Toate motivele pentru care pe români îi doare-n cot de protestele vestelor galbene din Franța

Protestele vestelor galbene s-au extins în Europa, în timp ce în Franța au ajuns la cea de a noua săptămână consecutivă. După cum ți-am explicat aici în urmă cu o lună, mișcarea a pornit de la anunțul din noiembrie făcut de autoritățile franceze de creștere a taxei pe carburanți pentru 2019, ceea ce ar fi dus la scumpirea benzinei și motorinei cu șase eurocenți pe litru, în medie.

În timp, însă, lista revendicărilor strigate în stradă a crescut, dar cea mai mare parte a rămas în zona nemulțumirilor economice și sociale, strâns legate de nivelul de trai al francezilor. Ca un detaliu important, protestele au continuat și după ce premierul Edouard Philippe a anunțat suspendarea taxei pe carburanți pentru 2019.

Mișcarea vestelor galbene s-a extins destul de repede și în alte țări din lume, cum ar fi Germania, Olanda, Croația sau chiar Burkina Faso și Taiwan. Oamenii continuă să iasă în stradă pentru că sunt nemulțumiți de nivelul lor de trai, de prețurile mari, de salariile mici și nivelul de taxare etc.

România nu se numără totuși printre țările în care mișcarea „vestelor galbene” să stârnească solidaritate. La prima vedere, pare foarte ciudat acest lucru, cel puțin din două motive. Primul ar fi că românii au dobândit în ultimul timp exercițiul ieșirii în stradă împotriva guvernului și reușesc să se mobilizeze foarte bine pe rețelele sociale. Și aș da ca exemplu protestul din 1 februarie 2017 unde câteva sute de mii de oameni au ieșit în Piața Victoriei împotriva ordonanței 13. Sau, mai recent, protestul diasporei din 10 august 2018.

Un alt motiv ar fi acela că și la București sunt probleme economice care afectează viața cetățenilor. Românii au avut parte de un an dificil (chiar dacă guvernul a mărit salariile bugetarilor) cu o inflație mare, care a dus la creșterea prețurilor produselor de consum.

Am încercat să lămuresc de ce românii nu se simt atașați de mișcarea de protest din Franța.

Sociologul Mircea Kivu este de părere că „vestele galbene” nu prind în Romania în primul rând din cauza diferenței de profil sociologic între persoanele care compun grupurile protestatarilor.

„În România, protestarii sunt tineri, educați și lucrează, în general, în multinaționale”, subliniază Mircea Kivu.

Cu alte cuvinte, nivelul de trai al protestatarilor români, un pic mai ridicat decât media angajaților din România, îi face să nu se recunoască în mișcarea din Franța.

„Neavând dificultăți financiare majore, protestatarii români par să nu aibă aceeași sensibilitate pentru revendicări similare”, mi-a mai explicat Mircea Kivu.

De cealaltă parte, una dintre femeile participate la protestele din primele zile din Franța a explicat că ea plătește în jur de opt sute de euro pe lună pentru benzină, în condițiile în care trăiește din salariul minim pe economie care este de 1 500 de euro (brut). Din acest motiv, orice creștere de preț, chiar și cu șase eurocenți pe litru, îi afectează în mod direct nivelul de trai.

Un alt aspect care merită menționat aici este diferența de stadiu democratic în care se află cele două state.

În Romania, revendicările sunt legate de ideologie, sau mai bine spus, de înțelegerea unor principii democratice, în principal justiția.

Asta este și părerea Sabrinei de 46 de ani, o franțuzoaică ce lucrează în domeniul social și pe care am întâlnit-o la protestul de sâmbătă la Strasbourg:

„Cred că românii au alte preocupări decât cele legate de nivelul de trai, deși mi se pare că este greu de trăit cu salariul lor chiar și acolo. Au încă de reglat probleme care țin de democrație”.

În Franța, lucrurile sunt mult mai așezate din punct de vedere al democrației. Nicio guvernare nu și-a propus până acum să zdruncine statul de drept, așa cum se întâmplă în România.

