FYI.

This story is over 5 years old.

10 motive pentru care Oradea e un oraș nasol

Cocalarii noștri sunt monumentali.
26.1.15

Îmi iubesc orașul adoptiv. Pe bune, e un loc splendid în care să trăiești, iar pe lângă Petroșani, craterul negru al orașelor post-industriale românești, unde au fost direcționați de către comuniști strămoșii mei, e automat paradisiac. Criminalitatea e scăzută, e curat pe străzi, iar vara, câinii morți sunt adunați înainte să se umfle la soare. Dar, cu toate că Oradea nu e în termeni absoluți un loc oribil, găsești destule argumente ca să arați că e un oraș nasol, din mai multe puncte de vedere, într-un mod unic și regional.

1. AVEM UN VID CULTURAL, DAR NU NE AGITĂM SĂ SCHIMBĂM ASTA

În copilărie mergeam de mână cu bunica la Muzeul Țării Crișurilor și cu clasa la cinematograful Libertatea. Acum palatul baroc al muzeului a fost închinat unor scopuri mai nobile decât popularizarea științei și a devenit sediul episcopiei Romano-Catolice, iar sala mare de la Libertatea e părăsită, după ce a fost sală de bingo vreo câțiva ani.

Înainte de '89 erau opt cinematografe în oraș. Acum sunt două, ambele cazate în mall-uri, îmbăiate în vapori de fast food și mâncare chinezească „autentică". E drept că pe vremuri nu erau cinematografe IMAX, 4K și Dolby Digital, iar popcorn-ul se numea floricele, dar îmi place să cred că există și un public care nu vrea doar filme în care se bat roboți 3D în timp ce Megan Fox repară mașini în chiloți.

Hăul e vizibil și când vine vorba de viața de noapte. Să organizezi evenimente în Oradea e mai mult o chemare spirituală decât o ocupație profesională. Nu poți numi ceva „meserie", dacă tu lucrezi alt job să o întreții cu lichidități. În Oradea, ideea de a plăti intrare la un eveniment e o blasfemie urâtă la spiritul tuturor festivalurilor vinului și zilelor orașului care au venit înaintea noastră. Dar, faptul că nu dai bani să vezi holograma tăbăcită a Loredanei făcând twerking în corset pe lângă un batalion de homeleși, nu înseamnă că ai fost expus la culmi artistice pe gratis. Înseamnă doar că, probabil, ai luat păduchi.

Un singur local se aruncă în experimental, dar și acolo concertele se termină la zece, la nevoie și cu confiscarea microfonului de la artist. Da, Moszkva, de tine e vorba. Vecinii aparent nu apreciază experimentele măsurabile în decibeli și se exprimă în citații.

Cred că ne-am împăcat pur și simplu cu ideea că e mai OK să mergi pentru orice, de la muzică la mâncare, la Cluj, la Timișoara sau în orașul unguresc Debrecen. La Oradea doar dormim în timpul săptămânii și aici sunt cazați părinții și bunicii. Orașul a rămas un fel de cameră de hotel la care nu-ți pare rău că ai vomitat în baie, că de la 12:00 încolo nu mai e problema ta, că ești deja pe la Florești, frate.

2. COCALARII NOȘTRI SUNT MONUMENTALI

Numai cuvântul executive mai lipsește din sintagma de mai sus, ca să se surpe continuitatea spațiu-timp.

Cocalarii apar în atâtea nuanțe și variante de arome, că a devenit o știință în sine să-i cataloghezi, vezi eforturile supraumane ale atlasului de mitocănie. În Oradea avem o specie aparte de cocalari, care s-au rupt de ramura mamă a cocălărelii și își transced natura intrând într-o stare de meta-cocălăreală. Se disting în special prin faptul că îi numesc pe alții cocalari, ei fiind doar niște specialiști în lifestyle și glamour.

În lumea asta, gradul de opulență nu se mai măsoară în conceptele de valoare ale umililori muritori, ca de exemplu simpla deținere de chestii aurii, ci la nivel cuantic, după principiul incertitudinii. Adică modelul mașinii și localul de fițe preferat al unui cocalar nu pot fi stabilite în același timp, pentru că până observatorul ajunge să facă asta, ele s-au și schimbat. Un orădean par excellence și un exponent de urmărit al meta-cocalarului este Victor Micula, care a ajuns celebru în presa străină după ce le-a transmis celor șapte mii de angajați ai tatălui său, pe Facebook, că nu vor primi măriri de salarii, pentru că el își ia un Bugatti.

3. O POZĂ CU CENTRALA ELECTROTERMICĂ E MAI POST-APOCALIPTICĂ DECÂT ORICE ÎȘI POATE IMAGINA HOLLYWOODUL

Un sfat financiar bombastic pentru administrația locală e să vândă dreptul de filmare la zona de lângă CET, pentru producții horror. Zona are capacitatea de a insufla ideea de armageddon nuclear cu tente de tristeți est-europene difuze, oricăror pelicule. Gândește-te cu cât mai înfricoșător ar fi fost să-l vedem pe psihopatul din Saw cum se plimbă cu tricicleta printre mormanele de borhot de la fabrica Zahărul pe un background de CET.

