Publicitate

De ce renunț la Google, Amazon, Microsoft, Facebook și Apple timp de o lună

Cinci companii din Silicon Valley valorează împreună trei miliarde de dolari. Cei mai mulți dintre noi folosesc cel puțin serviciile uneia dintre ele în fiecare zi și a devenit imposibil să ne închipuim viața fără ele.

de Daniel Oberhaus; translated by Ioana Pelehatăi
26 Aprilie 2018, 4:00am

Image via Motherboard

Ăsta va fi ultimul articol pe care-l predau editorilor mei prin Google Docs pentru o lună de-acum înainte – sau poate pentru totdeauna.

Începând de astăzi o să încetez să mai folosesc toate serviciile oferite de așa-zișii „Cinci giganți” din industria tehnologiei informației – Google, Amazon, Microsoft, Facebook și Apple – pentru patru săptămâni, ca să înțeleg mai bine costul real al confortului total. Asta înseamnă că renunț la telefonul cu Android, Gmail, Google Maps, WhatsApp, Instagram, YouTube, livrări în două zile prin Prime delivery, computere cu sistem de operare Windows, postări pe Facebook sau oricare din nenumăratele servicii oferite de cei cinci giganți din Silicon Valley.

E o detoxifiere totală de tehnologia care conduce lumea.

TOTUȘI DE CE

Așa cum se-ntâmplă cu multe idei proaste, totul a început cu un tweet. Am un telefon Samsung de căcat care stă să moară cât de curând și am cerut sfaturi pe Twitter dacă să-l înlocuiesc cu un Samsung Galaxy, Google Pixel sau un iPhone. Redactorul șef de la Motherboard, Jason Koebler, a avut o idee mai bună: de ce să nu-ncerc să folosesc un LG Nexus vechi pe care instalase el o versiune de Sailfish, un sistem de operare independent pentru mobile? Chiar mai mult: de ce să nu-ncerc să trăiesc o lună fără niciun produs de la giganții ăștia din IT?

În principiu, susțineam ideea, dar mi-era greu să văd cum ar funcționa în practică. Viața mea se învârte în jurul produselor și serviciilor asigurate de cei cinci giganți. Toate mailurile, documentele și fotografiile mele sunt stocate pe serverele de cloud ale Google, Google îmi asigură autentificarea în doi pași, pe net mă dau cu Chrome, Google Maps e singurul instrument care mă ajută să navighez New York-ul, depind de Amazon ca să mă salveze de la cărat cutii de nisip pentru pisici de 20 de kilograme preț de mai multe străzi în fiecare lună, am Windows instalat pe toate calculatoarele, scriu o carte în Word, țin legătura cu prietenii mei din toată lumea cu ajutorul WhatsApp și folosesc telefoane Android de aproape zece ani.

Însă în ciuda dependenței mele totale de produsele astea, am și o neîncredere profundă în companiile din spatele lor.

Succesul Amazon e construit pe munca celor aproape 600 000 de angajați prost plătiți și suprasolicitați, pe baza unor scutiri uriașe de impozite și invadarea totală a spațiului nostru privat cu produse ideale pentru spionaj precum Alexa. Facebook minează datele utilizatorilor și permite aproape oricui să te targeteze cu reclame, are un model de afaceri care a provocat o epidemie a știrilor false, s-a folosit de tragetarea reclamelor politice în SUA și Marea Britanie și se zvonește că ar alimenta genocidul din Myanmar. Google are contracte militare cu statul, dispune de mai multe date despre noi decât oricare altă companie din lume și își folosește produsele ca să ne targeteze cu reclame, în timp ce evită cu agresivitate plata impozitelor. Produsele principale Apple sunt construite pe suferința companiilor sale partenere din țări în curs de dezvoltare, de la copiii care mor în minele de cobalt din Congo la fabricile Foxconn din Shenzhen, unde au pus plase deasupra curților în care sunt barăcile muncitorilor, ca să potolească valul de sinucideri aflat în creștere. Și, în cele din urmă, mai e și Microsoft, o companie încălțată cu procese anti-trust care au scris istoria în SUA și Europa, care a colaborat cu cenzura din China și a oferit NSA-ului datele utilizatorilor săi, ca să le folosească în infamul program PRISM, prin care a spionat cetățenii Statelor Unite.

Pe scurt, mi-am dat seama că sunt ipocrit. Pe de-o parte mă opuneam ferm multora dintre practicile de business care au transformat companiile astea în uriașii întinși pe tot globul din prezent. Pe de altă parte, puneam botul la confortul complet pe care mi-l asigurau produsele lor.

Deși unele dintre produsele create de companiile astea clar au ușurat viețile oamenilor – în mod special în țările dezvoltate – toate astea au avut și un preț. E un truism în lumea tehnologiei care spune că dacă produsul unei companii e gratis, atunci produsul ești, de fapt, tu, iar consecințele negative ale acestui mod de a face afaceri devin din ce în ce mai evidente de la an la an.

ÎMPOTRIVA TEHNO-FATALISMULUI

În 2016, documentaristul Adam Curtis a produs un documentar pentru BBC, intitulat Hypernormalisation. E un documentar excelent și pe care toată lumea ar trebui să-l vadă, dar ce e cu adevărat important e teza principală a lui Curtis: motivul pentru care toate-s atât de futute în zilele noastre e faptul că nu suntem în stare să ne imaginăm un viitor mai bun, așa că, în schimb, ne prefacem că totul e ok, în timp ce lumea se destramă în jurul nostru.

