Ce-am învățat când am apărut în mai multe reclame de la branduri mari în România

În 2014, la 18 ani, eram una dintre foarte puținele fete care făceau skateboarding în București. Aveam o gașcă de prieteni, preponderent băieți, cu care apăream, din când în când, și în reclame online sau la TV. Aveam noroc, într-un fel, tocmai pentru că cererea de astfel de „tineri liberi și frumoși” era destul de mare, iar oferta destul de mică. Așa am ajuns să particip la mai multe filmări fie ca simplă figurație, fie ca parte din trupa de skateri ai orașului.

Îți las aici câteva dintre învățămintele pe care le-am tras eu după experiențele astea, în cazul în care crezi că să apari câteva secunde într-o reclamă este ceva ușor, amuzant și wow. Uneori este, de cele mai multe ori, nu.

Din motive legate de contractele de confidențialitate semnate cu agențiile, nu pot să dau numele brandurilor, dar asta nu afectează cu nimic experiența în sine.

Știi vorba „Numai de noroc să nu te plangi”? Cu gândul ăsta pornești la drum dacă vrei să fii și tu în reclamele de la TV. Nu ai nevoie de un nivel prea ridicat al IQ-ului, nici de vreo oră de actorie sau lecții de dicție (cel mai probabil nici nu vei vorbi). Nu trebuie să ai vreun talent ascuns sau să fii top model. Trebuie doar să ai norocul să te asemeni cu personajul din capul regizorului. Orice, statură, atitudine, părul lung sau scurt, vârsta sau impresia de vârstă.

Hai să-ți spun care este metodologia folosită în această situație.

Cauți online niște agenții de casting din zona asta, te duci la una dintre ele și te înscrii. Vezi să nu ajungi la vreun studio de videochat (decât dacă asta îți dorești). După ce completezi un formular cu toate informațiile cerute și faci niște poze aproape ca cele de buletin, te duci acasă și aștepți să te sune ei, atunci când consideră că au găsit ceva ce se pliază pe profilul tău. De obicei, dacă au nevoie de un personaj pentru o reclamă, cheamă 50 de persoane la audiție, așa, doar ca să fie siguri. Odată sunat și ajuns la agenție pentru reclama x, vei fi filmat în timp ce ții un discurs despre tine: cum te cheamă, ce vârstă ai, ce ai făcut până acum, ce îți place să faci etc. Este posibil să susții acest discurs și în engleză, deci, dacă încă nu ești familiar cu limba, ar fi tare să o înveți. De fapt, fă-o oricum, chiar dacă nu ai de gând să mergi la castinguri.

Regizorul se uită peste toți indivizii filmați și alege câștigătorul, în funcție de criteriile și viziunea lui. Pe scurt, trebuie să ai noroc, nu e rocket science.

Știu că ai mai auzit asta, așa că nu o să încep să comentez conspirațiile. O să-ți dau, mai degrabă, cele mai banale exemple.

Prima filmare la care am participat cu skate-ul a fost în 2014. Deși în reclama respectivă, vremea părea să fie super frumoasă, cu soare vesel, în realitate, erau cinci grade și înnorat. Cu puțină editare și cu ajutorul unor lumini, problema s-a rezolvat. Soarele înapoi pe cer. Dar ca să fie cât mai autentică reclama și să placă lumii, m-au pus să stau în tricou, așa că după ziua aia, am prins o răceală pe cinste. Vorba aia.

La altă reclamă pentru un brand foarte mare pe piața de la noi, am fost chemată dis-de-dimineață la filmări. Eram cu toții cu skate-ul, în Eroilor, așteptând cu nerăbdare micul dejun. Până s-a montat tot și s-a trezit lumea din somn, a început ploaia. Inițial au spus că se amâna cu o zi, dar după ce a trecut ploaia, oamenii n-au mai vrut să piardă banii de filmare, așa că ne-au pus la treabă, deși asfaltul era deja compromis. În mod normal, nu prea ne dăm cu plăcile prin bălți pentru că nu e chiar așa fun și riști să ți-o strici. Ei, oamenii au insistat să o facem oricum, așa că ne-am distrus skate-urile. E bine că ei au obținut ce-au vrut și noi am rămas cu lemnul umflat, cum ar veni.

