
Publicitate

Tiberiu Groza: Ansamblul este compus din elevi, studenți și angajați ai RATUC între 12 și 32 de ani: 16 perechi de dansatori, 12 instrumentiști și doi, trei interpreți de muzică populară. Media este în jur de 18 ani, iar membrii sunt selectați doar în funcție de dragostea pentru folclor pe care o dovedesc.
Publicitate
În cei 20 de ani de activitate ansamblul a înregistrat patru albume muzicale și două de colinde. Ultimul album de colinde, din 2009, le conține și pe cele culese de instructorul ansamblului, din satul natal Bîrlea, județul Cluj. Sunt colinde arhaice foarte frumoase, mai puțin cunoscute, cântate pentru că majoritatea celor care le-au știut au îmbătrânit, le-a slăbit memoria și nu le-au mai zis. Alegerea lor s-a facut pe două criterii: să nu fie lungi și să nu mai fi fost prezentate la televiziuni.Nu s-a sesizat nimeni pe loc că versurile ar fi antisemite?
Colindul cu pricina poartă numele Îngerul Domnului. Nimeni nu s-a gândit că versurile sunt foarte sensibile pentru comunitatea evreiască. Ca dovadă stă și faptul că, deși la pupitrul tehnic se afla chiar un evreu, iar echipa televiziunii era compusă din 10-15 persoane la Cluj și alte 10-15 la București, nimeni nu a sesizat carecterul nepotrivit al versurilor. Chiar și cei care au remarcat gafa, au făcut-o la patru zile de la ziua difuzării.Vocabularul colindei este destul de arhaic, un tânăr nu l-ar înțelege. Cei din clip știau ce cântă?
Copiii care au facut playbak aveau vârste între 12 si 18 ani. Majoritatea nici nu erau membrii ai ansamblului în anul când s-a înregistrat albumul. Acel copil care apare mai des în imagine are doar trei, patru luni de activitate. Evident că nu înțelegeau nici ei cuvintele și formulările arhaice ale versurilor, la fel cum nu le-au înțeles nici adulții aflați de față la realizarea emisiunii.
Publicitate
Colindatorii când colindă, nu instigă la discriminarea etniei evreiești. Nici ei și nici cei colindați nu își asumă o atitudine ostilă față de evrei. Aștept de la specialiștii etnologi să lămurească această dezbatere. Este prea importantă pentru folclorul românesc. Trebuie să o facă chiar și reprezentanții Academiei Române, pentru că, dacă se va ajunge la concluzia că anumite producții folclorice (cintele, balade, colinde etc.) sunt producții antisemite, vor trebui scoase din folclorul viu pentru totdeauna.De ce credeți că s-a inflamat lumea?
După secole de suferințe ale poporului evreu, după ororile Holocaustului și după desele incidente antisemite care se întâmplă în lumea largă, trebuie să înțelegem că ei „suflă și-n iaurt”. Există o teamă profundă că lucrurile pot degenera în provocări și manifestări antisemite. Ei știu că românii sunt foarte toleranți, dar și că se înfiripă încet o nouă generație de simpatizanți legionari. Se tem ca aceste colinde să nu le dea „apă la moară”. Această precauție excesivă trebuie înțeleasă și respectată prin prisma ororilor pe care le-au trăit. Problema este că, puțini cunoaștem această situație și înțelegem această teamă. Și eu am înțeles-o abia acum.Cum priviți scandalul din presă?
A fost barbar, ca toate scandalurile media din România. Ne inflamăm din orice, nu știm să dialogăm. Punem etichetă, amenițăm și jignim copii din ansambluri folclorice (precum Mircea Badea la Antena 3), în loc să căutăm răspunsuri și să oferim soluții pentru rezolvarea conflictului. Ca dovadă: o greșeală a unei televiziuni (TVR 3) este preluată, multiplicată și repetată de toate celelalte televiziuni, în special Antena3 și Realitatea TV.Ar fi mai înțelept să ignore?
În goana după senzațional au preluat colindul buclucaș și l-au transmis de zeci de ori. Ba l-au mai postat si pe Youtube și pe Facebook. Alții, zeloși și plini de indignare, l-au subtitrat pentru cei care nu aud prea bine, l-au și tradus pentru vorbitorii de alte limbi, iar acum tot mapamondul poate asculta și învăța colindul. Dacă TVR3 a facut propagandă antisemită, atunci televiziunile și blogerii care l-au preluat și difuzat, ce-au făcut? Există un domn foarte revoltat de conținutul colindului, care mă face „dacopat, legionar, fascist, antibăsist și anticapitalist” și care a ajuns cu postarea colindului la 60 000 de vizionări! Oare el nu face propagandă antisemită?!De ce v-ați dat demisia?
Din respect și jenă față de comunitatea evreiască. Dar și pentru toate aceste absurdități, exagerări și înjurături. Am dorit ca, odată cu apropierea Crăciunului, să stingem acest incident nefericit, ca toți românii, indiferent de etnie, să poată petrece sărbătoarea și aniversa Revoluția din 89 în comuniune și iertare creștinească. Încă sper că acest lucru este posibil.Doamne ajută să petrecem cum trebuie.
