FYI.

This story is over 5 years old.

18+

​Am avut un testicul uriaș timp de doi ani și n-am spus nimănui

De la vârsta de 17 până la 19 ani, am crezut că Dumnezeu m-a blestemat să am testiculul stâng umflat, de mărimea și forma unei pere.
10.2.15

Imagine de Noah Van Sciver

De la vârsta de 17 până la 19 ani, am crezut că Dumnezeu m-a blestemat să am testiculul stâng umflat, de mărimea și forma unei pere. Sufeream de o tulburare numită hidrocel, ceea ce înseamnă că în testiculul meu se aduna o cantitate excepțional de mare de fluid care făcea să pară că umblu cu un bec de o sută de wați în pantaloni. A fost rezultatul unei traume violente – drăguța mea soră credea că e foarte amuzant să-mi tragă șuturi în coaie în timp ce dorm. Oricât de amenințător ar suna, hidrocelul e destul de inofensiv și poate fi corectat printr-o simplă procedură chirurgicală. Din păcate, n-am spus la nimeni despre problema mea și am trăit cu ea pe cap timp de vreo doi ani.

Poate nu vă vine să credeți că un tânăr își poate ascunde problema de părinți și prieteni atâta timp. Recunosc că nu mi-a fost ușor, dar pe vremea aceea mi se părea absolut necesar. În adolescență, am urmat cursurile unei școli creștine și din asta s-a compus întreaga mea experiență culturală. Școala la care mergeam era mică (mai erau alți șase elevi în afară de mine) și nu ne-a furnizat niciun fel de educație sexuală; practic, am fost învățați să ne temem de corpurile noastre și să condamnăm pe oricine ne trezea impulsuri murdare. O vreme mi-am tratat scrotul de parcă ar fi fost capul Meduzei – dacă îi aruncam o privire, m-aș fi transformat în stană de piatră.

Publicitate

Dar condamnarea la focurile Iadului n-a fost de ajuns să mă sperie. Eram un adolescent în călduri. Cu un sentiment de adâncă vinovăție, mă masturbam constant și-mi băgam puța în oricine orificiu care semăna cu un vagin – perne, furtunuri… La fel ca majoritatea copiilor crescuți într-un mediu agresiv de moral, credeam că sunt singurul care are aceste impulsuri. Așa că nu puteam vorbi cu nimeni despre asta – dacă aș fi mărturisit că mă masturbam, aș fi fost exmatriculat. Doar era un păcat absolut dezgustător să-mi vărs sămânța în palmă sau oriunde altundeva decât în uterul soției. Și mai rău de atât era să faci asta împreună cu un alt băiat, torturat de aceleași dorințe ale propriului corp.

Așa că, la vârsta de 17 ani, când testiculul a început să mă doară și a devenit vinețiu, am crezut că e pedeapsa lui Dumnezeu pentru după-amiaza pe care o petrecusem cu un coleg creștin. Ne-am vărsat sămânța împreună la duș și ne-am uitat cum dispare în scurgerea căzii. După orgasm, imediat ne-am îngrozit la gândul că Dumnezeu tocmai văzuse ce făcusem.

Scrotul a continuat să mi se umfle ca obrajii lui Dizzy Gillespie. A devenit un accesoriu/povară care îmi îngreuna existența. De câte ori făceam greșeala să stau picior peste picior sau mă așezam jos prea rapid, scânceam de durere. După care testiculul a devenit tare și a amorțit. S-a calcifiat și atârna ca un cartof băgat într-un ciorap ud.

Cât timp n-am făcut duș cu alți băieți după ora de sport, mi-a fost ușor să-mi ascund extraterestrul dintre picioare. După vreun an, am renunțat la școală și am început să lucrez la fabrica Winnebago din Forest City, Iowa. Era o rută obișnuită pentru băieții care urmau cursurile școlii creștine. Lucrai la fabrică, te apucai de fumat marijuana și te combinai cu una dintre fetele care coseau centuri de siguranță pentru mașini.

Publicitate

Făceam mult sex, dar era epuizant să îmi păstrez secretul față de femeia cu care mi-o trăgeam. Ani mai târziu, am auzit-o pe artista Brigid Berlin, care povestea cum n-a vrut niciodată ca bărbații cu care făcea sex să vadă cât de grasă e, așa că mereu se dezbrăca și se băga sub pătură înainte să intre ei în dormitor. Am rezonat perfect cu ea. Întotdeauna, când vedeam prietena mea, mă asiguram că în cameră e întuneric, aduceam multe pături și adoptam poziții sexuale minimaliste.

