În urmă cu nici patru ani, București era un rai pentru orice jucărie luminoasă, sclipicioasă și zgomotoasă importată direct din Europa (angroul din Colentina, nu continentul). Apoi, de la an la an, ceva s-a schimbat. A dispărut plasticul, a apărut ceramica. Au dispărut jucăriile luminoase, au apărut broșele și magneții de frigider. România Handmade, așa aș numi toate târgurile ultimilor doi ani din Capitală.
Publicitate
După ultima tură pe la târgul de Paște, idee băgată de Gabriela Firea în 2017, am mijit ochii și cred că am văzut fabricile în care sunt făcute toate obiectele de-acolo. Acolo unde Carpații, în drumul lor spre Dunăre, cotesc brusc la dreapta, spre Europa de Vest, aproape de tunelul dacilor din Bucegi, este industria ușoară a traforajului și făcutului de mână. Așa cum Moș Crăciun are spiriduși pe post de ajutoare, România are oameni pricepuți care trag din greu la daltă, ferăstrău sau la sapă să frământe lutul pentru vase. Unii dintre acești oameni încing cuptoare imense unde încălzesc sticlă și metal să făurească spiritul românesc, pur, nealterat, din când în când cu Iisus, Vlad Țepeș și emoji.
Târgul cu mesaj în trei bucăți.
În furnalele și fabricile imense din Carpați se și gătește, bănuiesc, tot în buna tradiție. Acolo sunt meșterite ultimele rețete de kurtoș, salam de biscuți și nuci umplute. În esență, sunt desertul săracului – pâine cu zahăr, cacao cu zahăr și biscuiți ieftini – dar sub buna orânduire a cetății devin adevărate bijuterii ale gustului. Dacă te uiți cu atenție când traversezi drumurile înguste din munți poți vedea și cum e preparată carnea. E afumată în hangare imense doar cu cărbune de-ăla bun, forat de la sute de metri de sub Pământ. Și toate astea doar ca noi să avem de fiecare Crăciun și de fiecare Paște la ce ne minuna în târguri.
Bine, poate am exagerat mai sus cu ce-am zis. Realitatea e un pic mai tristă, cam cum sunt vânzătorii de la târgul de Paște. Îi lipsește anul ăsta toată fantezia de Alice în țara minunilor din 2017. Nu mai sunt oameni costumați în iepuri uriași, scena e undeva la mijlocul lucrurilor, dar fără să crezi c-ar fi utilă la ceva și a dispărut mâncarea gătită, de-aia la tavă cu multe calorii de te face să regreți o săptămână. Au apărut mici tarabe pe roți, hipsterești, și sunt și mai multe obiecte de tip bibelou care să strângă praf prin casă.
Publicitate
Cât m-am învârtit prin târgul ăsta am avut mereu senzația că e pentru un public țintă care l-a prins pe Mihai Viteazul fecior. Bine, poate este și pentru părinții mei. Nu este mai deloc pentru tineri. Dar, indiferent de publicul țintă, vânzătorii îți lasă mereu senzația că sunt acolo ca să țină locul vânzătorului de drept care s-a dus puțin până la baie. Doar la o tarabă doi pensionari cu metalele lor prelucrate manuale s-au dedat la ceva umor – „hai, fă-ne o poză, că e de Pulitzer!” – că altfel e o liniște mormântală.
Cei doi vânzători ceva mai veseli de la târg.
Poate locul e de vină. Totul se întâmplă în parcul Herăstrău (sau, mai nou, parcul „Regele Mihai I”) pe cele două laturi ale aleii principale. Aproape ca-n Cișmigiu în vremurile de glorie cu mâncare handmade și ciocolată de casă la care se înghesuia lumea ca la minuni. Cred că anul ăsta cele mai agere creaturi sunt cei câțiva iepuri, o capră și câțiva iezi. Și copiii, că oricum nu le pasă ce-i pe-acolo și primesc diverse dulciuri.
Ce târg ar fi ăla fără un lup dacic? Ăsta e în lucru.
Vânzătorul ăsta a spus ceva sincer despre palinca lui: jumătate e alcool, jumătate e diabet.
A apărut la TV, sigur e ceva bun, nu?
