Eu, Mungiki şi talibanii

Talibanul Caleb Yare a spus că membrii Luo nu erau pregătiți pentru raidurile armate Mungiki, după alegerile din 2007. Au ripostat cu pangas și pietre. Uneori aruncau cu tăciuni aprinși în capul dușmanilor, de pe acoperișuri.

George Kamande și-a suflecat mânecile ca să-mi arate cicatricile.

„Faci jurământul. Eu mă tai, te tai și tu, ne amestecăm. Eu îți sug sângele, tu îl sugi pe al meu și apoi suntem legați și nu poți renunța niciodată”, mi-a spus.

În Kenya, gangsterii fac acest ritual înainte de a pleca într-o misiune, ceea ce se întâmplă destul de des în Nairobi, printre rezidenții cartierului Mwiki din districtul Kasarani. E unul dintre locurile acelea obscen de sărace, unde oamenii știu că nu e bine să umble singuri. Am fost acolo de curând, într-o după-amiază fierbinte, la o întâlnire cu membrii grupării Mungiki, cea mai violentă și faimoasă mișcare mafiotă/politică/de cult din Kenya și probabil cea mai mare bandă din lume.

Într-o cocină împuțită, pe un scăunel, l-am cunoscut pe Kamande, lustruitor de pantofi în timpul zilei, care face tot felul de misiuni pentru Mungiki în timpul nopții. Nu s-a sfiit deloc să-mi vorbească despre cel de-al doilea job al său.

„Suntem mercenari,” mi-a răspuns când l-am întrebat despre misiunile sale, ceea ce era exact genul de răspuns pe care îl așteptam, pe jumătate adevărat.

Înființată în anii 1980, Mungiki (care înseamnă „mulțime” sau „mase”) a început ca mișcare rurală religioasă a tribului Kikuyu din Rift Valley, Kenya, cu accent pe anticolonialism și întoarcerea la valorile tradiționale Kikuyu. Dar când a cuprins și Nairobi, a atras o grămadă de tineri săraci și șomeri în căutare de un câștig cât de mic și de puțin respect.

Gangsterii din Nairobi își câștigă de obicei existența furând electricitate, jefuind magazine și taximetriști și prin crime. Dar membrii Mungiki duc lucrurile la un nivel mai înalt. Sunt schimbători, adesea ipocriți și uneori psihotici, chiar și după standardele celorlalți hoți. La ei trebuie să te duci dacă vrei să stârnești o revoltă, să bagi spaima în niște votanți sau să comiți crime împotriva umanității. Și-au câștigat reputația manipulând guvernul, bând sânge și decapitându-și dușmanii.

Kamande a explicat versiunea Mungiki de a face campanie: pentru un preț modic de 100  000 de șilingi kenyeni (aproximativ 3 750 de lei), oficialii pot angaja 30 sau 50 de bărbați ca să facă o vizită într-un cartier și să-i influențeze politic pe locuitori, cu forța.

Înainte de alegerile electorale din 2002, Kamande a făcut parte dintr-un grup plătit să atace oponenții lui Njehu Gatabaki, un fost prim-ministru, în cartierul Kangema din districtul Murang’a. Kamande spune că au năvălit în casele oponenților lui Gatabaki înarmați cu bâte și macete, și au adunat toate carnetele de alegători.

Când l-am întrebat dacă au opus rezistență, Kamande a chicotit. „I-am bătut bine. Când îți vezi prietenul, fratele, soțul bătut ca un câine, nu spui nu.”

Gatabaki tot a pierdut alegerile, dar Mungiki a continuat să joace un rol important în politica kenyană prin intimidarea votanților și prin represalii. Lucrurile au luat o turnură foarte proastă mai ales după ultimele alegeri, în luna decembrie 2007. Președintele Mwai Kibaki a fost declarat câștigător cu voturi de la alegători din multe etnii și triburi și a fost investit în funcție printr-o ceremonie super secretă, la miezul nopții. Între timp, candidatul opoziției, Raila Odinga s-a proclamat victorios: „Curtea marțială nu ar trebui să se ocupe de alegeri deoarece e controlată de Kibaki”, a spus el.

Tensiunea rezultată între partidele politice și triburi a dat în foc și, la scurt timp, s-au raportat crime brutale și violențe în toată Kenya – de obicei considerată partea dezvoltată și occidentalizată a Africii. Mungiki s-au băgat și ei, evident, așa că până în luna februarie au fost uciși peste 1  000 de oameni. Patru ani mai târziu, rănile nu s-au închis încă.

