Felul în care mergi arată cât de agresiv ești

Felul în care o persoană merge scoate la iveală dacă el sau ea are tendințe agresive, conform unui studiu publicat la începutul lunii ăsteia în Journal of Nonverbal Behavior. „Pentru majoritatea oamenilor mersul e un comportament relativ automat”, au scris cercetătorii de la Universitatea Portsmouth din Marea Britanie, „și totuși reflectă psihologia individului”.

Cercetătorii le-au cerut celor 29 de participanți din studiu să meargă pe o bandă rulantă timp de 60 de secunde, în stilul și cu viteza lor normală, în timp ce purtau indicatori reflectorizanți prinși la nivelul de jos al corpului, pe picioare și tălpi. Cu ajutorul unei tehnologii de captare a mișcării, au înregistrat gesturile fiecărei persoane și au creat modele tridimensionale pentru a analiza mișcările toracelui și ale pelvisului, precum și viteza mersului.

Videos by VICE

Participanții au completat apoi chestionare de personalitate; cercetătorii au folosit Chestionarul de Agresivitate Buss-Perry, care măsoară agresivitatea mersului, și Inventarul Big Five, care analizează conștiințiozitatea, agreabilitatea, neurotismul, deschiderea față de experiențe și extraversiunea.

După ce au comparat răspunsurile participanților cu caracteristicile mersului, cercetătorii au determinat că „mișcarea relativ crescută a toracelui și a pelvisului laolaltă reflectau agresivitatea crescută.”

„Când mergi, corpul se rotește puțin de la sine”, a scris autorul studiului. „Odată ce un individ pășește înainte cu piciorul stâng, partea stângă a pelvisului se va duce în față cu piciorul, iar umărul stâng se va da în spate, în timp ce umărul drept va înainta pentru a păstra echilibrul. Mai simplu spus, un mers agresiv e unul în care rotația e exagerată.”

Cât de repede merge o persoană are puțină importanță în determinarea trăsăturilor de personalitate. Deși exista o „legătură moderată între viteza mersului și agresivitatea bărbaților”, conform autorilor, nu exista o conexiune între viteză și agresivitate pentru femei sau pentru eșantion ca întreg.

În ceea ce privește relația între mers și Big Five, conștiințiozitatea și agreabilitatea au fost găsite ca având mai multe în comun, dar cercetătorii s-au lovit de „provocări” în explicarea sa. Mai exact, e nevoie de mai multe studii pentru a determina dacă mersul afectează personalitatea sau cea din urmă afectează mersul.

Citește și Mitoș Micleușanu îți explică de ce ne place violența, chiar dacă ne oripilăm de ea-n realitate

În cele din urmă, cercetătorul Liam Stachell a declarat pentru Broadly că studiul ăsta confirmă că limbajul corpului spune mai multe decât crezi. „Pe baza a ceea ce am făcut aici, am demonstrat că agresivitatea și alte trăsături ale personalității sunt prezente în matematica mersului”, a zis el.

Conform cercetătorilor, o formă prin care poți pune în aplicare acest lucru e prevenirea infracțiunilor: posibilitatea de a antrena un număr restrâns de observatori ca să recunoască „mersul agresiv relevant”. Satchell a zis că limbajul corpului poate ajuta oficialii să „detecteze în mulțime ținte cu agresivitate de nivel ridicat”.

Oamenii care se chinuie să detecteze agresori pot beneficia de asta și-n cazul străinilor cu care interacționează, sugerează Satchell. „O groază de oameni au avut ocazia să fie intimidați de cineva care se apropia de ei”, a zis Satchell. „Pot încerca să-și dea seama dacă persoana în cauză vrea să-i rănească. Dacă informația despre agresivitate e disponibilă în felul în care mergi, atunci putem antrena oameni să recunoască posibilii agresori de la depărtare.”

Cercetătorii aduc în discuție și importanța primei impresii. „Poți să te dai de gol prin felul în care mergi”, a zis Satchell. „Dai mereu semnale despre personalitatea ta, iar astea pot influența felul în care oamenii reacționează sau acționează în privința ta.”

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre agresivitate:
De ce ajung mai agresivi copiii care cresc alături de frații lor vitregi
De ce-și dau femeile ochii peste cap atât de mult
Am vorbit cu grupul de activiști ruși care vânează șoferii nesimțiți