Circul Ashton e atât de vechi încât a apărut înaintea multora din țările vorbitoare de limba engleză. Deși a fost înființat la mijlocul anilor 1800 de Henry Ashton James, care a preluat tradiția circurilor englezești, urmașii direcți ai familiei sale merg în turnee chiar și-n prezent și operează trei circuri separate în țară.
În anii 80, fotograful Craig Holmes din Queensland a intrat în lumea circurilor Ashton ca să descopere ce-i în spatele măștilor și să surprindă „fața umană” a echipei. Am stat de vorbă cu Craig despre vremurile alea.
Henry Ashton James. Fotografie via Wikimedia commons
Jonas, un performer mândru și un gimnast aerian. Fotografie de Craig Holmes
VICE: Bună, Craig. Cât de mult timp ai stat cu Circul Ashton și cât de primitor a fost?
Craig Holmes: Am urmat circul trei săptămâni timp în care și-au tot mutat tabăra în Brisbane. Oamenii mi s-au părut destul de primitori și mulțumiți în general de fotografi, pentru că erau cumva obișnuiți să fie puși să pozeze fără să primească ceva în schimb. În majoritatea timpului la circ m-am simțit invizibil; nimeni nu părea deranjat de munca mea, așa că am putut să surprind ce am vrut.
Doi colegi de arenă. Bărbatul din dreapta e un dresor de tigrii, al cărui copil avea mâinile mușcate de fiară. (copilul nu apare în poză). Fotografie de Craig Holmes
Unii artiști erau foarte cooperanți și dispuși să-mi pozeze, d-aia mă luau în caravanele lor ca să am un decor special. Alții erau mai puțin interesați pentru că li se dăduseră atenție prea multă de alți fotografi.
Mă duceam de regulă la personajele mult mai deschise. Echipa nu părea să-mi simtă prezența, credeau că nu sunt interesanți pentru mine, ceea ce i-a făcut chiar mai speciali pentru poze.
Cămile care așteptau ca echipa circului să aranjeze decorul pentru următoarea reprezentație. Fotografie de Craig Holmes
Ce anume ai sesizat în viața de zi cu zi a circului?
Oamenii de la circ din perioada aia erau niște personaje excepționale. Unii fugiseră de acasă, alții erau artiști din a cincea generație. La momentul respectiv, lucrau cu animale exotice ca leii, tigrii, elefanții și cămilele. Mai mereu auzeai mârâitul felinelor, chiar și noaptea.
Vreo experiență ciudată?
Am avut una cu un elefant, o femelă, despre care mi se tot spusese să o evit pentru că omorâse pe cineva. În întunericul culiselor m-am trezit cu trompa ei pe lângă braț, trăgea de cortină ca să vadă ce se întâmplă pe scenă. Mi-am dat seama că era foarte aproape de mine, așa că ne-am uitat la spectacol împreună. A fost incredibil. Chiar mi-a plăcut să o am aproape.
Elefantul ucigaș. Fotografie de Craig Holmes
Imaginile sunt din anii 80, însă au ceva istoric în ele…
Corturile și echipamentul pentru reprezentații erau vechi: niște stâlpi imenși țineau cortul cu ajutorul unor frânghii și pânze. Îmi aminteau de mersul la mare cu o căruță cu coviltir scoasă din anii 1700. Mi-am surprins subiecții în mediul lor, în lumina slabă a nopții, pe fundalurile astea pline de modele, d-aia ca privitor ai impresia unei călătorii în trecut.
Jersey, un clovn fugit de acasă, care se odihnea alături de restul echipei. Fotografie de Craig Holmes
„Femeia Șarpe”, care era și dresoare de cămile, acasă la ea alături de un șarpe. Fotografie de Craig Holmes
Publicul de la o reprezentație. Fotografie de Craig Holmes
Echipa de la circ, în timp ce instala cușca tigrului. Fotografie de Craig Holmes
Articolul a apărut inițial în VICE AU.