel mai mare număr de victime civile dintr-un conflict în care au fost direct implicați de la Coreea încoace. Sunt niște proporții de daune asupra civililor cu care nu ne-am confruntat de generații întregi.

Când te uiți la 2018, bănuiesc că preconizezi o scădere a victimelor civile, iar scopul cheie ar fi încetarea bătăliilor pentru principalele fortărețe urbane ale Statului Islamic?
Războiul – mai ales în Siria – e ciclic. Iar acțiunile coaliției acolo s-au diminuat. Dar acțiunile rușilor s-au intensificat. Au existat 30 de presupuse incidente cu victime provocate de ruși acolo în ultima săptămână. ONU raportează că 70 000 de sirieni sunt acum în tranzit, din cauza ofensivelor rusești și siriene. Așa că, deși poate că atacurile coaliției n-au loc acum, din partea rușilor, au sporit.

Ne mai îngrijorează și faptul că în 2017 s-au stabilit niște precedente extrem de îngrijorătoare. N-avem niciun dubiu că războiul avansează adânc în orașe, într-un fel în care n-a mai făcut-o de zeci de ani. Conform ONU, atacul asupra Mosulului din 2017 a fost cel mai mare atac urban de la al Doilea Război Mondial încoace și s-a soldat cu mii de civili morți.

Cred că ne complacem mult prea tare în genul ăsta de schimbare în război. Iar armatele și guvernele noastre nu iau situația îndeajuns de în serios. N-avem cum să ne protejăm civilii, când războiul se mută în oraș. Cu toate astea, aici suntem: guvernele noastre bombardează cam zilnic în Irak, Siria, Libia, Yemen, Afganistan, încontinuu.

Asta nu-i o situație în care-ar trebui să ne simțim la locul nostru, vreunii dintre noi.