Mulți din tinerii români pe care i-am întâlnit la protestele din Piața Victoriei au plecat între timp din țară, după ce au văzut că lucrurile nu se îndreaptă și Guvernul merge înainte cu schimbările în justiție. Și mulți dintre ei, cei cu studii superioare și specializări căutate pe piața muncii din țările occidentale, nu au avut mari dificultăți să-și găsească joburi similare în țările de adopție. Și mult mai bine plătite decât în România.

În plus, după căderea comunismului, Occidentul a fost idealizat în România. Există această părere foarte răspândită că sunt și alte țări în lumea asta unde poți să pleci ca să trăiești liniștit. Sau măcar să înveți carte. Centrul educațional IntegralEdu numără 40 mii de tineri români care studiază în străinătate.

„Vestele galbene” nu au unde să se ducă. Protestatarii din Franța au crescut cu ideea că nu există un alt loc în care să fie mai bine decât în țara lor. Francezii nu au de ales decât să schimbe propriul sistem.

Dincolo de tipul revendicărilor, mai trebuie remarcat un lucru: în multe situații, „vestele galbene” s-au comportat violent, spre deosebire de protestatarii din România care au fost, în general, pașnici.

Sociologul Mircea Kivu este de părere că violența la proteste ține de cultura fiecărei țări. Francezii au un fel de tradiție în a se lupta cu autoritățile în stradă și aș putea merge cu exemplele în urmă până la formarea Republicii Franceze.

Herve, un alt protestatar din Strasbourg pe care l-am întâlnit în acest weekend, mi-a dat o altă explicație:

„Românii au un stat mai represiv decât Franța și le este mai mult teamă decât francezilor de violență”. Asta este și părerea lui Jean, șofer de 52 de ani care are impresia că „romanilor le este teamă de poliție pentru că au trăit experiențele din trecut”.

Spre deosebire de celelalte țări din blocul estic, democrația a apărut în mod sângeros în România în 1989. Apoi, în anii următori există exemple în care protestele pașnice au fost reprimate în mod brutal. Și mă gândesc aici la mineriade sau chiar la protestul diasporei din 10 August 2018.

Un alt motiv pentru care protestele vestelor galbene nu au găsit ecou în România este atitudinea guvernanților.

„În România, coaliția de guvernare are un discurs care pare să spună că va da bani mai mulți populației, dacă oamenii le vor permite să fie mai puțin democratici”, susține Mircea Kivu.

Această atitudine îi motivează pe oamenii mai săraci să nu iasă în stradă. Când guvernul majorează salariile și pensiile, există români care sunt dispuși să închidă ochii la excesele nedemocratice ale acestuia.

În Franța, atitudinea președintelui Macron, considerată ca arogantă, nu calmează populația nemulțumită, cea care suferă de taxe și care are dificultăți în a-și asigura veniturile lunare.

O mișcare de genul „vestele galbene” în România ar putea fi stârnită de o formațiune de stânga. Din acest motiv, l-am întrebat pe Claudiu Crăciun, membru fondator al Demos, dacă formațiunea sa se simte solidară cu „vestele galbene”.

„Nemulțumirea poporului francez este legitimă, iar guvernanți arată un total dispreț față de cei vulnerabili. În același timp, formularea acestor nemulțumiri trebuie să fie de natură socio-economică și să excludă argumente naționaliste, xenofobe și antieuropene”, mi-a zis Claudiu Crăciun.

Cu alte cuvinte, lipsa de solidaritate cu mișcarea franceză din partea Demos este mai mult motivată de frica de a valida anumite mesaje vehiculate în timpului protestelor de la Paris care nu merg în sensul ideilor apărate de ei.

Cu toate aceste diferențe, câteva „veste galbene” au apărut totuși și la București, printre protestatarii din Piața Victoriei. Marian Ceaușescu, primul care să preia simbolul din Franța, spune că este „un semn de solidaritate pentru cei de acolo”.

Dar la Strasbourg, Emma, vestă galbenă și cadru administrativ într-o școală, consideră că „nu contează câte veste galbene sunt în fiecare țara, din moment ce reușesc să se unească, vom putea schimba ceva în Europa”.

Irene Costelian este jurnalistă franceză și colaborează cu Liberation, France Culture și Arte.