FYI.

This story is over 5 years old.

Política Externa

Uniunea Europeană se îndreaptă către dezastru

Cu alte cuvinte, principiul de veto pe care s-a fondat UE se va încheia.
IG
translated by Irina Gache
5 septembrie 2018. Potestatarii pro și anti Brexit în fața Parlamentului. Foto: Alex Cavendish/Alamy Live News

În septembrie 2018, istoricii vor scrie că Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, a dat genul de ordine iluzorii și imposibile care au mai fost întâlnite doar în buncărul lui Hitler. Europa nu era, a insistat el, ținuită la pat, cu dezinterie și cu tumori care să-i iasă din coloană. Populiștii puteau fi învinși printr-un mecanism simplu și ingenios. Unul atât de elementar încât i s-a părut incredibil cum de nu s-a mai gândit până atunci la asta: mai multă Europă.

Publicitate

Juncker a preluat jobul de top al UE în 2014. Se va pensiona anul viitor când vor avea loc următoarele alegeri. Săptămâna trecută a fost la Strasbourg ca să țină pentru ultima oară Parlamentului UE discursul despre „Starea Uniunii”. Guvernarea sa a văzut plecarea Marii Britanii, Grecia intrând într-o criză de care continentul nu s-a mai lovit de pe vremea Morții Negre, o creștere anemică și capturarea a cel puțin patru națiuni majore de către populiști anti-UE.

Ceva asumare legată de asta? O mică mea culpa de la bărbatul care a reamintit britanicilor în ajunul referendumului că „afară înseamnă afară”?

Exact pe invers. În loc să accepte că vremea marilor scheme care dizolvă starea națiunii a apus, discursul lui Juncker pur și simplu a accentuat aceeași idee, în loc să o îmblânzească.

Pentru o asemenea viziune mesianică, a fost un discurs curios de anost: târât cu greu în franceza lui luxemburgheză, abia ridicându-și privirea din notițe, Juncker și-a anunțat subit planurile ca euro să devină un rival pentru dolar.

Poftim? Timp de 70 de ani, dolarul american a fost valuta globală de rezervă. Este piatra de temelie a sistemului financiar internațional cu care au fost de acord Marile Puteri la Bretton Woods în 1944. Fixăm totul în jurul dolarului pentru că anii 1930 au însemnat un război sângeros al valutei, rezervelor crescute artificial, scăderilor consecvente și deficitelor de schimb care au dus la mari crize economice.

Publicitate

Dar așa cum a arătat Juncker – de ce sunt avioanele europene construite în Europa, vândute liniilor aeriene europene și plătite în dolari americani? De ce nu a putut Europa să-și ducă singură crucea? Birocrații s-au gândit mult la ideea asta ani de zile – a fost una dintre dogmele de bază ale creării euro. Dar anul următor, a anunțat el, vor avea un plan formal de acțiune.

Nu va funcționa: valoarea zilnică globală a tranzacțiilor cu euro este de 800 de milioane. A dolarilor este de 2,2 trilioane.

Rezultă din nou: cu 2 750 mai mulți dolari tranzacționați decât euro.

China va face și ea un salt în curând. Cu un deceniu de creștere anemică pentru traiectoria ei, Zona Euro are șansa unui bulgăre de zăpadă.

Nu contează. Ca și cum răsturnarea a 70 de ani de ordine economică mondială nu erau îndeajuns pentru un mesaj, Juncker și-a îndreptat curând atenția către afacerile externe. În viitor s-ar putea să fie necesar să treacă peste națiunile individuale în materie de afaceri extrene, a spus el.

Cu alte cuvinte, principiul de veto pe care s-a fondat UE se va încheia. Ministerul de externe al UE și-ar dobândi în sfârșit puterea reală. O majoritate calificată, mai degrabă decât unanimitate, va fi singura necesitate ca UE să-și creeze o poziție în fața evenimentelor. Acesta este un Sfânt Graal al Statelor Unite ale Europei – momentul în care statele devin provincii, în același mod cum statele americane au independență pentru marea majoritate a afacerilor interne, dar le cedează pe toate cele internaționale Guvernului Federal. Dar uite cum le-a îndesat pe toate mai ceva ca prea mult piure pe farfurie.

Publicitate

Nemulțumit de geopolitică și economia globală, Juncker a abordat apoi subiectul migrării. Va fi și mai multă poliție la granițele UE. Dar la capitolul probleme interne cum ar fi sistemul ratat de norme, a recurs doar la semnificația „uniunii sociale”. „Fii cuminte”, cu alte cuvinte. Soluția lui JC a fost pur și simplu să-și imagineze o lume în care nemții de treabă, inundați de imigranți, nu-i urăsc pe mai puțin drăguții austrieci cu fobie de imigranți, în care ungurii nu interzic accesul pe teritoriu, iar polonezii nu refuză pur și simplu toate normele? Poate ar fi fost mai bine să zică „să fim extra drăguți”.

Diagnostic corect. Soluții teribile. În timp ce se îndepărta împleticindu-se de scena internațională, Jean-Claude a identificat corect trei provocări cheie pentru UE pentru următorii cinci ani: o creștere a lumii financiare mercenare și mercantile unde războaiele comerciale ale lui Donald Trump duc la cerșeală-la-vecinu și taxe vamale absurde. O criză a migrării globale care face din nativi versus globaliștii axa seismică pentru schimbarea politică. Și un vid al politicii externe creat de o China aflată în creștere și o Rusie militară căreia i se oferă o domnie liberă de o Americă izolaționistă.

A ratat-o pe a patra. Criza legitimității propriului Parlament. Fie Uniunea începe să lucreze economic pentru statele din sud și cultural pentru cele din nord fie va fi strangulată de către populiști. A durat decenii pentru ca nemulțumirile Italiei să iasă la suprafață; în tot acel timp, eurocrații au ignorat fenomenul, sperând că niște mantre în plus despre la solidarite vor face totul să dispară. Acum, dușmanii săi profită de moment și vor o confruntare. Un alt lucru pe care l-a anunțat Juncker: grecii și-au achitat datoria finală – nu vor mai fi vorbiți de rău așa de ușor în viitor. Suedia, Danemarca, Lituania, Finlanda: loviturile populiste nu se opresc niciodată.

În schimb, tot ce am primit a fost un exercițiu de scriere a moștenirii, un discurs obosit, de la însuși bolnavul Europei. De fapt nici nu a fost Hitler în buncăr, metamfetaminat cu ochii întunecați și ieșiți din orbite. A fost Raymond Poincare, învârtindu-și mustața în Elysee Palace, în septembrie 1914. A fost un somnambulism către dezastru.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.