Mi se pare evident că în Silicon Valley se petrece un fenomen similar. Cu excepția Microsoft și Apple, care există de aproape o jumătate de secol, acești Cinci Giganți s-au infiltrat rapid în viețile noastre în ultimii circa zece ani și au devenit atât de esențiali în activitățile noastre de zi cu zi, încât e cumva imposibil să ne mai imaginăm viața fără ei.

Suntem prinși în mrejele tehno-fatalismului, credința că tehnologia nu poate fi altfel decât e, iar atitudinea asta dominantă e ilustrată cel mai bine într-un articol scris recent de Farhad Manjoo, reporter pe tehnologie la New York Times. Articolul intitulat „Cei cinci monștri terifianți ai tehnologiei: Ne-au prins” explorează modul în care „suntem prinși cu toții în mrejele de neevitat ale câtrova companii americane din industria tehnologiei, care domină acum majoritatea economiei globale.”

Manjoo a admis deja că n-avem cum să scăpăm de companiile astea, dar nu-i ăsta argumentul principal al articolului. Ideea e să convingă cititorul să-și facă un test, care le întărește o dată în plus dependența de companiile astea. Înainte de test, Manjoo pune o întrebare ipotetică: „Dacă un rege malefic, tehnofob, te-ar forța să renunți la fiecare dintre cei Cinci Monștri Terifianți, în ce ordine ai face-o și cât de tare ți s-ar deteriora viața ca urmare?”

În restul articolului, Manjoo descrie care sunt companiile de tehnologie fără de care n-ar putea să trăiască, în ordinea importanței. Aduce osanale confortului pe care i-l asigură diversele produse Amazon, despre care testul i-a spus că e cea mai indispensabilă companie din viața lui. Anticipează criticile într-un paragraf, în care scrie: „Dacă un astfel de viitor te înfricoșează, reacționezi corect. Sunt victima capcanei confortului și ai dreptate să râzi de mine, dar și să-ți imaginezi perspective distopice pe baza comportamentului meu.”

Însă în loc să acorde vreun pic de timp introspecției profunde pe tema acestor critici, Manjoo încheie articolul cu următorul paragraf: „Sigur, poți să te hotărăști să renunți; poți să mergi cu mașina la Target, n-o să se termine Pământul dacă n-o să mai fii client Amazon. Dar dacă nu-i Amazon compania ta, o să fie alta dintre cele cinci. Sau, mai degrabă, deja e alta. E prea târziu să mai scapi.”

Dacă te uiți la actualul peisaj tehnologic și afirmi că lucrurile nu pot sta altfel, înseamnă că fundamental nu înțelegi modul în care se dezvoltă tehnologia. Argumentul lui Manjoo e justificat doar într-un sens foarte restrâns. Dacă folosești internetul, e aproape imposibil să eviți terțe servicii care se bazează pe produsele celor Cinci Giganți, cum ar fi Amazon Web Services sau Microsoft Azure, iar Google construiește infrastructură de cabluri pe sub ocean pentru ca, în cele din urmă, accesarea oricărui site de pe internet să depindă, cel mai probabil, de cel puțin un instrument furnizat de Google.

Pentru mine, provocarea lunii următoare e să contrazic presupunerea că produsele Google, Facebook, Amazon, Microsoft și Apple sunt prea convenabile ca să le poți rezista. Voi înlocui produsele acestor companii cu omoloagele lor independente, open source, ca să testez ideea că acel confort pe care ți-l asigură produsele respective atârnă mai greu decât dezavantajele lor. Ca să ne înțelegem, scopul meu nu e să trăiesc „offline”, ci mai degrabă să încerc să rămân conectat și să trăiesc cât se poate de normal, folosind produse și servicii alternative.

Recunosc, mă aflu într-o postură aproape ideală pentru întreprinderea acestui experiment. În primul rând, deja mi-am șters contul de Facebook după scandalul Cambridge Analytica și refuz să folosesc produse Apple pentru că nu suport ecosistemul închis al companiei, așa că doi dintre cei cinci giganți au cam fost deja eliminați din viața mea. Sunt și destul de educat tehnologic și am un pic de experiență cu chestii gen Linux, ceea ce clar îmi va face tranziția către platforme alternative mai ușoară. Am și un job care-mi permite să întreprind genul ăsta de experiment și locuiesc în orașul cu cea mai mare densitate a populației din SUA, deci am la dispoziție destule magazine, cât să compenseze lipsa de acces la Amazon.

Pe parcursul următoarelor câteva săptămâni o să stau de vorbă cu oamenii care se luptă cu monopolul celor Cinci Giganți prin dezvoltarea de instrumente alternative. O să scriu și un ghid despre cum poți să înlocuiești produsele astea în viața ta. La finalul lunii, o să evaluez experiența și o să scriu un articol de follow up, despre cum a fost să mă decablez de la cei Cinci Giganți. Sunt primul dispus să recunoască faptul că unele produse s-ar putea să se dovedească atât de indispensabile, încât să mi se deterioreze masiv calitatea vieții fără ele. Dar n-am de unde să știu până nu încerc.

Articolul a apărut în VICE US.