Chestii

Cinci lucruri pe care Gabi Firea ar fi putut da 176 000 de euro, în loc de luminițe de Paște

„Degeaba-mi luminează Firea sărbătorile, dacă mie-mi cotrobăie șobolanii prin pască, atunci când ies la picnic în Herăstrău.”
Răzvan Filip
Bucharest, RO
14.3.17
Fotografie via contul oficial de Facebook al Gabrielei Firea

Gabriela Firea, primarul genial și general al Capitalei, a avut săptămâna trecută fabuloasa idee de a împodobi centrul orașului cu luminițe de Paște. Oamenii au râs și au făcut glume pe seama ei, dar Gabi nu s-a lăsat intimidată de miștouri și lunea asta a venit c-o estimare a costului: 176 300 de Euro. Am făcut transformarea pe Google și mi-au ieșit puțin peste 800 de mii de lei noi. Sau opt miliarde de lei vechi, dacă ți-e mai ușor așa.

Publicitate

Bun, las la o parte idioțenia unei astfel de idei. Las la o parte și justificarea penibilă oferită de Gabriela Firea (parafrazez, să fiu mai cool): am făcut niște economii la buget în valoare de milioane de euro, deci de ce să nu alocăm aproape două sute de mii de euro unui demers pe care nu l-a cerut nimeni. Și de care nimeni nu are nevoie când țara arde.

Am vrut totuși să văd ce altceva s-ar fi putut face cu toți acești bani. Ceva util, de care bucureștenii chiar să aibă nevoie. Firea vrea să te facă să nu-ți pese de suma asta mică, pe care orașul ăsta mare și frumos și-o permite. Însă tu, om cu minte proprie, pui banii ăștia în perspectivă și-ți dai seama că, tocmai d-aia suntem unde suntem, că am tot risipit sume d-astea „mici" pe plăceri ridicole și absolut inutile.

S-ar putea asigura peste 66 de mii de meniuri pentru bucureștenii fără adăpost

Fotografie de ben_osteen via Flickr

Iarna asta, când Bucureștiul a fost lovit de ger, Firea s-a dus la Gara de Nord pentru a împărți haine și mâncare caldă oamenilor nevoiași. Un gest frumos, păcat c-a fost doar așa, un scurt exercițiu de PR. Spun asta pentru că oamenii ăia n-au de suferit doar o zi pe iarnă, când decide doamna primar să mimeze caritatea pentru nițel capital politic în fața camerelor de filmat. Nu, oamenii ăia fac foamea zi de zi, fie că-i iarnă, primăvară, vară sau toamnă.

Și, ținând cont de asta, mă gândesc că banii ăia pe care se laudă că i-a economisit ar fi putut fi folosiți în alt scop decât iluminarea festivă a Bucureștiului pe timp de Paște. Gen, nu știu, asigurarea unor mese suplimentare nevoiașilor?

Publicitate

Momentan, Hotărârea de Guvern nr. 903/2014 prevede o alocație lunară pentru hrană în valoare de 12 lei pe zi. Adică o masă de 12 lei pe zi pentru cei prea amărâți ca să-și permită mâncare decentă-n altă parte. Dar un om nu poate trăi confortabil doar cu o singură masă pe zi. De ce nu folosește doamna Firea ăia 176 de mii de euro pentru a le asigura nevoiașilor trei mese pe zi? Măcar acum, pe timp de sărbători, să se simtă și oamenii străzii bine, nu doar noi, cei îmbuibați cu drob de miel, ouă și ce mai bagi în tine până la refuz.

Citește și: Orfelinatele din România mi-au distrus viața, chiar dacă am fost adoptată de americani

Și, dacă am calculat eu corect, cu banii ăia s-ar putea asigura peste 66 de mii de mese-n plus pentru bucureștenii fără adăpost sau loc de muncă. Sau trei mese pe zi, timp de o lună, pentru aproximativ 743 de persoane.

743 de persoane care ar putea avea o lună pascală deosebită
743 de persoane pe care nu le-ar ajuta cu nimic niște luminițe cretine-n centrul Bucureștiului.

Iar dacă nu-i posibil din punct de vedere legal să suplimenteze alocația lunară pentru hrană, ar putea dona banii respectivi unor inițiative private care se ocupă de hrănirea persoanelor fără adăpost. Gen, asta. Sau, dacă mâncare nu se vrea, măcar să le reabiliteze adăposturile, ca să nu mai stea printre păduchi și bube.

Ar putea astupa gropile apărute-n asfalt pe timpul iernii

Fotografie de Marian Iliescu / Adevărul

Potrivit news.ro, Gabriela Firea va începe astuparea gropilor între 15 și 20 martie, fiind vizate mai multe bulevarde și străzi din centrul orașului, adică fix zona-n care vrea ea să agațe luminițe de Paște.

Acum, nu știu să spun exact cât va costa o astfel de astupare. Dacă e să mă iau după cele mai pesimiste estimări, vechi de șapte ani, când Oprescu încă era primar, doar plombarea provizorie a unei gropi ar costa trei mii de euro. Sigur, depinde de cât de adâncă și de mare e groapa.