Deja mă mutasem singur și lumea devenise un loc complex. Începusem să las Biblia și să gândesc singur. Moralitatea și dorința duceau o luptă permanentă în mine. Ani mai târziu, urma să devin un ateu convins, dar la 18 ani, încă mă uram pentru faptul că sexul și drogurile deveniseră o parte constantă din viața mea. Totuși, deja începusem să-mi dau seama că lumea era mult mai complexă decât mitologia după care fusesem crescut.

Nu eram gata să accept că universul e un amestec de frumusețe complexă și haos – dar eram pregătit să merg la doctor. În copilărie avusesem foarte puțin de-a face cu spitalele și am ajuns adult fără să am contact cu lumea aceea. I-am explicat detaliat problema cu testiculul unei femei la telefon, dar era doar recepționera. După ce mi-am repetat povestea pentru alte cinci persoane, am fost programat la o consultație cu un urolog.

Impresia mea e că doctorii – în special urologii – văzuseră tot ce se putea la viața lor. Femei cărora le creșteau penisuri din coapsă, bărbați cu un ochi în anus. Totul. Așa că dacă aveam de gând să-mi dezvălui în sfârșit secretul, cel mai bine era s-o fac în cabinetul unui doctor. Dar când mi-am dat jos pantalonii și am urcat pe masă, doctorului i-a căzut fața. A holbat ochii. Apoi a închis ușa cabinetului.

Publicitate

După ce și-a revenit din șoc, m-a diagnosticat cu hidrocel și mi-a explicat că „nu e nimic în neregulă cu testiculul. Încă funcționează și nu e canceros. Putem face o operație prin care să extragem fluidul, dar s-ar încadra la chirurgie estetică."

Am crezut că nu aud bine. Ce? Chirurgie estetică? Adică neesențială? Ca o operație estetică la nas sau un implant în gambe?

Eram un țărănuș crescut cu ajutoare sociale. Ideea de a-mi corecta coaiele din motive estetice mi se părea frivolă și dubioasă. Asigurarea medicală de la fabrică nu îmi acoperea costul operației. Dar mi s-a explicat că puteam plăti în rate.

Doctorul mi-a spus că, în ziua operației, nu mă poate lăsa să conduc singur mașina, așa că am fost obligat s-o introduc pe bunica în ecuația scrotului meu problematic. Bunica a fost mereu de treabă cu mine și am avut totuși încredere în ea. A stat cuminte în sala de așteptare în timpul operației, apoi m-a transportat cu grijă, în scaunul cu rotile, până în parcare, după care m-a dus cu mașina acasă la ea, unde am zăcut în pat timp de o săptămână și m-am uitat la Beverly Hills în timp ce gemeam de durere.

Acum sunt mare fan pastile. Nu mă mai satur de ele. Aș înghiți un iPod întreg dacă aș ști că are același efect ca și Oxycontinul. Dar pe atunci mi-era frică de ele. În timp ce mă recuperam acasă la bunica, îmi răsuna în cap vocea lui tata, care-mi spunea: „Cuvântul farmacie e derivat din grecescul pharmakeia, care se traduce prin vrăjitorie." Așadar, pastilele erau echivalentul unei orgii satanice.

Publicitate

Prin urmare, am refuzat toate opiaceele și am răbdat durerea. După o vreme, m-am mutat la mine acasă și am fost îngrijit de prietena mea, care s-a supărat că nu-i spusesem de problemă și nici de operație. A fost de-a dreptul isterică, dar sunt sigur că a jucat teatru. N-avea cum să nu fi simțit ditamai organul care o izbea peste fund în timp ce făceam sex.

Probabil a fost tot timpul în stare de negare și a sperat că problema va dispărea dacă o ignoră. Pe atunci aveam 19 ani și deja mă plictisisem de astfel de copilării. Când m-am uitat în oglindă la portofelașul meu frumos ajustat, mi-am dat seama că trupul meu nu avea nimic rușinos sau malefic și am zâmbit cu gândul la anii de sex fără vinovăție care mă așteptau.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai multe povești reale despre probleme medicale:
Cum m-am simțit după ce am zăcut în pat 70 de zile în numele științei E distractiv să fumăm iarbă, dar să nu pretindem că nu ne face rău Am învățat că și cancerul poate fi dureros de amuzant Cum e să ai cancer la 20 de ani