Iar schingiuirile din film pot să fie adaptate regional, de genul moarte lentă prin căpușe ovine sau o variantă de lapidare cu sfeclă de zahăr. Sau gândește-te cu cât mai credibil ar părea Jason filetând o gagică cu drujba în noaptea luminată doar de incandescența focului de cărbuni din măruntaiele centralei? Cred de mult că _look_-ul de sfârșit de lume comunist e cel mai puțin capitalizat bun turistic al țării și că CET-ul nostru drag ar face de un logo național mai bun decât frunza aia insipidă pe care o avem acum. Ungurii o fac de mult, vezi Memento Park în Budapesta. Zic doar.

4. AVEM O AVALANȘĂ DE CATEDRALE NOI CARE NE ÎNTĂRESC CERTITUDINEA CĂ SUNTEM ÎN EVUL MEDIU

După prioritățile urbanistice ale orașului suntem cam prin 1468. Știu că au fost câțiva ani proști, dar s-ar putea ca redresarea economică prin ofrande aduse zeilor să nu corespundă cu agenda FMI. Încă de pe bulevardul Magheru te orbește opulența reflectorizantă a monstruozității de abia terminate de la Centrul Civic. Iar dacă încă simți nevoia să te scufunzi mai adânc în viziuni bizantine de factură nouă, nu te îngrijora, mai este una la o aruncătură de băț mai încolo, lângă Lotus Mall; ceva ce vrea să semene cu catedrala Vasili Blajeni din Moscova, puțin mai searbădă, dar garantat la fel de pravoslavnică. Nici în cartiere nu rămâi neblagoslovit o dată la cinci minute, pentru că e plin de mini-catedrale noi pregătite să primească mai mulți oameni decât locuiesc pe o rază de doi kilometri. Iar sistemul stereo de pe lângă vitralii poate îngenunchia nu numai babe evlavioase, ci și DJi, care n-au văzut ceva asemănător în localuri, de la Oradea la Cluj.

5. DIN XENOFOBIA ZONEI CREPUSCULARE: AVEM UNGURI CARE URĂSC UNGURII

O mare familie fericită, dar confuză. Curcubeul ilustrează beatitudinea conviețuirii, nu că suntem gay. Ok, unii suntem gay.

Ne trăim viețile într-un mix etnic și cultural atât de încurcat, încât omulețul primitiv din fiecare dintre noi e dezorientat total. Ne dorim tare de tot să urâm și noi pe cineva așa în stil tradițional, dar fiindcă strămoșii noștri au trecut peste onoarea de neam și s-au copulat unii cu alții ca iepurii, suntem toți un pic unguri pe-aici. Și toți puțin xenofobi. Nu rar auzi idei ca: „Și eu îs ungur, bă, dar tot nu-i suport". E unul din paradoxurile cu care te confrunți când trebuie să trăiești cu 'inamicul', și, oroare, chiar să fii inamicul. Gulyas_-ul ideologic devine prea complex și ajungi să ai o xenofobie declarată, dar benignă, pentru că altfel te-ai autoflagela toată ziua ca albinosul din _Codul lui DaVinci.

Alternativ, unii compensează cu trecerea la subtilități xenofobe intra-etnice, ca de exemplu, râca constantă dintre ungurii din Oradea cu cei din Budapesta (își dau aere și vorbesc afectat) și cei din secuime, care, zice-se, s-au născut cu cuțitul în dinți, chestie care sună ca un coșmar obstetric.

Însă, avem mereu un front comun: nimeni nu-i suportă pe sudiști.

6. DEȘI AVEM TRAMVAIE SCI-FI, TOT MIROS A GRAJD.

Sexi si rele, tramvaiele Siemens parcate acasă în Austria. Imagine via Siemens. Colaj de Dana Alecu

Asta e o plângere mai prozaică, dar are un simbolism șugubăț. Tramvaiele Siemens ULF din Oradea sunt un miracol ingineresc, arată superb, merg silențios și au tot felul de luminițe și ecrane hipnotizante care te anunță că ai mers cu o stație în plus pentru că te holbai la magia tehnicii ca un țăran. Au, însă, o problemă: miros groaznic. E ca în blestemul ăla în care micuța sirenă primește picioare, dar nu mai are voce. Noi am primit tramvaie din viitor, dar trebuie să ne obișnuim cu ideea că au o aromă permanentă de gunoi de grajd. Trebuie să recunosc însă că și la Viena tramvaiele de tipul ăsta miros la fel. E un blestem european, se pare. Probabil sunt așa futuriste că au ceva plastic eco făcut din grajduri compactate, ca să nu tăiem copaci, să facem tramvaie. Logic.