În cartierul Ngomongo din Kasarani există un bar numit Pentagon, care are pe perete un tablou cu Odinga. Deși Kasarani e predominant un teritoriu al tribului Kikuyu (care îl susține pe Kibaki), acest district e dominat de tribul Luo, al lui Odinga, care îi consideră pe membrii Mungiki niște sălbatici imorali.

Am pătruns în bar în spatele unui grup de tineri musculoși. Cum am intrat, toată lumea a tăcut și a dat mâna cu ghizii mei. Eram cu talibanii din Ngomongo, proprietarii acestui loc.

Talibanii din Nairobi seamănă la nume cu tribul afghan, dar preocupările lor nu au legătură cu doctrina religioasă, cât cu politica locală. Sunt o ramură a unei grupări defuncte, Băieții din Baghdad, și au apărut ca reacție a tribului Luo la grupul Mungiki al tribului Kikuyu. Rătăcesc pe teritoriile sărăcăcioase ale Kenyei de aproape zece ani.

În momentul de față, talibanii își câștigă existența cam la fel ca băieții din Mungiki: hoții, furt, vânzare ilegală de electricitate și bătăi. Sunt cunoscuți și pentru execuțiile publice, în care vinovatul este bătut cu pietre până când nu mai poate merge, după care este ars de viu.

„Toată lumea din zonă cunoaște regulile. Toți au văzut pe cineva ars de viu, chiar și copiii. Așa stau lucrurile”, a spus Joash Oluande, liderul talibanilor.

Oluande, un creștin renăscut în ciuda activității sale, mi-a explicat că talibanii sunt mult superiori clanului Mungiki pentru că violența talibană e de natură defensivă: „Odată ce-ai devenit un Mungiki, ți-ai omorî și propria mamă. Talibanii se luptă dacă deja există un război. Doar ne apărăm. Luăm taxe, dar nu șantajăm. Nu forțăm oamenii să ne plătească.”

„Ce se întâmplă dacă un vânzător refuză taxa de protecție lunară de 200 de șilingi (cam 7, 5 lei)?”

Oluande s-a uitat la mine ca la cea mai mare idioată. „Nimeni nu spune nu, bineînțeles.”

Cum se apropie alegerile din 2012, Oluande și băieții se așteaptă la o nouă rundă de ostilități. Speră că omul lor, Odinga, va câștiga de această dată președinția, țel pe care sunt gata să-l atingă prin orice mijloace. „Campania este periculoasă, chiar mai tare decât alegerile,” a zis Oluande. „Atunci politicienii te plătesc să le rezolvi treburile. Mulți oameni se retrag în zona rurală, dar noi rămânem.”

Oamenii fug la țară pentru că se tem că în Nairobi ar putea fi prinși la mijloc în luptele de stradă dintre cele două părți. Ultima oară când s-a întâmplat așa, mahalalele Kibera și Mathare (printre altele) au devenit zone neoficiale de război.

În Kibera, care e dominată de suporteri ai lui Odinga, sute de membri ai tribului Kikuyu au fost goniți din case sau au devenit victime ale asalturilor și crimelor. În mahalaua Mathare, populată de Kikuyu, membrii Luo au fost alungați și uciși.

În Kasarani, mulți rezidenți susțin că poliția locală și Mungiki și-au unit forțele după alegeri. Potrivit talibanului Caleb Yare, când au dat buzna în Mathare, membrii clanului Mungiki purtau uniforme de poliție și erau înarmați cu puști militare.

„Singurul mod în care puteai face diferența între un Mungiki și un polițist era faptul că forțele de ordine nu au pangas [un tip de macetă din Africa de Sud]”, a spus Yare. „Situația era atât de gravă că nu ieșeai din casă de teamă să nu fii omorât.” Apoi mi-a demonstrat contraatacul tipic talibanilor, care constă în lovirea atacatorilor cu un pietroi, urmat de izbirea rapidă cu maceta.

Purtătorul de cuvânt al poliției kenyene, Eric Kiraithe, m-a asigurat că ce-am auzit de la gangsteri e mai mult propagandă: „Mă îngrijorează acuzațiile cum că guvernul i-a folosit drept mercenari. Oricine a fost prezent știe că există multe invenții șocante și neadevăruri. Au fost folosiți în dispute de civili sau de politicieni independenți, dar niciodată pentru a fura voturi… deși da, au existat cazuri de presiune.”

