Internet

Ce faci când tipa pe care ai agățat-o îți dă un număr de telefon greșit

Tipul ăsta a trimis același mesaj tuturor femeilor cu numele Nicole numai să dea de cea care i-a furat inima. Tu ce-ai fi făcut în locul lui?
12 Septembrie 2018, 4:00am
Fotografie via Twitter. Unele informații au fost eliminate.

Disperarea îi impinge pe unii să facă multe prostii. În unele cazuri pot fi gesturi romantice caraghioase, alteori de-a dreptul dubioase sau sinistre.

Să luăm cazul lui Carlos Zetina, student în primul an la Universitatea din Calgary, care a întâlnit în barul din campus o tipă ideală pe nume Nicole. A condus-o acasă pe ea și pe prietena ei și s-a ales cu numărul ei de telefon. Super! Dar n-a fost așa super când a încercat s-o sune pe Nicole și a văzut că îi dăduse un număr greșit.

Ce-a făcut Carlos? A înțeles aluzia că Nicole (dacă ăsta o fi numele ei real) n-are chef să iasă cu el? Păi ai citit titlul articolului, deci știi că nu s-a prins de chestia asta, amărâtul. Așadar, eroul nostru a hotărât că trebuie să le dea mesaj tuturor fetelor cu numele Nicole de la universitate – în total, 246.

„Un tip le-a dat e-mail tuturor tipelor cu numele Nicole ca să găsească o fată pe care a cunoscut-o noaptea trecută și fetele astea s-au întâlnit și au făcut un club lol.”

„Te-am cunoscut noaptea trecută și mi-ai dat un număr greșit. Salut, acesta e un mesaj în masă pentru toate fetele și femeile cu numele Nicole. Dacă nu ești tu cea potrivită, te rog să ignori mesajul. Dacă ești Nicole pe care o caut și nu vrei să vorbești cu mine, e ok. Dacă te cheamă Nicole și ești din Olanda și crezi că Nietzsche e deprimant, atunci dă-mi un mesaj. Apropo, eu sunt Carlos, tipul care te-a condus acasă aseară pe tine și pe prietena ta.” Așa suna mesajul trimis de Zetina.

Titlul era „Te-am cunoscut noaptea trecută și mi-ai dat un număr greșit”.

Pe lângă faptul că nu se prinde de aluzii, Carlos nici nu știe să folosească BCC-ul pe e-mail, așa că toate fetele cu numele Nicole au putut vedea pe câte alte fete le-a contactat. Aproape imediat, au început să-și scrie una alteia, ignorându-l complet pe Carlos.

Conform site-ului HuffPost, una dintre fete a propus: „Să-i răspundem toate și să-i zicem că suntem Nicole cea pe care o caută?” De acolo a pornit totul.

„Salut, fetelor pe nume Nicole! Eu sunt studenta din Olanda care a fost condusă acasă de Carlos și crede că Nietzsche e deprimant! Frumosul mesaj al lui Carlos n-a ajuns la mine, pentru că nu dețin o adresă de e-mail pe site-ul universității, dar până la urmă l-am citit datorită rețelei de Nicole hahaha. Mi-ar plăcea să vă cunosc pe toate la un moment dat!” Foto via Twitter. Numele a fost scos

Apoi, fetele pe nume Nicole au creat un grup de Facebook intitulat „Nicole de noaptea trecută” și au plănuit o întâlnire de grup. Evenimentul a ajuns viral.

La întâlnire a sosit și Nicole cea adevărată, care a mărturisit că nu îi dăduse lui Carlos un număr greșit intenționat, ci din greșeală. Așadar, celelalte Nicole au pus-o în legătură cu Carlos. Conform site-ului Toronto Star, care a vorbit cu Zetina, cei doi vor avea o întâlnire săptămâna viitoare.

Articolul a apărut inițial pe VICE CA.