
Evident, nu toată lumea a fost scandalizată de acest tratament – de fapt, unii chiar au cerut o pedeapsă mai aspră. Preotul tunisian Almi Adel – șeful „Comisiei pentru Promovarea Virtuții și Prevenirea Viciilor” (da, chiar există așa ceva) – a declarat următoarele: „Tânăra ar trebui pedepsită conform legilor din Sharia, cu 80 până la 100 de bice, dar din cauza gravității actului comis, merită să fie omorâtă cu pietre. Acțiunea ei ar putea fi molipsitoare și le-ar putea da idei și altor femei. Prin urmare e necesar să izolăm incidentul. Îi doresc vindecare grabnică.”

Publicitate
Sasha (cea blondă) protestând în fața unei moschei din Berlin împreună cu alte membre FEMEN.VICE: Bună, Sasha. Ce poziție ai în cadrul FEMEN?Sasha Shevchenko: Sunt co-fondatoare, deci mă ocup de ideologie, strategie și tactici. În momentul de față, conduc FEMEN Germania. Momentan plănuim să mergem în America Latină, ca să dezvoltăm și acolo o reprezentanță FEMEN.Cum ai cunoscut-o pe Amina?Amina m-a contactat printr-o activistă germană, Klara, cam acum o lună și jumătate, și am început să discutăm despre reprezentanța FEMEN Tunisia pe Skype și pe Facebook. Câteva zile mai târziu, a făcut prima ei fotografie – „Fuck your morals” – și a postat-o pe pagina ei de Facebook. În următoarele două săptămâni, și-a făcut mai multe fotografii. Țineam legătura cu ea și plănuiam să mergem în Tunisia pentru o acțiune publică.Și ce s-a întâmplat cu ea?A dispărut după un discurs al preotului salafit Adel Almi. Se pare că a fost capturată de poliție și de câțiva membri ai familiei ei. Am început campania de salvare a Aminei în timpul acelor zile de liniște, dar acum am aflat că trăiește. Suferă, dar e în viață.Ai reușit să o contactezi?Nu, e controlată de familia ei și e sub influența drogurilor, deci e imposibil să vorbești cu ea.
Publicitate