În mod oficial, Mungiki sunt în afara legii – niciun politician nu vrea să fie asociat public cu un grup de gangsteri asasini. Totuși, e greu de crezut că au fost scoși cu totul din procesul politic, iar Kiraithe nu a negat zvonurile care susțin că membrii clanului Mungiki s-au deghizat în polițiști și au terorizat mahalalele. „Sunt multe rapoarte neconfirmate cum e acesta. Nu e prea greu să obții o uniformă de polițist în Kenya”, a spus el, după care a sugerat că sistemul politic corupt al Kenyei e probabil mai vinovat decât poliția.

Curtea Internațională de Justiție va anunța în curând dacă va continua cazul împotriva Ocampo Six, un grup de politicieni kenyeni acuzați de a fi pus la cale majoritatea violențelor de după alegeri. Pe parcursul audierilor, Deputatul prim-ministru Uhuru Kenyatta a fost acuzat în mod repetat că a folosit membrii clanului Mungiki ca să comită atacuri brutale în Nairobi, în Naivasha și în Nakuru.

Procurorii ICC se străduiesc din răsputeri să facă legătura dintre crima organizată și politicieni. Desigur, va fi dificil de stabilit tot adevărul, pentru că sunt puțini martori dispuși să depună mărturie împotriva membrilor Mungiki. De obicei sunt uciși înainte să ajungă la tribunal.

Acesta e unul dintre multele eforturi ale guvernului kenyan de a prinde clanul Mungiki. De exemplu, după alegerile din 2007, a fost inițiată operațiunea Ondoa Kwekwe („Smulgerea buruienilor”), dar a semănat mai mult cu un război decât cu o acțiune condusă de poliție. O gloată de forțe de ordine îmbrăcate-n civil s-au infiltrat pe teritoriul Mungiki, după care a urmat un șir de execuții în masă. Un raport UN din 2009 acuză trupele Kwekwe de uciderea a 8 000 de tineri Kiyuku în timpul operațiunii.

Kiraithe nu a părut să se simtă prost. „Nu e ca și cum au executat oameni nevinovați. Mungiki au comis multe crime oribile. Nu puteam convinge pe nimeni să depunămărturie. Operațiunea a durat trei luni și, după părerea mea,a fost un succes.”

Indiferent de tactica folosită, violențele au obligat membrii Mungiki să fie mai discreți. De unde înainte erau ușorde recunoscut după dreadlocks, mulți dintre ei și-au ras capetele încercând să devină anonimi. Unii au revenit la joburilemărunte și sărăcia care îi forțaseră odinioară să adere la grupul Mungiki.

Unii gangsteri privesc răspunsul dur al politicienilor ca pe o trădare. James Njuguna, un alt membru Mungiki din Mwiki, mi-a zis că oficialii le-au promis în mai multe rânduri joburi bine plătite în guvern și putere politică în schimbul misiunilor violente pe care le îndeplineau pentru ei, ca să se întoarcă împotriva lor imediat după alegeri. „În 2012 vor avea iar nevoie de noi. Ăsta e ritualul de fiecare dată, după care ne părăsesc iar. Neam săturat de asta.” Totuși se tem să-și spună punctul de vedere prea public. Niciunul dintre bărbații din Mwiki nu m-a lăsat să-i fotografiez fără să-și pună ochelari de soare și pălărie și au refuzat să divulge cine le-a dat uniformele de poliție în 2007.

Stephen Irungu, un alt membru Mungiki, a fost aproape omorât în bătaie de către talibani într-o luptă în 2008. Fruntea i-a fost desfigurată, picioarele zdrobite și mi-a spus că cei 3 000 de șilingi (100 de lei) cu care îl plătise guvernul nu au acoperit cheltuielile medicale. În prezent lucrează împreună cu talibanii, pentru a evita violențele în viitor, dar încă e un Mungiki, tot gangster și tot lefter. Când am vrut să-i fotografiez arsenalul de arme, mi-a zis că trebuie să plătesc o sumă imensă de bani din motive de securitate. Apoi a răsărit din senin un grup de tineri care păreau foarte duri și care mi-au cerut bani pentru interviuri pe care nu le doream. Când am încercat să plec, mi s-a spus că trebuie să plătesc și pentru ăsta. Gangsteri împuțiți.

Irungu mi-a explicat simplu și clar: „Vrem pace, vrem să se oprească lupta… dar mai ales vrem bani. Problema asta are legătură în primul rând cu sărăcia.”