7 . AVEM RUINE ÎN STILUL ART NOUVEAU GERMAN JUGENDSTIL ȘI MALL-URI PUSTII

Orașul e împânzit de bijuterii arhitectonice care amintesc că pe aici au stat odată invadatori teutoni. Dar ne amintesc și că, deși-s făcute nemțește, clădirile tot se deterioreză. Numai pe pietonala Republicii se descompun în tăcere zeci de clădiri care doar ocazional dau alarme subtile prin violență craniană, adică îți cade tencuială în cap. Multe dintre clădiri au mai mulți proprietari sau un statut contestat, care face renovarea o problemă. E de înțeles, dar metodele există: dai avantaje fiscale celor care renovează clădirile, penalizezi prin taxe exorbitante pe cei care nu. Și faci asta până arată toate ca noile catedrale din centru, cu acoperiș din tablă lucioasă à la Huedin și orice suprafață plană acoperită cu foiță de aur. Voila.

În contrast cu clădirile care se destramă în centru, pe la marginile orașului e plin de tencuială proaspătă. Chiar înainte de criză, un stol de developeri imobiliari s-a gândit că Oradea e următorul El Dorado al spațiilor comerciale și a început să construiască. Când erau pe terminate, cineva i-a prins pe niște bancheri din SUA că vindeau obligațiuni dubioase și s-a dezlănțuit armageddon-ul financiar. În momentul ăla, aceiași vizionari s-au retras subit și prin asta au falimentat majoritatea subcontractorilor lor. Momentan avem trei mall-uri care încă sunt miraculos ocupate cu magazine funcționale, în ciuda faptului că sunt vizitate mai rar ca o prostituată leproasă, și unul care merge bine.

E clar că în Oradea în momentul ăsta e loc de un singur mall, mare și lat, ca în _Highlande_r. Și axioma sfântă a retailului desemnează câștigător pe cel ce deține trinitatea, adică Zara, Bershka și H&M. Amin.

8. AVEM DOUĂ LIBRĂRII, DINTRE CARE UNA E ÎN MALL ȘI VINDE MAI ALES CĂNUȚE DECORATIVE

Da, vezi bine, e ghidul exhaustiv despre îngeri. Are spread cu bufnițe polare.

Aici nu includ anticariate, chioșcurile de reviste de lângă hypermarket sau librăriile micuțe care vând exclusiv Sandra Brown și soft-porn cu vikingi. Ce găsești în puținele librării e și mai îngrijorător. Pentru fiecare carte de beletristică afli vreo două despre vindecarea cu îngeri (oare se aplică și ăia ca lipitorile?) și una despre cum să reușești în afaceri cu Donald Trump sau vreun alt mogul care a avut succes în ciuda faptului că s-a născut putred de bogat. Oare cer prea mult, dacă vreau să-mi iau și eu ca tot omul ceai la suprapreț de la Cărturești? Pe barba lui Pleșu, este până și la Arad!

9. CARTIERUL IOȘIA E LA FEL DE PLIN DE BĂȘINI CA UN FILM CU ADAM SANDLER

Sper că asta e fabrica. E greu de spus, că iarna îi lipsește norul de noxe verzi ca în desene.

Poate că ideea de a construi o fermă de porci lângă un cartier rezidențial sună ca o inovație grozavă pentru logistica bacon-farfurie, însă locuitorii din Ioșia îți pot spune că asta nu e o consolare grozavă pentru mirosul pestilențial din sezonul cald. E ca o mică plagă biblică.

După zecile de plângeri de la localnici, garda de mediu a luat măsuri, a dat niște amenzi și a încercat remedierea situației. Nu a mers. Oricât i-ai da cu deodorant, e totuși o fermă de porci într-un cartier rezidențial.

Soldații mediului nu pot monta manual dopuri la cele câteva sute de suine, care ar fi cam singura soluție definitivă la miros. Asta până la explozia animalelor. Deci, ne obișnuim.

10. DOUĂ SĂPTĂMÂNI ÎN FIECARE VARĂ RĂMÂNEM FĂRĂ APĂ CALDĂ

Între 2009 și 2028 e în plan refacerea completă a conductelor de apă caldă. Traducere: obișnuiți-vă cu șervețelele umede.

Faza cu dispariția apei calde se întâmplă așa de des în ultimele veri, că merită comemorată cu un ritual, să treacă între tradițiile sfinte ale neamului. Așa că: „Nespălarea" e o perioadă de două săptămâni în August-Septembrie (se calculează după calendarul Gregorian), când locuitorii Dealurilor Crișanei fac un pelerinaj săptămânal pe la rude și pe la prietenii apropiați, adică la cei în posesiunea sfintelor boilere, ca să se purifice fizic. Legenda spune că, dacă fetele se dau cu deodorant, noaptea își vor visa dușurile spumegând cu apă fierbinte. Iar dacă își pun busuioc sub pernă, acelea vor putrezi și-și vor păta așternuturile.

E, până la urmă, o listă cu plângeri destul de burgheze. Oradea a evoluat mult în ultimii ani și se vede și în tipul de probleme pe care le avem: fițoși, duhori și alocarea fondurilor administrative. Chestii ușor de supraviețuit. Probleme asemănătoare cu ale celor din Vest, pe care vrem să-i emulăm.

Cumva și asta e o victorie în sine.

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai citește și despre alte orașe românești nasoale:
Zece motive pentru care Ploiești e un oraș nasol Opt motive pentru care Bucureşti e un oraş nasol Zece motive pentru care Sebeș e un oraș nasol