Am stat șase ore la coadă la Londra și nu am votat

Cel puțin două mii de oameni au rămas pe din afară.

|
19 Noiembrie 2014, 9:58am

Numărul românilor din diaspora care au reușit să voteze s-a dublat în turul doi, dar vocea altor mii de oameni nu a fost auzită. La cele trei secții din Londra, cel puțin două mii de persoane au rămas pe din afară. Unii au dansat hora, alții au scandat până le-a pierit vocea. Însă tot nu-i așa rău ca lacrimogenele de la Paris. Aici politiștii au rugat frumos oamenii să se disperseze. Și i-au rugat în românește.

Am fost și eu la coadă. În șase ore am primit fluturași publicitari, cărți de vizită și mi-am făcut noi prieteni. Pentru că la coadă la vot ai timp, și, mamă, cât timp ai, dacă ești întreprinzător faci și câteva afaceri. Nu am apucat să pun ștampila pe vreun buletin de vot, dar i-am văzut pe haiducii de Kensington în acțiune. Și asta mi-a făcut ziua.

La amiază pornesc la drum cu patru prieteni. Trei dintre ei vor ceda ideii de ceai cald la căldurică, după numai două ore de stat la coada de peste două mii de oameni, de la secția consulatului român din Kensington. Verificasem câți oameni sunt la coadă pe euvotez.com înainte să plec, iar asta era una dintre secțiile cu oameni puțini.

Dintr-un cap în altul al cozii fac cinci minute. Cei de la ușa consulatului stau la coadă de la ora șapte dimineața. Zvonistica e la nivel ridicat: că se prelungește orarul, că venim și mâine, că în secție se întâmplă lucruri dubioase. Și mie și celor care au venit după mine ne este clar că nu vom apuca să votăm, coada merge prea încet, iar grosul de oameni e chiar acolo în gura clădirii, departe încă de noi. Niște voluntari circulă prin mulțime cu foi albe și pixuri. Ne îndeamnă să facem plângeri, însă doar câteva persoane sunt curioase. Voluntarul din dreptul nostru, Alex, nu știe unde exact vor ajunge aceste foi, dar le strânge cu entuziasm.

Un grup de bărbați strigă o dată la cinci minute „Jos Pon-ta" și trimite ecoul către începutul cozii, de unde se întoarce cu aceleași cuvinte, cu „Ru-și-ne" sau cu „Vrem să vo-tăm". Sunt cam chercheliți, dar sunt oameni veniți aici la muncă, cu familie și copii, care își doresc „o Românie mai bună, în care să pot să-mi cresc copiii, în care să mă întorc. Nu contează cu cine votezi, nu asta e problema, noi vrem doar să apucăm să votăm", spune unul dintre ei, după care intră din nou în corul amicilor: „Mai bi-ne golan, de-cât co-munist" și „Noi de-aicea nu ple-căm, nu plecăm aca-să, până nu ne câști-găm liberta-tea noas-tră". Din altă parte se aude: „Ponta preșe-din-te, de scară de bloc!"

Organizatorii au avut intenții bune: au pus pe lângă câte un copac, saci albi menajeri, pentru ce ar putea lăsa în urmă votanții. Dar nu s-au gândit că vor trece pe acolo mii de oameni. Așa că puținii saci se revarsă, plini de pahare de carton de cafea și de alte băuturi. În jur de cinci jumătate la cafeneaua cea mai apropiată nu mai sunt brioșe, nu mai sunt sandvișuri, mă mir că mai au cafea! La fel, cele două mini-market-uri de lângă au rafturile răvășite sau goale.

Tensiunea se întețește după șase după-amiaza. Oamenii sunt tot mai furioși, tot mai agitați. Mulțimea vuiește continuu, scandările nu mai vin în valuri, se aud non-stop. Plouă. Oamenii se strâng unii în alții și speră. Câțiva renunță, dar blocul mulțimii e încă masiv.

Străinii care trec pe lângă noi întreabă pentru ce așteptăm: concert, vize? Când le spui alegeri, rămân blocați, nu au mai văzut așa ceva. Davie, un scoțian cu descendență est-europeană, spune: „Dreptul la vot este unul din cele pentru care merită să lupți. Ăsta și dreptul la protest". Iar prima conexiune pe care o face după ce-i explic de câte ore stau la coadă este: „Oare e un caz din ăla în care partidul la putere nu vrea să votați, pentru că știe că nu votați cu ei?".

Doar un albanez ne înțelege, ne încurajează și strigă: „Respect, brothers!"

George, un tânăr englez, e de părere că e ridicol ce ne fac politicienii: „Aș fi foarte iritat, dacă aș fi în locul vostru. Eu nu aș sta la coadă la vot pentru politica din țara mea. Da, înțeleg, pentru țara voastră e altfel. Trebuie să luptați pentru dreptul ăsta și pentru schimbare. Aici votul nu face nicio diferență, toți sunt la fel. Dar dacă tot se numește democrație, atunci ea trebuie aplicată la toată lumea." Trag de limbă și un polițist, sunt vreo zece care păzesc coada, să nu depășim trotuarul și să nu blocăm strada. Nici el nu a mai văzut vreodată așa o mulțime așteptând să-și exercite dreptul la vot. Doar un albanez ne înțelege, ne încurajează și strigă: „Respect, brothers!"

