10 întrebări pentru o femeie care-și amintește fiecare moment din viața ei

Dacă iei oricare dintre cărțile Harry Potter, o deschizi la nimereală și începi să citești, Rebecca Sharrock, în vârstă de 29 de ani îți va recita din memorie. Voi începe cu „Sunt tot felul de tipuri de curaj”, din The Sorcerer’s Stone, iar ea va continua fără ezitare: „îți trebuie mult curaj ca să ții piept dușmanilor…”

Rebecca poate face asta fiindcă-și amintește fiecare moment din viață, în ordine cronologică, la un nivel bizar de detaliat. În cazul ei, are amintiri hiperrealiste care includ mirosuri, conversații întregi, câteodată chiar și durere fizică. Această deprindere rară este cunoscută sub numele de Memorie Autobiografică Superioară (HSAM), iar Rebecca este una dintre cei doar 80 de indivizi diagnosticați internațional cu această tulburare.

Evident că am vrut să știu totul despre amintirile Rebeccăi, creierul ei și cum a afectat-o traiul cu o cunoștere enciclopedică despre propria viață. Așa că am sunat-o acasă în Brisbane.

VICE: Salut, Rebecca, care este primul lucru pe care ți-l amintești?
Rebecca Sharrock: Îmi amintesc că eram într-un loc întunecat, cu o lumină roșiatică și aveam capul între picioare, deci cred că eram în pântec, dar nu-mi știam vârsta atunci. Este cea mai veche amintire pe care o am, din moment ce ele sunt mereu în ordine cronologică.

Ok, wow, o să te testez de câteva ori. Ce-ți amintești de aniversarea de la doi ani?
Era înainte ca sora mea Jessica să se născă, dar nu am realizat că mama era gravidă atunci. Îmi amintesc că stăteam la masă și că aveam un tort cu trenuri de plastic pe el, dar eram mai mult interesată de trenuri decât eram de lumânări. Odată ce am mâncat tortul, am luat trenurile şi au devenit jucăriile mele pereferate pentru câteva luni. La vârsta aia nu știam că cresc, știam doar că ceva era diferit.

Care este amintirea cea mai vie?
Cu cât sunt mai vechi amintirile, cu atât sunt mai vii. Amintirile mai noi nu sunt atât de profunde și intense pentru mine. Așa că, dacă ar fi să aleg una, îmi amintesc că aveam trei ani, eram la bunici și stăteam pe pat. Am întrebat-o pe mama ce am avut la cină cu câteva săptămâni înainte. Mereu îmi răspundea: „Nu știu, Becky, a fost acum mult timp”, la care eu ziceam „dar cândva și momentul prezent va fi cu mult timp în urmă”. Și ea întotdeauna spunea: „dar până atunci nu ți-l vei mai reaminti”.

Cât de intense sunt amintirile tale?
Îmi amintesc totul. În special mirosurile, care sunt mereu o parte foarte vie din amintiri. Dacă ies undeva și vreau să mă simt într-un anume fel înainte să plec, mă dau cu o anumită aromă dintr-o amintire fericită.

Cum este HSAM testat și dovedit? Cum a fost procesul de testare?
A fost unul foarte lung. Părinții mei au contactat laboratoarele McGaugh/Stark de la Universitatea California din Irvine. Ăsta a fost laboratorul unde HSAM a fost prima oară descoperit în 2006 și este singurul loc unde poți fi oficial diagnosticat. Tot procesul a durat câțiva ani. A trebuit să fac mai multe teste și să mi se scaneze creierul. Îmi puneau anumite întrebări la începutul procesului de testare, le înregistrau şi doi ani mai târziu mă verificau dacă dădeam aceleaşi răspunsuri. Am avut emoții la început, pentru că mi-au spus că majoritatea oamenilor eșuează când sunt întrebați în ce zile ale săptămânii au avut loc anumite evenimente sau ce anume s-a petrecut atunci, dar eu am trecut testul.

A fost important pentru tine să fii diagnosticată oficial?
Absolut. Înainte să aflu de HSAM, încrederea în mine era foarte scăzută pentru că aveam impresia că era ceva greșit cu mine. A fost bine să am un răspuns. La fel a fost şi când am fost diagnosticată cu autism, pentru că, înainte, acesta era doar o altă întrebare pe care o aveam.

Am aflat despre HSAM când am împlinit 21 de ani, dar am realizat că eram puțin diferită când am început să socializez mai mult în adolescență. Am aflat că aveam fixații pe anumite lucruri mai mult decât prietenii mei. Înainte să fiu diagnosticată am dat vina pe OCD (Tulburare Obsesiv-Compulsivă), pe care o am de asemenea.

Ai putea spune că HSAM este mai mult o binecuvântare sau un blestem?
Un amestec din ambele. Este un blestem fiindcă nu-mi pot uita experiențele negative și că retrăiesc toate emoțiile care îmi pot strica ziua. Dar partea pozitivă este că retrăiesc experiențele fericite, cum ar fi astăzi, când mi-am reamintit momente din copilărie.

Trebuie să eviți anume evenimente sau scenarii știind că ți le vei reaminti pentru totdeauna?
Cu siguranță, trebuie să fiu mai atentă. Trebuie să țin pasul cu noutăţile legate de testele de memorie viitoare, așa că prefer să citesc ziarul. Dacă văd conflicte la știrile de la televizor, îmi pot rămâne în minte și să țină o eternitate. Fac tratament ca să-mi controlez anxietatea, deci dacă este o zi care știu că mi-ar putea provoca stres, cum ar fi cumpărăturile de Crăciun, iau un Diazepam ca precauție. Terapeutul mi-a dat strategii ca să evit aceste situații, dar da, câteodată nu le pot evita.

Cum te simți când oamenii vor să le demonstrezi tulburarea ta sau când încearcă să îți testeze cunoștiințele?
Când oamenii îmi cer să demonstrez lucruri, mă simt câteodată ciudat și rușinată, ca și cum aș fi un animal de la circ. Câteodată îmi cer într-un mod foarte sceptic să le demonstrez că am HSAM. Am primit mesaje în care sunt făcută mincinoasă.

Dacă ar exista un tratament complet pentru tulburarea ta, l-ai lua?
L-aș lua ca să scap de amintirile negative imediat, dar aș vrea să le păstrez pe cele frumoase. Încă se cercetează care parte din creier controlează amintirile de scurtă durată și care pe cele de lungă durată, deci se caută moduri sigure prin care poți declanșa sau opri diverse amintiri.

Articolul a apărut inițial pe VICE AU.