tunel metrou drumul taberei
Autorul acestui articol în tunelul prin care va circula viitorul metrou.

FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Fotografii cu metroul din Drumul Taberei cu care te vei plimba, probabil, la pensie

Finalizarea lucrărilor s-a amânat de șase ori.
ED
fotografii de Eli Driu

La câte amânări a cunoscut până acum, metroul din Drumul Taberei a devenit un mit al Bucureștiului. Numai că atunci când tot orașul ajunge să fie convins că de fapt nu există, conducerea Metrorex mai cheamă niște jurnaliști să le arate stadiul lucrărilor și avansează un nou termen de finalizare. Astăzi a fost unul din momentele alea de optimism când am aflat că vom apuca totuși să mergem cu trenul pe sub pământ în Drumul Taberei. Când? La sfârșitul lui 2019.

Publicitate

Septembrie sau octombrie, dar nu e chiar sigur

„Lucrările vor fi finalizate până în septembrie sau octombrie, în totalitate, avem finanțarea asigurată, mai puțin finalizarea sistemului de automatizare, care, după cum bine știți, face obiectul unei acțiuni în instanță. Au fost două contestații, prima finalizată în 15 noiembrie, al doilea dosar a fost suspendat. Sperăm totuși că se va judeca în regim de urgență, cum am solicitat. Putem da în funcționare M5 dacă instanța va judeca în regim de urgență acest dosar”, a explicat Dumitru Șodolescu, directorul Metrorex, la vizita pe care o organizat-o azi cu ziariștii în subteranul șantierului.

Acum, eu n-aș visa în locul tău să mă plimb prin septembrie cu metroul pe la stațiile Romancierilor, Orizont sau Favorit. Nu de alta, dar de vreo cinci ori a fost amânat termenul pentru finalizarea lucrărilor. Dacă inițial s-a promis că-n 2015 bucureștenii vor circula cu metroul și prin Drumul Taberei, termenele au fost devansate mai întâi pentru 2016, de două ori în 2017 și apoi a venit promisiunea că-n 2018. În toamna anului trecut, ministrul Transporturilor de atunci, Lucian Șova, promitea că lucrările se vor termina în martie 2019. Astăzi tocmai am aflat că, de fapt, este vorba de a doua jumătate a lui 2019, dar nici asta nu e sigur. Că există un proces legat de sistemul de automatizare.

Niște numere care nu spun nimic

muncitori in tunel de metrou

Sistemul de automatizare a liniei de metrou nu va fi, totuși, gata nici la sfârșitul lui 2019

„Avem gata 99.3% din infrastructură, calea de rulare 99%, finisaje 70%, probele tehnologice vor debuta începând cu luna mai, iar metroul va fi gata la timp, în septembrie”, se laudă directorul Metrorex. Eu nu vreau să fiu pesimist, dar tot Șodolescu a menționat câteva posibile întârzieri: pasajul de legătură până la tramvaiul 41 s-ar putea să nu fie finalizat la timp.

Publicitate

Lucrările de la suprafață, ca traficul să se desfășoare normal, n-au fost finalizate din cauza „anotimpului rece”. O scuză perfect valabilă pentru o țară europeană din mileniul trei, nu? „Vom putea reda circulația începând cu lunile iunie-iulie”,ne asigură, totuși, directorul Metrorex. Așa o fi, dar e greu să mai crezi aceste promisiuni după tot circul din jurul șantierului ăsta din 2011 și până-n prezent.

Nu te mai plictisesc acum cu detalii tehnice, vreau doar să-ți povestesc puțin despre realitatea de la fața locului.

În timp ce angajații și oficialii Metrorex ne promit noi termene, iar viitorul pare că sună din nou bine, realitatea din teren arată puțin diferit. Lucrătorii de pe șantier munceau de zor, ce-i drept, însă nu păreau foarte eficienți: în douăzeci-nouășpe, ca să fiu în ton cu premierul, din magistrala M5 se scoate apa cu găleata. Nu mai puțin de trei indivizi lucrau la această operațiune complexă. Cine știe, dacă avem ghinionul și-i fisurată găleata, termenul de finalizare al lucrărilor ar putea fi amânat. Din nou.

În subteran, însă, lucrările arată cât de cât bine. Bine, nu neapărat la stația Râul Doamnei, unde ar mai fi nevoie lejer de câteva luni de muncă. Nu trebuie să fii inginer sau specialist să-ți dai seama de asta. Însă, la stația Romancierilor, acolo unde lucrările sunt finalizate în proporție de 99%, viitorul chiar arată drăguț. Nici culorile n-au fost rău alese. „Mai trebuie să facem curățenie, să ștergem praful, în rest e gata!”, zice mândru un angajat. Doamne ajută!

Publicitate

Editor: Gabriel Bejan

Vezi mai jos o galerie foto de pe șantierul metroului:

tunel metrou
metrou drumul taberei
muncitori la metrou
peron metrou
muncitori metrou bucuresti
muncitori pe santier
santier tunel metrou
muncitori metrou bucuresti