O oră mai târziu, un vecin de coadă vine cu vești din secția consulară, unde a spionat prin geam. Zice că înăuntru sunt doi, trei oameni, iar cabinele de vot sunt goale. Asta trezește valuri de furie, sigur există un plan ca noi să nu votăm! Dar aflu curând o posibilă explicație vizavi de cabinele goale, de la o tânără care reușește să voteze, pe șestache. Fericirea i se citește pe față, nu altceva. S-a lipit de-o prietenă însărcinată, care avea prioritate. Zice: „Mi-a fost teamă că mă vor opri, dar m-am strecurat. Era o învălmășeală la intrare, iar înăuntru, ca să meargă mai repede, lumea vota pe față, nu se mai ducea nimeni în cabină să pună ștampila. Toți votau cu Iohannis."

Un tânăr care muncește în Londra povestește despre cunoștințe de acasă care fac două sute de kilometri naveta ca să câștige un ban. Și eu care credeam că cele mai lungi navete posibile sunt aici, pe Tamisa! „Iohannis cu mentalitatea lui poate schimba România. Trebuie să scape de toți politicienii de la putere, ei iau totul de la noi. În 25 de ani nu s-a schimbat nimic. Acum cred că avem oportunitatea.", spune Eugen.

Un alt tânăr, din Brașov, zice că nu va vota cu niciunul dintre candidați. „Santa Klaus sau Mickey Mouse? E o glumă, dar una morbidă de fapt. Niciunul nu mă reprezintă și nu cred că vreunul va face o diferență. De aceea eu nu voi vota. Am venit aici cu prietenii, e ziua unuia dintre ei". Radu, a cărei zi de naștere este, stă la coadă cu vin și veselie: „Anul ăsta îmi țin ziua în stradă. Știam că va fi mult de stat la coadă, așa că am venit cu întăriri: vin și prieteni."

Revoluție am făcut și în 89 și unde-am ajuns?

Prind discursul unui bărbat la vârsta a doua, de mult impacientat, dar și rezilient: „Și noi contribuim la economia românească, suntem prezenți, chiar dacă nu fizic, iar ăștia nu ne bagă în seamă, ne ignoră complet". „Dacă iese Ponta, facem revoluție!" îi răspunde cineva. „Revoluție am făcut și în 89 și unde-am ajuns?". Fără replică.

Pe lângă noi trec mașini care claxonează și flutură tricolorul. Se creează unde de murmur și scandări. Primesc sms-uri de la prieteni care au votat la alte secții. Cea mai scurtă așteptare a fost de patru ore, la cineva care s-a dus la vot la șapte dimineața. Alții au așteptat șase sau nouă ore. Dar au reușit, îmi spun, asta e important. Unii chiar au făcut sacrificii. Cintia, din Sibiu, a renunțat la o zi de vacanță ca să stea zece ore la coadă. Este emoționată până la lacrimi de prezența românilor în număr așa mare și mai ales de faptul că stau uniți până la sfârșit.

Ajung să văd steagurile de la intrare de abia înspre ora nouă. Ne înghesuim, ne împingem cât putem în mulțimea din față. Voluntarii care mai devreme strângeau plângeri, acum împart ceai cald. Oamenii scandează tot mai puternic. Și vocile lor sunt ajutate de o altă mulțime, de pe partea cealaltă a drumului. Sunt români care au votat deja și sau rămas din solidaritate: „Lăsați-i să voteze!".

Minutele dinaintea orei nouă sunt cele mai gălăgioase. La nouă fix, ușile consulatului se închid și patru ofițeri de poliție se postează în fața lor. Au lăsat să intre mai mulți oameni înăuntru, chiar înainte de închidere, deci secția e plină. Oamenii de afară scandează tot mai puternic. Cei dinăuntru scandează și ei. Îi vedem cum își agită mâinile, dar nu îi auzim.

Polițiștii devin mai numeroși și mai activi. Număr șase dube. Închid strada. Dar se poartă frumos. Englezește. Cu please și thank you. Și mai ales, unul de la portavoce spune într-un moment „Vă rog". Așa că ai noștri, recunoscători, scandează „Respect the Bri-tish Police".

Sutele de oameni rămași se disipează, încet încet scade și numărul celor din mulțimea de peste drum. E nouă și jumătate când ne dăm seama că the show is over. Am semnat niște liste, pe care aceiași voluntari de mai devreme le-au împărțit în mulțime. Astea sunt cele pe care le vor trimite la MAE, în care persoanele care nu au votat și-au trecut date de identificare și de contact. Dar voluntarii nu au „acoperire" prea bună, mare parte din cei care n-au votat au plecat deja.

Nu am mai stat niciodată șase ore la rând. Și nici n-am dat vreodată din timpul meu atâtea ore dintr-o zi, pe o datorie civică. Dar am simțit o responsabilitate față de cei de-acasă, care au ieșit cu zecile de mii în stradă. Și la final, am fost bucuroasă că am stat. Să vezi români uniți... e minunat!

Mai citește despre turul doi:
Toți oamenii prasident-ului
Am fost la priveghiul PSD să văd dacă mai zâmbește cineva
„Puie Monta!" Cum au votat ieri analfabeții din România
Ardealul a strigat: „Ghinion! Țara s-a trezit din somn!"