Publicitate

Cu toate astea, Gabriela Firea ar putea astupa cu banii de luminițe aproximativ 59 de gropi. Nu sună prea impresionant, dar parcă prefer 59 de gropi în minus decât niște luminițe inutile atârnate de stâlpii orașului.

Apoi, am găsit și niște estimări mai optimiste pe Radio România București. Potrivit postului de radio, repararea unei gropi de un metru pătrat ar costa Municipalitatea între 70 și 100 de lei, deci cu banii destinați iluminatului festiv ar putea fi acoperite reparațiile pentru opt mii de gropi (teoretic).

Ar putea folosi banii ca să mai scape Bucureștiul de șobolani

Fotografie de banditblueye via Flickr

Vara trecută, au tot apărut materiale prin presă și televiziune care arătau cum a fost împânzită Capitala de șobolani. Știu că orașe mari și frumoase, ca Paris, Londra și New York, sunt gazde eterne pentru micile rozătoare, dar pare că ele își permit vicii d-astea când restul decurge normal.

Doar că Bucureștiul nu este un oraș normal, condus de oameni normali, ci unul rămas fără contract cu o firmă de deratizare și dezinsecție de la sfârșitul lui 2015. Licitația pentru un nou contract a fost contestatată, așa că Primăria Generală a pasat responsabilitatea primarilor de sector. Doar că, potrivit PRO TV, doar Primăriile Sectoarelor 3 și 6 reușiseră, până vara trecută, să încheie contracte cu firme de profil. În rest, liniște și pace.

Citește și: M-am prefăcut că-s turist străin în București și mi-a trecut viața prin fața ochilor

Abia prin ianuarie s-a mai mișcat ceva-n sensul ăsta, când Consiliul General al Muncipiului București și-a dat acordul pentru înființarea unei firme care să se ocupe de „deratizare, dezinsecţie, dezinfecţie şi efectuarea de tratamente fitosanitare". Momentan nu se știe cum decurge înființarea acestei firme, dar am auzit că Firea se price la S.A.-uri.

În fine, cert e că ăia 176 de mii de euro ar putea fi folosiți mai degrabă în acest scop decât pentru iluminarea orașului de Paște. Deși contractele de genul sunt încheiate pe mulți ani și-s evaluate la milioane de euro, cred că tot ai putea deratiza un parc cu ei.

Publicitate

Pentru că degeaba-mi luminezi tu sărbătorile, dacă mie-mi cotrobăie șobolanii prin pască atunci când ies la picnic în Herăstrău.

Ar putea fi consolidate seismic vreo nouă apartamente de două camere

Opt familii din Strada Sfinților, din București, au fost evacuate iarna asta, la minus zece grade, pentru că riscau să moară sub dărâmături. Fotografie via contul de Facebook al lui Andrei Țârnea

Potrivit unor estimări făcute chiar de Gabriela Firea vara trecută, costurile pentru consolidarea blocurilor cu risc seismic sunt de 270 - 450 de euro pe metru pătrat. Prețul variază în funcție de cât de șubredă e clădirea. În fine, ideea-i că vorbim despre o medie de 360 de euro pe metru pătrat. Și, cum un apartament de două camere are o suprafață medie de 51 de metri pătrați, rezultă că reabilitarea unei astfel de locuințe ar costa undeva pe la 18 630 de euro. Deci, cu banii pe care Firea vrea să-i dea pe luminițe de Paște, s-ar putea consolida seismic vreo nouă apartamente de două camere.

Știu, nu sună deloc impresionant, dar gândește-te că nouă apartamente înseamnă nouă familii care nu crapă la următorul cutremur mai mare. Bine, doar să nu fie unul de 10 grade, cum a profețit aplicația lui Guran, că de ăla nu te scapă niciun miliard de euro.

I-ar putea direcționa către spitalele cu probleme

Despre spitalele cu probleme și subfinanțate din București s-a tot vorbit prin presă în ultima vreme. De exemplu, spitalul Colentina, unde un neourochirurg semnala-n februarie că personalul secției de Anestezie și Terapie Intensivă a fost redus de noul manager (unul pus chiar de Firea), iar orele suplimentare nu au mai fost plătite, fapt ce riscă să pună-n pericol pacienții care trebuie supuși de urgență unor intervenții chirurgicale.

Oare n-ar putea fi acei 176 000 de euro investiți în spitalele Capitalei, tocmai pentru a preveni astfel de cazuri? Nu cred.

Publicitate

Firea se pricepe mai mult la tăiat și spânzurat, nu la construit. Lasă, mai bine s-avem sărbători luminate pe bani publici decât spitale decente.

Hai, ne vedem în centru, la sărbătoarea luminii, când apasă Gabi întrerupătorul. Ia și o candelă cu tine.

Citește și alte articole despre Gabriela Firea și minunile ei: 
Cine sunt oamenii concediați pe bandă rulantă de Gabriela Firea în ultimele săptămâni 

7 motive pentru care Gabriela Vrânceanu Firea va fi un primar excelent

Toate evenimentele din București pe care le va elimina Gabriela Vrânceanu Firea în următorul an