Medicii au inventat vibratoarele ca să nu mai fie obligați să-și masturbeze pacientele

Vibratorul a fost inventat acum o sută de ani, pentru că doctorii aveau crampe la degete din cauză că tratau adesea „isteria" pacientelor lor. Apoi, a devenit un produs casnic popular care le ajuta pe femei să se elibereze singure de tensiunea sexuală acumulată – și n-a fost considerat o jucărie sexuală până în anii 1920.

Avem în minte o anumită imagine a femeii victoriene: corsete, canapele pentru leșinat, pasiune pentru brodat. E adevărat că doamnele de la sfârșitul anilor 1800 erau experte în broderii. Dar pe spatele revistelor specializate în brodat erau reclame la vibratoare.

Descoperirea electricității a adus vibratorul personal în viața tuturor femeilor din clasa de sus și de mijloc. În sfârșit, revoluția industrială le-a dat femeilor puterea să aibă orgasm în intimitatea locuinței lor. Primul aparat electro-casnic a fost mașina de cusut, în 1889, a scris Rachel Maines în cartea ei revoluționară „Tehnologia orgasmului: Isteria, vibratorul și satisfacția femeilor". Conform lui Maines, vibratorul electric a fost al cincelea produs electro-casnic inventat. „A apărut cu nouă ani înaintea aspiratorului electric, cu zece ani înaintea fierului de călcat electric și cu peste zece ani înaintea tigăii electrice."

Și atunci, de ce vedem istoria femeilor dinainte de revoluția sexuală ca fiind plină de aspiratoare și mai puțin populată cu vibratoare? Pentru că, pentru nebunii ăia de victorieni, stimularea clitorisului nu se chema masturbare – nici măcar nu era considerată sexuală. Stimularea clitoridiană era doar un tratament pentru o boală. Lucrarea din 1913 a fizicienei britanice Havelock Ellis, „Impulsul sexual la femei", a estimat că aproape 75 de procente dintre femei sufereau de „isterie", o tulburare cu simptome gen migrene, crize de epilepsie și limbaj vulgar. Aproape orice tip de comportament al unei femei putea fi considerat isterie. Soluția principală pentru această boală inventată în Grecia antică era masajul pelvian.

Se presupunea că femeile din perioada victoriană nu simțeau dorință sexuală, așa că isteria a devenit o boală fără nicio legătură cu sexul. Au redenumit până și orgasmul: dacă o femeie se descărca în urma masajului pelvian, asta se numea paroxism isteric. Conform lui Maines, doctorii erau convinși de credința confortabilă că doar penetrarea le stimula sexual pe femei. Astfel, speculum-ul și tamponul au fost inițial mai controversate decât vibratorul. Dacă o femeie dorea stimularea clitorisului, însemna că e bolnavă de isterie. Și singura soluție era stimularea clitorisului până când femeia se simțea satisfăcută. Desigur, tratamentul ăsta trebuia repetat de nenumărate ori, pentru nenumărate paciente.

Doctorul grec antic Aretaeus din Cappadocia numea uterul „un animal înăuntrul unui alt animal". Avea teoria că, dacă e lăsat de capul lui, uterul o sufoca pe femeie din interior: trebuia îmblânzit cu uleiuri frumos mirositoare. Aceste uleiuri erau aplicate în jurul clitorisului într-o manieră viguroasă, ceea ce o ajuta pe femeie să se recupereze.

Motivul din spatele isteriei s-a schimbat de-a lungul mileniilor – de la animalul neîmblânzit din perioada antică la posesie demonică în Evul Mediu. Bineînțeles că femeile sunt mai ușor de posedat; vaginul era un punct de intrare pentru demoni. Doctorii recomandau căsătoria,călăria sau stimularea cu degetul de către o moașă. În era victoriană, se credea că motivul isteriei era societatea modernă și presiunea asupra femeilor fragile. În perioada victoriană, doctorii asociau isteria cu comportamentele periculoase ale femeilor intelectuale, a scris Greer Theus de la Universitatea Washington and Lee. Mașinile alea de cusut și analfabetismul le făceau praf bietelor femei mințile lor delicate. Din fericire, s-au făcut progrese în tratamentul isteriei: dușurile pelviene.

În loc să revoluționeze vibratoarele, doctorii au început să le stropească pe femei cu furtunul cu apă în zona pelviană. Dușurile pelviene, care proiectau un jet puternic de apă în interiorul coapselor, au fost instalate în stațiunile balneoclimaterice din toată Europa și America pe la jumătatea anilor 1800. Femeilor le plăceau și mergeau oriunde exista așa ceva. R.J. Lane, care a scris despre experiențele sale la o stațiune balneoclimaterică din Anglia, a zis că bărbații se cam temeau de dușurile acestea, dar femeile declarau că le fac să se simtă la fel de fericite ca un pahar de șampanie.

Cu degetele obosite și pline de crampe, doctorii nu mai suportau să trateze isteria. La fel ca și partenerii sexuali ai femeilor care veneau pentru tratament, doctorii nu mai aveau chef să le provoace femeilor orgasme, a scris Maines. Așa a apărut primul vibrator mecanizat. Primele erau alimentate de o mini moară de apă conectată la chiuvetă.

Dar totul s-a schimbat când a apărut vibratorul cu aburi.

Un doctor american pe nume George Taylor a patentat „Manipulatorul" în 1869. Pacientele se așezau pe o masă matlasată care avea în centru o sferă vibratoare. „Publicul lui țintă erau stațiunile balneo și doctorii cu cabinete suficient de mari când să-și permită un astfel de instrument", a scris Maines.

Până la urmă, doctorii s-au săturat să bage cărbuni în motoarele vibratoarelor. Mortimer Granville a inventat primul vibrator cu baterii la începutul anilor 1880, deși a explicat foarte clar că dispozitivul nu trebuia să fie folosit pe clitoris: „Am evitat și voi continua să evit tratarea femeilor prin această metodă, pentru că nu accept fenomenul acestei boli mimetice", a scris el în 1883.

Granville credea că femeile nu mimează orgasme, ci mimează o boală ca să poată avea orgasme.

Bateria din vibratorul lui Granville cântărea douăzeci de kile, dar era portabilă. În timp, bateria s-a micșorat și femeile au început să-și cumpere vibratoare pentru uz personal. Un catalod Sears din 1918 avea o reclamă la un vibrator cu mai multe accesorii, inclusiv un ventilator, a scris Maines.

Vibratoarele au fost promovate la greu în revistele pentru femei până în 1920, conform magazinului de jucării sexuale Good Vibrations. Muzeul Vibratoarelor Antice notează că „vibratoarele au început să apară în filme pentru adulți în 1920, deci era greu ca oamenii să le mai ignore funcția sexuală. Din această cauză, reclamele la vibratoare au început să dispară din publicațiile respectabile." Conform lui Maines, industria jucăriilor sexuale a înflorit în 1980, când vibratoarele au devenit o parte normală din viața de zi cu zi. În sfârșit, a venit vremea ca dispozitivul magic să strălucească în lumina reflectoarelor.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Zaharia Oana Maria