Ai rămâne surprins dacă ai afla câte reclame difuzate în afara țării sunt, de fapt, filmate pe teritoriul nostru. Nu te gândi că ne iubesc străinii în mod special, dar iubesc prețurile mici de aici. Toată echipa românească pusă la dispoziție, de la cameramani până la figurație, era plătită în funcție de prețul standard de aici, doar dacă angajatorul străin nu voia să dea mai mulți bani din proprie inițiativă. Mi se pare și normal până la urmă, țara noastră, regulile noastre. Cum să nu le convină străinilor să se întoarcă acasă cu jumătate din buget?

Am participat acum câțiva ani, împreună cu o prietenă skateriță la o reclamă care urma să fie televizată doar în UK. În afară de regizor și câțiva colegi de-ai lui, toți eram români. Conceptul reclamei era unul feminist și motivațional și-mi plăcea foarte mult. Pentru o zi de filmare ne-am luat în jur de o sută de euro, ceea ce e puțin, totuși, dacă ții cont că eram chiar protagonistele spot-ului, nu doar niște gagici prin cadru.

Povestea asta e ușor incredibilă, dar va trebui să mă crezi pe cuvânt. Aflasem de o reclamă unde nu trebuia să mă dau pe skate, ci doar să mă zbengui de fericire cu amicii mei, într-un parc din București, împroșcați cu praf colorat. Atât mi s-a comunicat. Am zis OK.

Era o zi toridă de vară, așa că echipa de la vestimentație ne-a îmbrăcat cât de sumar posibil. Eu purtam o pereche de pantaloni scurți cu un maiou tăiat deasupra buricului. Toate bune și frumoase, până când ni s-a dat vestea că nu mai există praful colorat, cumva nu a ajuns la destinație. Se știe că românul se pricepe de minune la improvizații, așa că cineva din echipa de organizare a făcut rost de „o vopsea de piele”. S-au reluat filmările, săream toți de bucurie, vreo 30 de oameni, în timp ce eram stropiți cu vopseaua aia.

Mi s-a părut amuzant la început. Toată lumea era colorată din cap până în picioare și dansa de parcă era ultimul party de pe planetă. După vreo 2-3 ore de agitație în soare, s-a finalizat reclama. Imediat după, am simțit cum mă doare, la propriu, pielea. Nu înțelegeam ce se întâmplă, până să îmi dau seama că vopseaua aia se uscase și se întărise. Era vopsea cu glucoză, iar corpul meu era 80% acoperit cu ea. Ne-am dus la organizatori să le spunem că vrem să ne spălăm, ei ne-au liniștit că ne urcă în microbuze și ne duc la dușuri.

Am mers două ore cu un microbuz în traficul bucureștean, la 40 de grade, fără aer condiționat, până la o sală de sport unde erau niște dușuri. Probabil o altă combinație a cuiva din echipă.

Partea cea mai tare a fost că mi-am luat inițial o sumă efectiv mizerabilă. Apoi am făcut scandal la agenție și ne-au dublat valoarea. Dar nu-ți imagina că era mai mult de o sută de euro de căciulă.

În 2016, au venit americanii la noi pentru a filma o reclamă la Mountain Dew cu un skater profesionist, Sean Malto. Eu și toată gașca mea de skateri am fost chemați de urgență la datorie. Trebuie să recunosc că a fost una dintre cele mai blană experiențe. Până la urmă, nu ai în fiecare zi ocazia să cunoști un sportiv profesionist de peste ocean, darămite să te dai cu el pe skate. Și banii primiți pentru filmare au fost peste orice mai făcusem înainte, plus câte un voucher pentru plăci noi. Acesta este cel mai bun exemplu despre cum comunitatea de skateri se ajută și se susțin între ei, la nivel internațional chiar.

Schema este simplă. Dacă ai de gând să participi la reclame, nu te aștepta la mare lucru când vine vorba de bani. Dacă primești mai mult de 250 de lei, fii fericit. Ia banii și fugi din țară, mă rog, nu în Costa Rica. Același lucru este valabil și când vine vorba de mâncare sau de taxi. Trebuie să te mai mulțumești cu niște fursecuri câteodată și să dai cu banul pentru decontarea taxiului. Depinde de noroc.