FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Am vorbit cu cea mai tare trupă care o să vină anul ăsta la Electric Castle despre festival

Gernot Bronsert de la Moderat mi-a povestit de festivaluri lângă alte castele, dar și de problemele care apar.
Fotografie via contul de Facebook Moderat

Organizatorii festivalului Electric Castle promit că ediția de anul acesta o să fie cea mai spectaculoasă de până acum. OK, îi cred, dar, așa cum știm cu toții, doar Thor poate spune asta cu siguranță, pentru că el controlează vremea și destinul festivalului. În ultimii doi ani, publicul din Bonțida a fost pișat în cap de zei, ceea ce a scăzut considerabil nivelul de „spectaculos" din incinta festivalului. Adică, nah, te poți distra, dar trebuie să-ți reconfigurezi programul astfel încât să nu mori de hipotermie, pneumonie, tot felul de boli care se termină în „ie".

Publicitate

Știu, sună nasol, dar înainte să-ți anulezi Airbnb-ul, trebuie să știi că așa e peste tot. Dacă ai un festival în aer liber, ești la mila vremii. Deci hai să lăsăm dramele și pregătește-te cum trebuie. E la ediția cu numărul cinci. Dacă nici până acum nu ai învățat care-i treaba cu ploile la festivaluri, selecția naturală o să aibă grijp de tine.

Și ce contează niște stropi când ai un line-up-ul atât de bun ca ăsta? Ai nume mari din rock-ul alternativ, ca Alt-J sau Franz Ferdinand, DJ super cunoscuți, ca Deadmaus, Paul Van Dyk sau Zedd, ceva hip-hop de la House of Pain și niște grohăieli semnate de Architects. Și ăștia-s doar în zona de headlineri, restu-s la fel de pizdă.

Pe mine m-au convins când au anunțat că-i aduc pe băieții de la Moderat, un trio german pentru care aș sta în ploaie și o săptămână, și apoi i-aș mulțumi Domnului pentru duș. Băieții combină mai multe genuri de muzică electronică într-o chestie care nu-i chiar atât de catchy ca, să zicem, Daft Punk, dar nici prea experimentală. E exact ce trebuie pentru ascultătorul ocazional, dar și hardcore, de muzică electronică.

Berlinezii au mai venit în România, dar nu i-am prins, deci e ca și cum nu au venit deloc. Sunt super entuziasmat să-i văd la Electric Castle, dar mai trebuie să aștept încă două fuckin' luni. E prea mult. De aceea m-am decis să-mi potolesc setea, cel puțin pe moment, așa că l-am rugat pe Gernot Bronsert de la Moderat să-mi spună câteva cuvinte despre viața în turneu, diferența dintre a cânta la un festival față de club, amintirile lui preferate de la festivaluri și momentul ăla când a prins și el ploaia epică de la Electric Castle:

Publicitate

VICE:De cât timp mergeți prin turnee?

Gernot Bronsert: Sunt aproximativ 15 ani de când facem concerte cu Moderat. Cu Modeselektor chiar mai mult de atât. Avem undeva pe la 20 de ani pe drumuri. Evident, au fost și niște pauze între concerte, dar pot să spun că ne cunoaștem deja de foarte multă vreme. Ce-mi place cel mai mult la turneu e atunci când găsim candy bar-uri, cafea bună și Wi-fi gratuit.

Când petreci așa multă vreme în concerte, o să dai și de chestii haioase. Spre exemplu, la un moment dat, după ce am cântat la Coachella, habar nu am ce s-a întâmplat, dar a explodat o roată de la autocar. Tot crew-ul de șapte oameni s-au chinuit să taie roata ca să o putem schimba. Șoferul s-a lovit destul de rău la cap, așa că a trebuit să ne punem noi la volan ca să ajungem în orașul următor.

Preferi să bagi într-un club sau la un festival?

Un club e un club. Ești mai aproape de oameni, ceea ce e întotdeauna un lucru fain. E și o atmosferă mult mai chill și mai puțin haotică ca la un festival. Din păcate, de multe ori, situația din backstage e super nasoală.

Un festival e un festival. Ești mai departe de public, nu prea ai mult timp să faci mare lucru înainte și după, iar concertul e cumva constrâns de timp. Dar backstage-ul e mult mai fain ca într-un club. Diferența principală între cele două e cu siguranță mărimea scenei, publicului, totul e mai mare la un festival.

Citește și: Am întrebat clujeni de ce Electric Castle și Untold sunt mult mai tari decât festivalurile din București

Publicitate

Crezi că muzica voastră se potrivește mai bine într-un club sau pe scena unui festival?

Nu cred că e posibil să răspund la întrebarea asta la modul general. Când ești într-un spațiu deschis, aproape întotdeauna o să ai un sunet mai bun, pentru că nu ești într-o încăpere care să reflecte sunetul. Dar sunt și cluburi cu un sistem de sonorizare excelent, care-ți dă un sunet foarte bun, chiar și în interior.

Care e amintirea ta preferată de la festival?

Păi, îmi aduc aminte că la Electric Castle 2015, când am cântat cu Siriusmodeselektor, am fost nevoiți să oprim set-ul pentru că ploua cu găleata și nu mai aveam cum să băgăm. Apoi ne-am strâns sculele și am mers de acolo, cu picioarele în pungi de plastic, ca să nu rămânem blocați în noroi. Chiar sper să avem mai mult noroc cu ploaia la ediția de anul acesta.

Pe scenă nu s-a întâmplat niciodată nimic haios sau așa. Show-ul nostru e foarte serios. Nu-i nimic de râs în privința asta. După ce terminăm un set, de obicei mergem la candy bar-uri, dacă găsim așa ceva. Mai bem și niște șampanie și ne bucurăm de Wi-fi. Nu prea ne plimbăm prin incinta festivalului. Câteodată da, dar timpul nostru e foarte limitat, așa că nu prea avem când.

Pe lângă incidentul cu ploaia, cum a fost experiența de la Electric Castle? Cum ți s-a părut publicul?

Publicul din România e foarte euforic. Oamenii sunt super interesați de muzică și rezonează mult cu ea. Eu mă bucur de fiecare dată când ajung să cânt la voi. În ceea ce privește Electric Castle, amintirile mele sunt așa: public fain, producție faină și festival fain. Îmi place și locația. Am mai cântat și într-un castel vechi de lângă Torino, din Italia. Foarte impresionant.

La ce ar trebui să se aștepte publicul de la show-ul vostru de la Electric Castle?

Un show Moderat în adevăratul sens al cuvântului.